Evenimentul Zilei > EVZ Special > Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, despre sistemul sanitar: „Nu este foarte bine în România! Infrastructura e din anii ’60”
Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, despre sistemul sanitar: „Nu este foarte bine în România! Infrastructura e din anii ’60”

Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, despre sistemul sanitar: „Nu este foarte bine în România! Infrastructura e din anii ’60”

Nicolae Bănicioiu a vorbit în emisiunea „Lumini și umbre” de la B1TV, despre problemele grave ale sistemului și riscurile pentru România dacă nu se iau rapid măsuri

Dan Andronic: Sunteți unul din pariurile extrem de interesante, din punct de vedere politic, ale premierului Ponta, fiind un ministru foarte tânăr. Tocmai ați împlinit 36 de ani și sunteți ministru deja de mai bine de un an…

Nicolae Bănicioiu: De un an şi o lună.

– Gestionați un minister extrem de complicat, cu un buget mare, cu așteptări foarte mari și cu probleme pe măsură. Să vorbim despre situația din spitale. Sunt 420 – 430 de spitale de stat și vreo 30-35 de spitale private. Din punctul de vedere al calității actului medical, al condițiilor de cazare și de îngrijire, câte credeți că se califică la un nivel mediu european?

– Problemele sunt complexe şi, mai ales, ating o gamă largă din populaţia României. Problemele sunt: banii pe care îi are România, adică ce ne poate oferi PIB-ul nostru pentru sistemul de sănătate, personalul şi infrastructura sanitară, care este din anii ’60- ’70. Puţine spitale din cele 430 sunt din anii ’80. Infrastructura e mult depăşită şi ca uzură fizică, dar şi ca uzură morală (…). Acestea sunt problemele cu care trebuie să se confrunte, în fiecare zi, managerul de spital, şeful de secţie, medicul curant, asistentul medical şi toţi cei de acolo. Per ansamblu, calitatea serviciilor este bună, în sensul că reuşim să gestionăm toată această patologie extremă și mare pe care o are România. Reuşim să gestionăm de la urgenţa de cod roşu, până la oncologie şi cazuri de recuperare. Asta nu înseamnă că întotdeauna pacientul este mulţumit.

– Nu mi-ați răspuns la întrebare: la ce nivel?

– La un nivel comparabil cu multe ţări din UE, similar cu vecinii noştri, pentru că nu ai cum să te compari cu Germania, atât timp cât ai PIB-ul României.

– Dar haideți să ne comparăm cu Albania. Știți că, potrivit indexului european de sănătate, Albania este peste România. România ocupă locul 36.

– N-aş vrea să intrăm în astfel de discuţii pentru că nu vreau să spun că este foarte bine în România. Deci nu este foarte bine în România.

„Statisticile s-au schimbat în rău: milioane de bolnavi, spitale insufi ciente”

Dan Andronic: Problema se pune altfel. Este România la un nivel mediu sau la unul dezastruos?

Nicolae Bănicioiu: Este la un nivel mediu şi reuşim să întâmpinăm nevoile tuturor solicitanţilor de servicii medicale, asta este important! Este adevărat că, în foarte multe situaţii, calitatea lasă de dorit. Şi aici sunt multe cauze. Resursa umană este principala problemă pe care o avem azi. Infrastructura este o altă mare problemă. Dar una peste alta, România reuşeşte să gestioneze în condiţii normale o patologie extrem de diversificată. Vă dau un exemplu, ca să înţelegeţi de ce nu ne putem compara nici cu Albania şi nici cu ceilalţi. Vorbim de 500.000 de bolnavi în oncologie în România, de peste 2,1 milioane de bolnavi cu hepatită B şi C. În ultimii ani, în România, toate aceste statistici, din păcate, s-au schimbat în rău, comparând cu ce era acum 10 ani.


FOTO: Dan Andronic si Nicolae Bănicioiu


– În ultimii doi ani s-au redeschis 26 de spitale din cele 69 închise în timpul guvernului Boc. S-au închis și multe secții atunci. Care este situația celorlalte 44 unități spitalicești, în continuare închise.

– Celelalte 44 sunt într-o evaluare permanentă şi încercăm să le redeschidem acolo unde reuşim să găsim resurse umane și să reparăm infrastructura. Peste o lună, două, mai deschidem douătrei spitale.

