NASA își lansează robotul mobil către Marte. Premieră, un elicopter pe planeta roșie

NASA își lansează robotul mobil către Marte. Premieră, un elicopter pe planeta roșie

Agenția Spațială Americană va lansa, joi, noul rover Perseverance, o versiune ameliorată a robotului Curiosity, pentru a explora eventuale forme de viață pe planeta Marte. Lansarea are loc la Cape Canaveral (Florida), Perseverance fiind purtat de o rachetă Atlas V a constructorului United Lauch Alliance.

Perseverance va scana solul marțian în încercarea de a descoperi urme de viață pe această planetă.

Roverul va purta și un mini-elicopter care va încerca astfel primul zbor al unui astfel de aparat pe o altă planetă.

„Nu există nici o îndoială: este o provocare”, a declarat miercuri Jim Bridenstine, șeful NASA, despre această misiune. „Și este foarte riscant din punct de vedere al șanselor de reușită. Acestea fiind spuse, știm să aterizăm pe Marte”, a adăugat acesta.

Noul rover, construit la legendarul Jet Propulsion Laboratory de la NASA din Pasadena (California), este o versiune îmbunătățită a roverului Curiosity: cele șase roți ale sale sunt mai robuste, este mai rapid, mai inteligent, și se poate autopilota 200 de metri de zi.

Odată ajuns pe sol marțial, NASA va încerca să pună în funcțiune elicopterul Ingenuity (care este purtat de Perseverance), în greutate de 1,8 kg, în aerul foarte rarefiat al planetei Marte, a cărui densitate este 1% din  atmosfera Pământului. Scopul este de a dovedi fezabilitatea conceptului.

Oamenii de știință estimează că Perseverance ar putea identifica urme vechi de viață, pentru că, acum trei miliarde de ani, Marte era mai caldă și existau râuri și lacuri, ingrediente care au dus, cel puțin pe Terra, la apariția microbilor, deci a unor forme de viață.

Nu se știe cu exactitate de ce, ulterior, planeta Marte a devenit un pustiu arid și rece.

Dovada incontestabilă a vieții trecute pe Marte nu va fi confirmată, dacă există, până când aceste probe nu vor fi analizate în deceniul viitor, a declarat, marți, Thomas Zurbuchen, responsabil la NASA.

„Căutăm probabil o formă de viață foarte primitivă, nu forme avansate, cum ar fi oasele sau fosilele de ferigă”, a spus Ken Farley, om de știință al proiectului de la Universitatea Caltech.

Dacă va ajunge intact pe Marte, la 18 februarie 2021, Perseverance va fi al cincilea rover care va face această călătorie, din 1997. Toți acești roboți-autovehicul au fost produși de Statele Unite.

Foto: NASA

 

Ne puteți urmări și pe Google News