Nadia Comăneci fuge din România, Nicolae Ceaușescu vizitează întreprinderile din București. Ultimele 30 de zile ale comunismului

Nadia Comăneci, într-un film din 1986. sursa: arhiva evz

În dimineața zilei de miercuri, 29 noiembrie 1989, Nicolae Ceaușescu, proaspăt reales, „refăcea contactele cu masele”, convins că prezența lui în mijlocul oamenilor poate repara o stare de spirit tot mai proastă. Mai ales că primise o lovitură devastatoare...

Cu doar o zi înainte, Nadia Comăneci,  eroina muncii socialiste, simbolul perfecțiunii gimnasticii la nivel mondial, fugise din țară, peste graniță, prin Ungaria. De acolo plecase în SUA, unde ceruse azil politic și declarase deschis că este fericită să fie acolo și că își dorise de mult acest lucru.

Pentru românii care aflaseră vestea de la Europa Liberă sau de la Vocea Americii, șocul era imens: nu doar pentru că Nadia era extrem de populară, chiar retrasă din competiții, ci și pentru că se zvonea de ani de zile că fusese vizată de Nicu Ceaușescu. Lumea empatiza spontan cu ea, iar plecarea ei era percepută ca un vot de neîncredere devastator la adresa regimului.

Vizita de lucru a lui Ceaușescu în București

Ceaușescu simțea pericolul și încerca să-l compenseze prin mecanismele pe care le stăpânea. Mărise salarii, pensii, alocații, pregătise alte „găuri” în buget pentru a cumpăra liniștea socială, convins că astfel nu va fi obligat să schimbe nimic la nivel politic.

În jurul lui, însă, lagărul socialist se clătina din ce în ce mai tare. În Cehoslovacia, Ladislav Adamec accepta alegeri libere și libertatea presei, sindicatele declanșaseră grevă generală. În Germania Federală, Helmut Kohl anunța planul în zece puncte pentru reunificare. Ungurii deschiseseră deja drumul schimbării regimului comunist.

Ceaușescu trăsese concluzia că toți acești lideri comuniști au pierdut pentru că „nu au ținut legătura cu masele muncitoare” și decidea să reia în forță vizitele de lucru. Merge la Uzina „23 August”, la Întreprinderea de Mașini-Unelte și Agregate, la Institutul de Cercetare pentru Mașini-Unelte, la „Tricodava” și la Centrul Național de Fizică. Un tur demonstrativ al unei puteri care credea încă în propriul decor, în timp ce scena istoriei se schimba radical chiar sub picioarele ei.

De ce erau importante obiectivele vizitate

Întreprinderea „23 August” era simbol al industriei grele românești, lucrau în jur de 20.000 de muncitori. Întreprinderea de Mașini-Unelte și Agregate era vitrină pentru nivelul tehnic al producției, pe aceeași platformă industrială.

Întreprinderea „Tricodava”, conta mult pentru export. În 1989 lucrau aproximativ 3.500–4.000 de oameni, majoritatea femei. Fabrica, ridicată la sfârșitul anilor ’60, era una dintre cele mai mari unități de tricotaje din București și din țară. Aici se produceau tricotaje pentru bărbați, femei și copii – pulovere, veste, jachete, articole „de oraș” și „de lucru” – pe utilaje Stoll și Universal, cu o capacitate de ordinul a circa 10.000 de piese pe lună pe liniile principale, potrivit mărturiilor foștilor angajați.

Tricodava era importantă pentru export pentru că livra masiv către piețele externe, nu doar în CAER, ci și în Occident. Fabrica exporta în Anglia și Franța, dar volumul cel mai mare mergea spre țările membre CAER – URSS, Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria și RDG – iar ruperea acestor relații după 1989 a fost percepută ca „lovitura decisivă” pentru întreprindere. Reclamele vremii subliniau că produsele cu marca „Tricodava” se bucură de „mare succes pe piața internă și externă”, ceea ce arată rolul ei strategic în aducerea de valută pentru regim prin export de confecții și tricotaje.