– Mă interesa mai mult logica sistemului, pentru că vorbim de un raport de 10% – 12% între stat și privat. Am observat că pe plan european statistica este aproape invers. Regimul de sănătate privat este preponderent și îl depășește pe cel de stat. Vorbesc chiar de țările foste comuniste. Unde găsim un raport similar cu România, e mai curând în zona țărilor nordice, în Suedia, Danemarca sau Norvegia, care au un sistem de sănătate extrem de performant. E altă logică acolo. În România de ce nu se intră într- o asemenea logică? Pentru că e clar că, la nivel bugetar, nu avem resurse pentru a gestiona 430 de spitale, pentru că înțeleg că e nevoie de toate. O mare parte din ele au și un rol social.

– De acord. Vreau să vă spun că toate spitalele pe care leaţi enumerat nu sunt suficiente pentru ce avem nevoie azi în România. Patologia este în creştere. Avem în momentul de faţă 650.000 de bolnavi cu hepatita C.

Se moare și din cauza tratamentului învechit!

– Cum s-a ajuns la o asemenea situație, pentru că hepatita B și C se transmit prin contact sexual, prin transfuzii?! Este o carență atât de mare de igienă?

– Da, este vorba şi de aşa ceva, şi de educaţie sanitară precară și interes foarte superficial…

– Totuși, mai mult de 10% din populația României este bolnavă de hepatitele B și C!

– Sunt şi foarte multe greşeli care s-au făcut.

– Adică?

– Adică, uitați, de exemplu, în hepatita C (…) Dacă se decompensează boala, sunt stadii de fibroză și ciroză, știți foarte bine, că deznodământul nu e deloc bun…

-Am văzut că rata de supraviețuire e undeva la 25 de ani, la hepatită C…

– La ciroză, din păcate, rata de supraviețuire este foarte mică, pe un tratament neadecvat. Ceea ce, din păcate, în România, s-a întâmplat. Noi, în 2007, avem un tratament care are o rată foarte scăzută de efect terapeutic, pe hepatită C.

– Interferon, ce folosim?

– Da. Folosim interferon plus ribavirină. E așa-numita dublă terapie.

– Dar de ce îl folosim dacă e o terapie cu efect mediu, ca să nu zic modest?

– Probabil că așa s-a considerat atunci. Ghidul terapeutic așa a fost gândit la momentul acela, deși în țările europene tocmai se schimba, în perioada respectivă. Se trecea la tripla terapie. Tocmai asta e problema, de fapt. S-o spunem pe șleau: România n-a rămas numai cu infrastructura la nivelul anilor ’70!

– A rămas și cu o mentalitate?

– A rămas și cu protocoalele terapeutice, în cele mai multe cazuri, la nivelul acelor ani. Încercăm să-i tratăm pe cei cu hepatită C decompensată, dar îi tratăm, din păcate, la un nivel necorespunzător anului 2015. Și, atunci, principala provocare este de a aduce medicina românească la acest nivel: în 2015.

Investițiile private, încurajate

– Și lucrul ăsta nu se face mult mai simplu încurajând inițiativa privată?

– Ba da. Se face și așa. Dar vă spun eu de ce n-am avut inițiativă privată până acum în România. Pentru că nu exista un cadru care să încurajeze dezvoltarea unei afaceri private în domeniul sănătății. Dacă nu intrai în contract cu Casa de Asigurări, nu primeai decontare, nu primeai pacienți, deci sistemul te ocolea. Nu aveai de ce să faci acea inițiativă. Și vă dau două exemple, uitați: noi avem o mare problemă pe oncologie. Da? Tocmai vorbeam de numărul mare de pacienți. Și acolo de multe ori, protocoale neadaptate…

– Protocoale, echipamente învechite…

– Echipamente învechite, medici foarte puțini…

– Nu mai vorbim că pe radioterapie e un pariu pe care vi l-ați asumat.

– Păi, cum să facă privații radioterapie când aceasta, până în 2014, nu prea era decontată? Nici medicul n-o prescria, nici cei care aveau curajul să facă această investiție nu aveau clienți, pentru că o cură întreagă costa undeva la 7.000 – 8.000 de euro. Foarte puțini români puteau săși permită, și mai ales cei cu probleme de genul acesta, să plătească atâția bani. Primul lucru a fost să introducem în 2014 decontarea IMRT-ului, deci procedura avansată de radioterapie. Am decontat-o numai pe jumătate. Adică am redus costurile, dar tot a rămas o co-plată de 90-100- 120 de milioane de lei vechi, pentru un pacient. Ceea ce înseamnă mult.

