Mircea Sandu a tratat cu Olăroiu și Skibbe, dar a ajuns la Hagi

Mircea Sandu a tratat cu Olăroiu și Skibbe, dar a ajuns la Hagi

Mircea Sandu, președintele FRF, a declarat că a fost uimit de hotărârea selecționerului Răzvan Lucescu, de a demisiona din funcția de selecționer

„Nașu” a spus că a încercat să îl determine pe Răzvan să se răzgândească, dar nu a reușit. „Decizia lui Lucescu jr. de a pleca, m-a lăsat mască. Am discutat acasă la Ionuț Lupescu cu el, dar nu a vrut să revină. Zilele trecute am mai avut discuţii cu Olăroiu, dar el a spus că nu poate aşteptă până pleacă Lucescu. Am mai vorbit cu Boloni şi cu un antrenor neamț”, a spus Sandu. Michael Skibbe, fostul antrenor al echipelor Borussia Dortmund, Bayer Leverkusen și Galatasaray Istanbul, a fost cel cu care a negociat „Nașul”. Skibbe a și fost prezent vineri seara, la partida pe care România a disputat-o cu Bosnia în Giulești. Pe de altă parte, conducătorul federației a mai afirmat că așteaptă un răspuns de la Gheorghe Hagi, până la 13 iunie. „Hagi e un antrenor valoros, dar până acum a fost lipsit de șansă. Așteptăm până pe 13 iunie răspunsul său. Va urma o reformare totală a fotbalului românesc, care va dura timp de 4 ani. Vom aduce și doi antrenori străini care vor face o evaluare a loturilor de tineret”. CITIŢI ŞI:

  • LOVITURĂ DE TEATRU: Răzvan Lucescu pleacă la Rapid. Emil Săndoi merge cu naţionala în America de Sud
  • Mitică Dragomir s-a declarat convins că „Lucescu pleacă”
  • ROMÂNIA - BOSNIA 3-0! Mutu şi Marica l-au salvat pe Răzvan Lucescu
  • Răzvan Lucescu i-a dat peste bot lui Dumitru Dragomir

Ne puteți urmări și pe Google News