Aurorele boreale vor fi vizibile și în următoarele luni. Activitatea solară se menține la nivel maxim

Aurorele boreale vor fi vizibile și în următoarele luni. Activitatea solară se menține la nivel maximAurora Boreală Sursa foto: X

NASA anunță că Soarele a atins perioada de maximum solar, care ar putea continua pentru încă un an. Acest lucru va face ca fenomenul aurora boreală va fi observabil în mai multe regiuni ale lumii.

Agenţia spaţială a Statelor Unite a anunțat că perioada de maximum solar va continua pentru încă un an. Cercetătorii spun că această perioadă a început în urmă cu aproximativ doi ani și se va extinde.

Anunț de la NASA despre aurora boreală

Cercetătorii au explicat că perioada actuală de maximum solar s-ar putea extinde pe o perioadă mai mare de timp. NASA precizează, însă, că o confirmare finală va depinde de analiza datelor colectate. De regulă, perioadele de maximum solar durează între trei şi patru ani, după cum spun oamenii de ştiinţă.

„Anunţul nu înseamnă că acesta este apogeul activităţii solare din timpul acestui ciclu solar. (...) În timp ce Soarele şi-a atins perioada de maximum solar, luna în care activitatea solară atinge apogeul pe Soare nu va fi identificată decât abia peste mai multe luni sau ani”, a declarat Elsayed Talaat, directorul operaţiunilor de meteorologie spaţială din cadrul Administraţiei Naţionale Oceanice şi Atmosferice (NOAA) din Statele Unite.

Activitatea solară se desfășoară într-un ciclu cu o durată de 11 ani. Astfel, activitatea solară oscilează între perioade de calm şi perioade cu activitate intensă. Perioadele de activitate de maximum solar sunt caracterizate prin erupţii solare intense şi ejecţii de masă coronală (CME). Toate acestea determină o intensificare a furtunilor geomagnetice.

Activitatea solară, potrivit NASA are care rezultat priveliștile superbe ale „Luminilor Nordului”, fenomen cunoscut ca aurora boreală.

Explozie solară

Explozie solară. Sursa foto: nasa.gov

Aurora boreală a fost vizibilă din numeroase zone

În ultimii ani, conform informațiilor colectate de cercetătorii NASA, fenomenul aurora boreală a fost vizibil în numeroase regiuni ale lumii. Fenomenul a îmbrăcat culori spectaculoase de verde și roșu. Luminile Nordului, așa cum sunt cunoscute au apărut pe cer în Germania, Statele Unite şi Marea Britanie, dar și mai la sud de latitudinile acestor ţări, în regiunea mediteraneeană.

Aurora boreală a fost vizibilă și pe cerul României, în anumite regiuni.

Acest spectacol se produce când particule încărcate electric provenite în urma ejecţiilor de masă coronală interacţionează cu câmpul magnetic al Terrei, provocând furtuni geomagnetice care luminează cerul.

Probabilitatea de observare a luminilor multicolore este cea mai mare în timpul apogeului activităţii solare. Oamenii de ştiinţă ai NASA spun că aurorele boreale pot fi observate şi atunci când intensitatea ciclului solar descreşte.

Bill Nelson

Bill Nelson Sursa foto: X

Administratorul NASA vine în România

Senatorul Bill Nelson, administratorul NASA va vizita România și Bulgaria în următoarele zile. Acesta va purta discuții ce privesc colaborarea științifică dintre cele două state și Agenția Spațială Americană.

Vizita va începe joi, 17 octombrie, și, conform Administrației Naționale Aeronautice și Spațiale Americane, Bill Nelson va fi față în față atât cu oficiali, cât și cu oameni de știință și studenți. În România el are programată o întrevedere cu premierul Marcel Ciolacu, cu ministrul Cercetării, Inovației și Digitalizării. De asemenea, purta discuții cu Daniel Crunțeanu, directorul general al Agenției Spațiale Române (ROSA).

Bill Nelson urmează să viziteze mai multe centre de cercetare din România și Bulgaria, pentru a-și face o imagine clară despre capacitățile științifice și tehnologice ale celor două state.