– Înseamnă foarte mult, nu mult.

– Enorm. De anul acesta, reușim să decontăm integral radioterapia. Pacientul nu va mai plăti nici la stat, nici la privat. Statul neputând să acopere cererea pacienților. Și v-am dat un exemplu. Acum privatul este încurajat să investească. Și va investi mai repede decât statul. Și e foarte bine așa pentru că îmi preia pacienții care stau la cozi și care au nevoie de terapie.

– În primul rând mai acoperă și celelalte găuri ale sistemului, pentru că vorbeați de faptul că pleacă medicii…

– Bineînțeles. Am dat un exemplu pe radioterapie. Normal, pleacă medicii, dar dacă ai și alternativa privată…

– Pleacă și asistentele !

– Da, evident, pe tot lanțul… Problema cu privații a fost că nu era creat un cadru, Casa de Asigurări nu a rezolvat această problemă legislativă. Dar s-au rezolvat în ultimii doi ani, 2014-2015, s-au făcut mari pași și cred că vedeți rezultatele, pentru că au apărut foarte multe, comparândune cu anii dinainte de 2012. Dar, în ultima vreme se deschid spitale private în România. Ceea ce e bine. Și sper să continue. Și nu numai spitalele private. Centre de radioterapie… centre de oncologie… policlinici private…

– Acum, în momentul în care vorbim, cel puțin în cazul oncologiei, de o piață potențială de 500.000 de oameni…

– Normal, există…

– E dramatic, dar există tratament.

– Da, știu. Dar noi vorbim aici de decizii care trebuiau luate acum 10 ani. Nu în 2014. Din păcate. Și acum mă întorc…

– Și de ce nu s-au luat? Am trecut, chiar acum când am venit către dvs. la cabinet am văzut pe hol portretele tuturor miniștrilor Sănătății și am numărat în ultimii 10 ani cred că au fost vreo 16? A fost un domeniu în care toată lumea venea ca să aibă de unde să plece?

– Păi, în general, ministrul Sănătății este schimbat cel mai repede. Nici nu are timp să con ș t i e n – tizeze întreaga problematică pentru că, între timp, e remaniat… dar și asta e o problemă. Eu sunt al 31-lea sau al 32-lea ministru, în ultimii 25 de ani. Nemaipunând chiar toți interimarii. Întorcându- mă la spitalele de stat, paradoxul este că avem nevoie de ele în continuare. În România, componenta socială este foarte importantă. Faptul că nu avem asigurări private, adică ne bazăm doar pe contribuția asiguratorului, deci justifică necesitatea păstrării spitalelor de stat… Sumele de care am avea nevoie sunt foarte mari. Pe de altă parte în 2010…

Nasta intră în reabilitare

– Am fost într-un spital, Nasta…

– Cel de plămâni.

– Acolo te îmbolnăvești doar dacă stai pe holuri !

– Am și un pacient acum acolo… din familia mea.

– Și ați văzut cum e?

– Da.

– E ușor înfricoșător.

– Da, intră și Nasta în reabilitare. Noi vorbim de un plan național, aș putea spune, de reabilitare. Și există o oarecare prioritizare. Deci am început cu spitalele de urgență: Fundeni, Floreasca, Universitar. Începe Nasta. Mă refer la București, Bagdasarul. Nu poți să lași țara neacoperită, da? Spitalele centre regionale.

Norma de hrană a unui pacient, mai mică decât pentru câinele din adăpost

Nicolae Bănicioiu: Și acum vorbim de investiții.

Dan Andronic: Dumneavoastră îmi vorbiți de investiții, eu vă vorbesc de norma de hrană.

– Da…

– Știți cât e la un bolnav ? Teoretic e 9 lei, practic poate fi și 7 lei.

– Da. Bun.

– Am găsit și situația cu 5.

– Ăăăăăă. Aici vom avea și o veste bună în imediata perioadă pentru că TVA-ul, știți, tocmai a anunțat premierul că TVA-ul la produsele alimentare scade și…

– Eu vorbesc de 5 lei plus TVA, de 7 lei cu TVA !

