Allegri, AC Milan: "Mourinho a fost şi rămâne patetic"
- Mugur Băile șteanu
- 25 mai 2011, 14:51

Portughezul Jose Mourinho, antrenorul echipei spaniole Real Madrid, şi-a mai găsit un contestatar. Massimiliano Allegri, tehnicianul formaţiei AC Milan – noua campioană a Italiei – l-a criticat pe "The Special One" în cadrul unei emisiuni televizate.
Rugat de prezentatorul unui show umoristic să-l caracterizeze pe Jose Mourinho, Allegri a răspuns: "Mourinho a fost şi rămâne patetic. Repetă întotdeauna aceleaşi lucruri şi devine astfel un personaj banal. Cred că este foarte talentat, dar, în spatele aroganţei, îşi ascunde, de fapt, nesiguranţa". În cadrul aceleiaşi emisiuni, antrenorul "diavolilor" milanezi a vorbit şi despre colegii săi de breaslă din Italia: "Leonardo (n.r. - tehnicianul de la rivala Inter) este prea gentleman, aceasta e marea lui slăbiciune. Cesare Prandelli (n.r. - selecţionerul naţionalei Italiei) este un bun diplomat, Walter Mazzari (n.r. – antrenorul formaţiei Napoli) se enervează prea uşor, iar lui Luigi Del Neri i-aş putea spune integralistul, pentru că a rezistat un sezon întreg la Juventus Torino".