Naționala României, victorie categorică în fața Africii de Sud la Campionatul Mondial de polo din Singapore
- Antonia Hendrik
- 14 iulie 2025, 09:08
Echipa națională de polo. Sursa foto: Facebook/ Federatia Romana de PoloNaționala României de polo pe apă a obținut, luni, o victorie convingătoare în fața Africii de Sud, scor 24-5, în al doilea meci din Grupa A a Campionatului Mondial de la Singapore. Rezultatul le asigură tricolorilor poziția a treia în grupă și calificarea în faza următoare a competiției.
Naționala României a învins echipa Africii de Sud
Partida, din al doilea meci din al grupei A, a fost dominată clar de echipa pregătită de Bogdan Rath, care a controlat jocul de la un capăt la altul. Scorul pe reprize a fost 8-0, 3-1, 7-3 și 6-1, reflectând superioritatea netă a Naționalei României în apărare și atac.
Cei mai prolifici marcatori pentru România au fost Iudean și Georgescu, cu câte patru goluri fiecare, urmați de Neamțu și Vancsik, cu câte trei reușite.
De asemenea, Ţepeluş, Bota, Prioteasa și Luţescu au înscris câte două goluri, iar Gheorghe și Belenyesi au contribuit fiecare cu câte o reușită. Pentru Africa de Sud au punctat D. Sneddon (2 goluri), Germishuys, R. Sneddon și Neser.
Grupele de la Campionatul Mondial de Polo
În meciul de debut, România a pierdut în fața Italiei, scor 5-17, într-o partidă în care doar primul sfert le-a fost favorabil tricolorilor. Următorul meci al echipei naționale va avea loc pe 16 iulie, împotriva Serbiei, actuala campioană olimpică.

Naționala României de polo. Sursa foto: Facebook
La Campionatul Mondial de la Singapore, grupa A este alcătuită din România, Africa de Sud, Italia și Serbia. În celelalte grupe se regăsesc:
- Grupa B: Japonia, Australia, Ungaria, Spania,
- Grupa C: Singapore, Canada, Brazilia, SUA,
- Grupa D: China, Muntenegru, Grecia, Croația.
Naționala României se pregătește pentru ultimul meci
Campionatul Mondial din Singapore se desfășoară între 11 și 24 iulie 2025. Este cea de-a doua participare consecutivă a României, după o pauză de 11 ani încheiată la ediția anterioară. Până în prezent, România a bifat 12 prezențe la Campionatul Mondial, cea mai bună clasare fiind locul 5 în 1975. Alte rezultate notabile includ locul 6 în 2005 și locul 7 în 2009.
Naționala României se pregătește pentru ultimul meci din faza grupelor, urmând să înfrunte echipa Serbiei, una dintre cele mai puternice formații ale turneului. Partida este programată pentru data de 16 iulie, cu începere de la ora 11:00, a transmis Federația Română de Polo pe social media.