– TVA-ul scade și ne creează un spațiu bugetar. Ceea ce va fi o veste bună, dar…

– 9 lei pe zi să hrănești un om trei mese… cu un aport caloric…

– Păi, v-am zis, vorbim de PIB-ul României, nu de PIB-ul Germaniei.

– Să știți că am încercat să-mi imaginez ce ai putea să cumperi cu 9 lei. N-am reușit pentru că mă limitam doar la covrigi și la…

– E foarte greu…

– Am făcut un exercițiu: 90 de lei pentru 10 oameni trei mese pe zi… un kilogram de carne, un kilogram de cașcaval, 6-7 pachete de paste, un kilogram de cartofi, unul de morcovi, unul de vinete, 10 pâini – că trebuie să le dai și pâine… și nu prea au mai rămas bani pentru dulciuri, pentru fructe și, la un moment dat, n-au mai rămas bani nici de apă…

– Vă dați seama în ce condiții trebuie să facem noi față și cum noi trebuie să ne descurcăm ?!

– Chiar stau să mă gândesc ! Ce să facă un manager de spital care are un venit… și 600-700 de pacienți ?…

– Prețurile sunt totuși altele, când negociezi pentru un număr mai mare.

– Eu am luat prețurile promoționale, cu 10-20% mai mici, de la cel mai ieftin hypermarket.

– Păi, să nu vă imaginați că ei cumpără din zone exclusiviste! Și ei reușesc să obțină prețuri chiar mai mici decât cele pe care le-ați luat dvs. Tocmai asta e calitatea unui manager. Din păcate asta e situația…Iar aici ați uitat un lucru: sunt anumite patologii care necesită o anumită hrană specifică.

– Știu, nici n-am luat în calcul ca să merg pe…

– Îmi vine în cap diabetul. Acolo trebuie să asiguri o anumită alimentație și acolo norma e modificată, suma este mai mare, undeva la 12 lei. Problema este că noi trebuie să facem față provocărilor cu sumele pe care le avem. Dorința este mare. Vrem să avem, nu știu, 7% din PIB. Eu mi-aș dori mâine 7% din PIB. Problema este și cum cheltuim banii și să-i și avem. Și ce faci prima dată cu banii. Pentru că vorbiți de condițiile din spitale. Deci, spitalele alea din anii 70 trebuie refăcute în totalitate.

„Marile măsuri nu le poți lua doar cu Puterea, din păcate”

Dan Andronic: De ce nu se poate intra într-un parteneriat public-privat?

Nicolae Bănicioiu: Deocamdată nu se poate.

– Oricum asta a devenit o marotă…

– Da, e o marotă…

– De 20 de ani vorbim de un parteneriat public-privat care nu s-a realizat.

– Care rămâne ipotetic, exact. Pentru că nu e o legislație foarte clară pentru un parteneriat publicprivat.

– Păi s-o faceți!

– Da, o facem. Este în Parlament. Sunt discuții, dispute. Nici eu nu pot să înțeleg de ce nu trece atât de…

– Toată lumea o prezintă ca pe o soluție, dar nimeni nu…

– E o soluție, domnul Andronic, dar știți care e problema? Problema e în felul următor: că toți, în mod declarativ, vrem, în practică, când se discută în comisii, nu mai vrem.

– De ce? Există un lobby anti, care este mult mai puternic?

– Nu ştiu care e lobby-ul, că acum sunt concentrat mai mult pe problemele astea. Nu ştiu exact ce se întâmplă la Parlament. Dar vreau să vă spun că pentru o chestiune atât de importantă, cum a fost şi cea cu scăderea TVA-ului, ar fi trebuit să fie toată lumea de acord. Să fie un consens general, şi Putere şi Opoziţie. Marile măsuri nu le poţi lua doar cu Puterea, din păcate. Şi mai ales azi, în România, când societatea e fragmentată.

– Liberalii puteau să vină să spună: „Domnule, noi nu suntem de acord cu 9 la sută, noi am vrea 7, nu vrem 20, vrem 17“…

– Haideţi să ne întoarcem la spitale. Se alocă bani mai mulţi, am reuşit anul trecut să alocăm mai mult decât în 2013, foarte puţin ca cifră.

– Cât?

– Foarte puţin ca cifră.

– Păi, spuneți cifra!