Cercetarea științifică, vedeta regimului

Institutul de Cercetare Științifică și Inginerie Tehnologică pentru Mașini-Unelte și Centrul Național de Fizică erau două zone de cercetare științifică.  Centrul Național de Fizică era prezentat ca un „puternic centru de activitate științifică” și exemplu al integrării învățământului cu cercetarea și producția.

În relatările oficiale, tonul era solemn și emfatic: colectivele de oameni ai muncii „au întâmpinat marele eveniment” cu îndepliniri și depășiri de plan, demonstrând „puternica mobilizare pentru realizarea exemplară a planului pe anul 1989 și pe întregul cincinal”. Se repeta obsesiv ideea că hotărârile Congresului reprezentau „programul de maximă însemnătate pentru prezentul și viitorul țării”.

Entuziasm regizat

Pretutindeni, aceeași scenografie, descrisă în presa vremii: conducători de întreprinderi, ingineri și muncitori adunați în jurul „tovarășului”, exprimându-și „deplina satisfacție” pentru realegerea lui Nicolae Ceaușescu ca secretar general al partidului. Se vorbea despre „voința unanimă a comuniștilor și a întregii națiuni” de a continua edificarea socialismului și comunismului în România.

Străzile parcurse de coloana oficială erau descrise ca un spațiu al entuziasmului popular: „tineri și vârstnici” care salutau cu „puternice aplauze și aclamații”, scandând lozinci pentru partid, pentru conducător, pentru patria socialistă.

În realitate, bucureștenii trăiau în blocuri noi, construite în grabă din prefabricate, dar și printre demolări violente, penurii de alimente, întreruperi de curent și căldură, raționalizări și cozi interminabile.

Ce vedeai la televizor

Seara la televizor: un singur program, un singur subiect. Dacă în timpul zilei Ceaușescu era prezent în întreprinderi și pe prima pagină a ziarelor, seara domina Televiziunea Română, singurul post TV. Grila pentru 29 noiembrie 1989 era aproape în întregime dedicată Congresului și cultului personalității.

La ora 19:09 începeau știrile -  Telejurnal. Urmat de emisiuni de tipul „Înfăptuim hotărârile marelui forum al comuniștilor români”. Știrile erau strict selecționate, cu accent pe activitatea partidului și pe discursurile conducătorului. Venea la 19.30 o emisiune propagandistică: „Congresul al XIV-lea – Congresul marilor victorii socialiste”

La 19.55, un alt film omagial, care prezenta transformările ultimelor decenii ca pe un șir de succese: „Trăim decenii de împliniri mărețe”.

Punctul culminant: documentar din Albania

la 20.25 o emisiune de „explicare” a documentelor de partid,  apoi „File de glorioasă istorie”, o reinterpretare a trecutului prin filtrul ideologiei comuniste, în care partidul apărea drept continuatorul natural al tuturor momentelor „eroice” ale neamului.

Mai vedeai un scurt documentar: „Documentele adoptate de Congresul al XIV-lea – strălucit program de acțiune revoluționară pentru tineret”, iar vedeta serii venea la 21:25 , „Imagini din R.S. Albania”

Se apropia finalului programului de 3 ore, așa că se insinua la 21:49 un program muzical-omagial, cu cântece patriotice și elogii aduse patriei socialiste și conducerii - „Te cântăm, iubită țară!”. Finalul era la 21:59 cu un nou program de știri, scurt: Telejurnal

Se apropie finalul. Regimului

Peste doar trei săptămâni, aceleași fabrici și aceiași muncitori care apăreau în paginile ziarelor ca model de „unitate în jurul partidului” aveau să fie cei care dărâmă regimul.

Va fi un alt tip de discurs. Strigătele din stradă, sunetul revoltei, apoi, în final, prăbușirea celui pe care presa îl numea, până în ultima clipă, „conducător iubit și stimat al partidului și al țării”.