Modificarea Constituţiei: cine conduce România?

Adam Popescu
17 ianuarie 2009, 16:00

Fără o reglementare constituţională clară a raporturilor între preşedinte, guvern şi parlament, nu vom avea o bună guvernare.

Oportunitatea unei dezbateri privind reforma constituţională este privită cu scepticism în contextul actualei crize economice. Aprecierile asupra alegerii momentului ar trebui să ţină cont însă şi de faptul că de mecanismele constituţionale, care reglementează raporturile între puterea executivă şi cea legislativă, depind, în mare măsură, şi rezultatele unei bune guvernări. Totodată, aceste mecanisme sunt definitorii pentru clasificarea sistemelor politice.

Istoria recentă a făcut ca România, dintr-un reflex de protecţie împotriva devierilor autoritariste, să opteze pentru un „mixt“ între categoriile de organizare politică: prezidenţială (Statele Unite), parlamentară (Italia) şi semiprezidenţială (Franţa). Deşi varianta unei republici parlamentare este o temă de dezbatere, ea nu este susţinută de opinia publică deocamdată, care doreşte să-şi aleagă direct preşedintele.

Impunerea în agenda publică a unei dezbateri constituţionale este, în România, efectul experienţelor unor blocaje evidente între puterea legislativă şi executivă. De asemenea, trebuie menţionat că, în revizuirea în 2003 a Legii fundamentale, a prevalat experienţa conflictelor constituţionale, inclusiv în cadrul aceleiaşi puteri, executivă, reprezentată de guvern şi preşedinte (cazul revocării premierului Radu Vasile). Mecanismele găsite însă nu au creat un echilibru între puteri, existent în alte sisteme politice. Acest fapt a condus, după 2004, la un conflict deschis între preşedinte şi premier, care nu a putut fi rezolvat în paradigmă constituţională.

Liga Europa. Hoffenheim - FCSB, 0-0. Campioana României, un rezultat cu bătaie spre primăvara europeană

Sfârșit de ani cu restructurări în televiziune. Două prezentatoare au fost date afară

Modelul francez

Comisia constituţională înfiinţată de Palatul Cotroceni a lansat în dezbatere, la începutul săptămânii, un raport în care apreciază că formula cea mai potrivită ar fi cea a unei republici semiprezidenţiale pe model francez.

Opţiunea unei republici prezidenţiale, cum este în Statele Unite, nu este considerată adecvată societăţii româneşti, existând riscul deviaţiei autoritariste. Un şef de stat care conduce şi executivul, care nu poate fi sancţionat în virtutea alegerii sale prin vot direct, s-a dovedit ineficientă în cazul democraţiilor instabile cum sunt cele din America de Sud, care au importat modelul american (exemplu, Venezuela).

Opţiunea pentru o republică semiprezidenţială ar fi mai degrabă o oficializare a raporturilor stabilite, în ultimii ani, de Curtea Constituţională între puterea executivă şi cea legislativă. Şi asta pentru că Legea fundamentală şi-a dovedit ineficienţa în delimitarea lor clară.

Modelul francez oferă soluţii, în condiţiile în care ambele sisteme îşi definesc raporturile între un executiv reprezentat de preşedinte şi guvern şi un legislativ reprezentat de parlament. De asemenea, mecanismele de control sunt definite mai clar spre deosebire de tiparul românesc, în care legitimitatea populară a parlamentului şi a preşedintelui sunt aplicate diferenţiat. Prerogativele prezidenţiale în raport cu guvernul sunt mult mai puternice în Franţa

Şeful statului numeşte premierul, care nu mai are nevoie de votul de învestitură al parlamentului, şi participă la şedinţele de guvern.
Echipa guvernamentală poate fi demisă însă prin adoptarea unei moţiuni de cenzură.
Cât priveşte parlamentul, şeful statului poate dizolva doar o Cameră, Adunarea Naţională, Senatul rămânând în funcţie în virtutea principiului că naţiunea nu poate fi nereprezentată. O altă dizolvare nu e posibilă în anul ce urmează alegerilor astfel provocate.
Preşedintele nu poate fi suspendat.
El poate fi însă demis de parlament în situaţii excepţionale, reglementate de lege, când nu îşi îndeplineşte îndatoririle, devenind incompatibil cu exercitarea mandatului.

Riscul autoritarismului

Elementele se regăsesc şi în sistemul românesc. Preşedintele însă doar desemnează candidatul la funcţia de premier, care trebuie învestit de parlament. Probleme apar în cazul unui conflict, de tipul celui din 2007, când premierul desemnat iniţial de preşedinte a ales o altă formulă, iar şeful statului s-a văzut în imposibilitatea îndeplinirii programului pe baza căruia a fost ales şi în virtutea căruia a girat un prim-ministru. O compensare a fost făcută de Curtea Constituţională, la limita atribuţiilor sale. În condiţiile în care nu putea desemna alt premier, preşedintelui i s-a oferit doar posibilitatea, neprevăzută în Constituţie, de a refuza nominalizarea miniştrilor, substituindu-se filtrului parlamentar. Dizolvarea parlamentului, moment în care ar fi încetat şi mandatul cabinetului, ar fi rezolvat conflictul constituţional guvernpreş edinte, dar şi problema legitimităţii.

Şeful statului nu poate însă dizolva legislativul, decât în condiţiile în care echipa guvernamentală girată de el nu primeşte votul de învestitură de două ori consecutiv, în termen de 60 de zile.

Schimbarea regulilor ar trebui dublată însă de condiţii foarte clare, o „recidivă“ prezidenţială implicând şi costuri politice. De asemenea, pârghiile constituţionale ar trebui să prevină tendinţele autoritariste ale unei persoane care ocupă funcţia de preşedinte.

O altă problemă care ar trebui clarificată este cea a răspunderii politice şi juridice a preşedintelui. Actuala Constituţie prevede că şeful statului poate fi suspendat din funcţie de parlament, condiţiile permiţând însă prevalarea factorului politic. Suspendarea poate fi efectul unor încălcări grave ale Legii fundamentale, însă avizul Curţii Constituţionale, în acest caz, este doar consultativ.

Asta înseamnă că, dacă preşedintele încalcă sau nu grav Constituţia, decizia de suspendare este una politică, fiind dictată de majorităţi politice parlamentare. În privinţa răspunderii juridice, şeful statului se bucură de imunitate absolută.

O soluţie în acest sens o poate oferi tot modelul francez, în care preşedintele poate fi cercetat după încheierea mandatului, faptele de care este acuzat neavând termen de prescripţie. TIPURI DE REPUBLICĂ SUA (prezidenţială)