– 200 de milioane de RON, despre asta vorbim.

– Nici 50 de milioane de euro.

– Iar anul acesta, prin economii şi prin ajutorul premierului, am reuşit să dublăm suma. Deci vorbim de suma „imensă”… dublată.

– Deci 90 de milioane.

– Aproape 100 de milioane.

Cea mai mare nebunie a sistemului sanitar!

Dan Andronic: Acești bani pe care i-ați obținut, aproape 100 de milioane de euro, încercați să-i împărțiți unde?


FOTO: Nicolae Bănicioiu:



Nicolae Bănicioiu: Cu care încercăm să facem acele minuni despre care vorbiţi dumneavoastră. Adică să dăm un confort relativ normal în toate cele 400 şi ceva de spitale. Dar, totuşi, în 2010, nu ar trebui să uităm şi nici nu ar trebui să scutim de responsabilitate şi autorităţile locale, care gestionează astăzi mare parte din acele spitale despre care vorbim. Deci ele nu mai sunt la Ministerul Sănătăţii, ca administraţie. Descentralizarea a fost făcută atunci. După părerea mea, în sistemul sanitar, în 2010, s-au făcut foarte multe greşeli. Nu vorbesc numai despre închiderea spitalelor. Gândită prost. Reducerea secţiilor, pentru că atunci au dat peste cap spitalele existente, marile spitale din reţeaua de stat au fost date peste cap. Pentru că degeaba închizi hematologia pentru un centru regional. Ce faci cu pacienţii aceia? Încerci să-i preia altcineva, nu ai cum să-i plimbi, cheltuiești mai mult cu Salvarea. E o nebunie totală. Lanţurile de tratamente le-ai terminat. Bun! S-au dus la judeţe. În unele judeţe au fost exemple fericite, în altele, şi vă dau cele două, care îmi vin în cap de fiecare dată. La Suceava, mergeţi să vedeţi Spitalul Judeţean, care începe să arate normal, la Botoşani…

– La Arad am înțeles, iar, că e un exemplu de succes…

– Mai sunt multe de făcut şi acolo, şi Botoşani, unde spitalul stă să se închidă sau nu. De ce? Nu putem să vorbim de alt areal, de altă patologie… Sunt vecini !

– Două viziuni… Botoșani fiind un județ destul de bogat. Nu mai e polul sărăciei în România.

– Nu mai e. Şi problema acolo este că Consiliul Judeţean nu a înţeles că trebuie să aibă un spital sau nu a înţeles de ce trebuie să aibă un spital. Spitalul era să se închidă în 2014, de câteva ori. A trebuit să dăm bani de la fondul de rezervă al Guvernului, să plătim arierate. Dar, cum să zic, nici noi nu puteam să suplinim puterea lor de a crea atât de repede arierate. Deci, 180 de miliarde în câteva luni. Nebunie ce era acolo, nu știu ce făceau! Eu m-am dus acolo, nu se respecta nimic. Am făcut recomandarea, de nu ştiu câte ori, de a schimba managementul, de a face ceva, de a implica CJ. M-am dus de patru-cinci ori. Preşedintele CJ – eu fiind ministru în funcţie – nu a avut timp să mă primească.

– E din partidul dumneavoastră?

– Nu e vorba de partid, că m-am întâlnit şi cu alţii, care sunt dintr-un partid diferit de al meu. Nu asta e problema. Deci nu l-am chemat eu pe el la Bucureşti. Atenţie! N-a vrut… Descentralizarea pe sănătate, pentru că n-a fost bine reglată, pentru că au uitat anumite chestiuni şi au vrut să o facă rapid, paralel cu închiderea de spitale şi cu restrângerea activităţii, cu blocarea posturilor din sistem. Aşa că, de ce să nu o spunem, cea mai mare nebunie a sistemului a fost că în 2010 ai blocat posturile în sistemul sanitar.

Deficit de 40.000 de posturi

– Vorbim, totuși, de o situație de criză. Atunci, România, și nu numai România, o întreagă lume era în criză. S-au luat niște măsuri care trebuia luate.

– Domnule Andronic, dacă v-aş spune că banii pentru spitale nu sunt cu mult diferiţi față de 2010, ce aţi zice? Nu era chiar aşa situaţia de criză!

– Bine că spuneți lucrul acesta. Nu știam.

– Noi redeschidem spitalele şi – dacă ne uităm – banii pe care îi plătim pe servicii nu sunt cu mult diferiţi de cei de atunci. Gândiți-vă că noi, acum, am dat salariile înapoi şi am deblocat posturile. În 2014, am reuşit să convingem FMI şi Comisia Europeană – văzând, în câteva luni, că ne-am ţinut de cuvânt şi că am luat nişte măsuri economice pentru sistem –, care ne-au aprobat derogarea de posturi şi le-am deblocat. E foarte greu să recuperezi cele 40.000 de posturi, cât sunt deficit azi în sistemul sanitar. Noi am reuşit să angajăm până acum, din septembrie anul trecut, când au fost deblocate posturile, 4.500 și sperăm să ajungem la 5.000 de oameni angajați în sistem.

– Și în condițiile în care vorbim de salarii mici.

– Da, vorbim de salarii foarte mici.

– Știți cât câștigă un șef de secție?

– Da, ştiu cât câştigă şi un medic rezident.

– Un medic rezident este undeva la 1.200 de lei.

– La medicul rezident, domnul Andronic, s-a făcut totuşi un pas…

– Ce s-a făcut?

– Vă spun eu ce s-a făcut. În martie anul trecut, și asta a fost prima decizie pe care am luat-o, dar repet, cu sprijinul Guvernului şi al primului –ministru, altfel nu aveam bani, să le dăm acea bursă de 670 de lei. Pe lângă acest salariu se adaugă această bursă.

– Un șef de secție are 4.000 de lei.

– Sau chiar sub 4.000 de lei. Oricum nu e suficient. Nici pentru rezident, nici pentru şef de secţie.

Ne-am gonit medicii!

– Pe de altă parte, le pretindem să nu ia mită, șpagă, nici un fel de atenție. Să nu ia plicul. Tradiționalul plic, care era o formă de compensare, până la urmă. Și după aia ne mirăm că pleacă! Avem un deficit uriaș de medici, de asistente.

– Dar i-am şi gonit. Pentru că noi, când am blocat posturile, toate promoţiile de medici care au terminat specialitatea în România, din perioada 2010-2014 – au trebuit să plece, neavând cum să se angajeze în România. Deci i-am gonit noi. Deci noi am creat trendul. Că asta se uită. Foarte mulți mă mai întreabă şi pe mine „dar de ce au plecat?”. Mulţi plecau pentru că concurenţa cu Vestul e dezavantajoasă nouă. Acolo, un medic specialist poate ajunge şi la câteva mii bune de euro, pe lună. Clar există acea motivaţie financiară. Dar mulţi, culmea, nu pleacă pentru bani. Şi atunci a venit şi securea care a tăiat orice speranţă. Și i-am şi trimis, i-am şi obligat!

– Atunci ce să facem în așa fel încât sistemul de sănătate să nu devină un antisistem de sănătate? Vedeți vreo soluție din punct de vedere financiar, în așa fel încât exodul de medici să se oprească? Pentru că vorbim de patru – cinci mii de cadre medicale, medici, asistente, care au plecat din România. Un deficit uriaș.

– Nu! Au plecat mai mulţi!

– Mă refer la ultimii doi-trei ani.

– Chiar și în ultimii doi-trei ani au plecat mai mulţi.

– Și dacă oamenii ar fi dispuși să plătească mai mult pentru actul medical? Prețurile pe care le-a stabilit statul nu asigură decât un salariu modest pentru oamenii din medicină.

– Asta zicem noi doi. Şi eu zic că noi doi suntem corecţi în abordare. Mulţi zic că nu.

– În ce sens?

– Mulţi din afara sistemului au spus că „domnule, nu e bine să introduceţi nici un fel de co-plată, nici un fel de motivare, pentru că lumea nu ar vrea”. Şi eu am convingerea că omul vrea calitate în servicii şi atunci…

România rămâne în trei ani fără specialiști, dacă nu ia măsuri

Dan Andronic: Când e vorba de sănătate, întotdeauna te uiți mult mai puțin la bani și mult mai mult la modul în care ești tratat și la calitatea tratamentului.

Nicolae Bănicioiu: Evident. Dar sunt şi oameni care nu au banii respectivi. Problema e în felul următor: dacă nu ia nişte decizii în 2015, România riscă să piardă pariul cu sistemul sanitar. În sensul că va fi o problemă să mai găseşti un medic în România, în câţiva ani.

– Având o școală de medicină redutabilă…

– Având, bineînţeles, medici foarte apreciaţi. Şi nu numai medicii, chiar şi asistenţii sunt foarte apreciaţi în ţările mai puternic financiare decât noi. Dacă noi nu luăm măsuri în 2015, în doi-trei ani va fi o mare problemă să mai găseşti un specialist în România. Repet, concurenţa e foarte dezavantajoasă cu Vestul. Și atunci, ce am zis? În 2014, prima chestie, mărim la rezidenţi, dăm bursa aia, am convins FMI-ul, le-am dat bursa. OK! O bulă de oxigen. Insuficientă, totuşi, pentru că nu pot să ţin pasul cu concurenţa europeană. Am făcut economii, am mărit salariile în tot sistemul sanitar. Mulţi râdeau – 100 de lei!? Domnule, e greu să economiseşti 100 de lei, din bani puţini, în condiţiile în care alţii tăiau, cu bugete similare. Uite, mă mai gândesc şi, în 2015, mai economisesc 200 de lei. Dar tot nu rezolvi problema de la 18 milioane, la 20 de milioane. Şi atunci, am luat decizia de a reanaliza o propunere mai veche, pe care, de fapt, au avut-o toţi cei 16 miniştri din ultimii 10 ani. Aceea de a da posibilitatea medicului, pe o muncă suplimentară, să câştige nişte bani în plus, în spitalul public. Ce înseamnă asta? Pacient privat în spitalul public. Astea înseamnă că, după ce asiguri garda sau programul de lucru, poţi să ai consultaţii private…

– Spitalul are de câștigat din asta?

– Bineînțeles, spitalul are de câștigat 15 sau 20% din costul intervenției pe care medicul o face.

– Vorbim și de consultații, nu numai de tratamente sau de operații…

– Vorbim și de consultații, bineînțeles. Spitalul face venituri proprii, eu, stat, câștig fiscalizarea, pentru că nu va mai fi la negru. Și evit și momentele acelea penibile… cu pacientul alergând după medic, medicul ferindu-se și nu știu ce… Facem curățenie până la capăt. La lumină, totul. Există posibilitatea asta, va exista chitanțier, din momentul în care trece legea, va exista programare. Și cred că modelul a mai fost brevetat și în Franța și în alte țări.

– Rămâne de văzut dacă va fi un model funcțional, pentru că, la fel ca orice model teoretic, are niște probleme când îl pui în practică.

– Niciun model nu este perfect. Eu vorbesc de România lui 2015, în care trebuie să se facă ceva rapid pentru motivarea personalului.

„Vrei panseluțe sau reanimator la Camera de Gardă?”

Dan Andronic: Iar motivarea se poate face foarte simplu, ținându-i pe loc în spitalul în care sunt, dar dându- le posibilitatea să dea consultații private acolo.

Nicolae Bănicioiu: Bineînțeles…

– Este un sistem care are la bază o rațiune financiară, de a-i îmbunătăți calitatea vieții, mărindu-i veniturile, fiscalizându-le, și ținându-le sub un control, în sensul în care nu se mai duce la spitalul privat, prestează la spitalul de stat.

– Exact, nici medicul de la spitalul privat, nici medicul care astăzi, de multe ori, îmi trimite pacientul către spitalul privat. Și mai e un câștig, stimulez competiția între spitalul public și cel privat.

– Înțeleg, veți crea două piețe, una privată și una semiprivată. Una va fi spitalul de stat și alta vor fi spitalele private care trebuie să facă ceva în plus ca să atragă pacienții.

– Deci crește calitatea actului medical, crește și calitatea omului din sistem și eu, stat, încasez niște bani, care eu cred că îmi vor rămâne în Sănătate, pentru că așa mi-a garantat primul-ministru. Apropo de această lege care este în Parlament acum, mă bucură faptul că a fost semnată de mulți parlamentari, peste 100. (…) Dacă se mobilizează, cred că poate trece într-un timp relativ scurt, după Paști. Asta ar însemna că va putea fi aplicabilă foarte devreme. Mai are un aspect legea aceasta. (…) Spitalul județean sau spitalul orășenesc are mari probleme, că nu atrage medici.

– Ca să nu mai vorbim de dispensare…

– Nu vorbim de dispensare, că acolo este și mai rău. Dar spital județean, deci gestionează tot județul și mai ales urgențele. Urgențele nu au timp de așteptare, de inovații. M-am dus la Călărași. Nu era reanimator la Camera de Gardă, nici cardiolog, la Cardiologie. Am întrebat: „N-aveți cardiaci în Călărași?”. „Ba da, foarte mulți…”. Era plină secția și pacienții erau internați…

– Și cine îi trata?

– Medicul nutriționist, din păcate. Și ce ați făcut în cazul acesta, e incredibil…

– Asta deja e evul mediu, nu vă supărați!

– Nu mă supăr, așa e. Am vorbit și cu președintele CJ – „Ce faceți?”. „Nu vrea nimeni să vină la Călărași”. De ce? Nu sunteți chiar așa departe de București. (…) I-am întrebat: „Casă le dați? Salariu le dați?” „Nu avem cadru legal”, au răspuns. (…) Și atunci eu vin acum cu cadrul legal, deci completez…

– Chiar nu aveau cadru legal?

– Nu știu, eu nu sunt cel mai mare jurist. Sunt, poate, cel mai mare jurist dintre medici.

– Cum au rezolvat?

– Au fost cazuri, uite, la Zimnicea, primarul de acolo s-a gândit și le-a dat locuințe. La Zimnicea găsești medic, la Călărași nu găsești.

– Ceilalți cum au făcut? Nu s-a schimbat cadrul legal de la Zimnicea, la Călărași!

– Au avut mai multă bunăvoință. Problema e că, într-adevăr, ei nu pot interveni pe bugetul de cheltuieli de personal al spitalului. Am înțeles chestiunea aceasta și, acum, scriu în lege, pentru că în cinci ani n-a observat nimeni, și spun așa: poți să plătești medicul, poți să-l motivezi tu, din bugetul Consiliului Județean sau al Consiliului Local. Deci, tu alegi! Vrei panseluțe anul acesta, pui panseluțe sau poți să-ți iei reanimator la Camera de Gardă. Să vedem ce va aprecia lumea mai mult, că, până la urmă, dai socoteală.

Scad prețurile la medicamente și se reduce taxa Clawback

Dan Andronic: Am vrut să fiu foarte clar în sensul că nu se renunță la Taxa Clawback și se aplică…

Nicolae Bănicioiu: Taxa Clawback după părerea mea, ca fost matematician în liceu, va scădea.

– Va scădea, dar nu va fi eliminată.

– Nu va fi eliminată și nici nu poți să discuți de eliminarea unei taxe în momentul de față. Dar va fi mai mică și ei vor plăti mai puțin. Pe mine însă mă interesează bugetul statului, deci bugetul pe care…

– Da, dar pe de altă parte rămâne să mai luați niște bani, că asta vreau să fie clar, pe Taxa Clawback și se vor ieftini și medicamentele.

– Da!

– Asta e esențial!

„Nu trebuie să existe o teamă față de vaccin !”

– Haideți să vorbim puțin de vaccinări, pentru că am văzut, și bănuiesc că și dvs. ați experimentat același lucru, există o întreagă campanie care se duce împotriva vaccinării.

– Am auzit și eu !

– Chiar am găsit un site pe care e dat un citat de la OMS cel mai bun vaccin împotriva bolilor infecțioase comune este o dietă adecvată. Îmi sună…. Cred că e ușor scos din context, nu cred că numai prin alimentație poți preveni niște boli. Din toată această campanie rezultă că nu e bine să ne vaccinăm copiii, în condițiile în care România rămâne cu o mortalitate infantilă ridicată. S-a vorbit despre consimțământul părintelui informat, dar s-a ajuns la un moment dat la o stare de spirit din care rezultă că dacă ne vaccinăm copiii e mai rău decât dacă nu-i vaccinăm

. – Nu, cu siguranță nu este mai rău decât dacă nu-i vaccinăm și poate că au fost unele confuzii, la un moment dat, din teama unora de a fi pe piață un produs biologic neconform. Eu vreau să vă asigur că nu intră nimic pe piață în România acuma până nu este verificat foarte bine de ANMDM, după criteriile similare cu ce face Institutul Pasteur, în Franța. Deci nu trebuie să existe o teamă față de vaccin. Produsele alea care sunt pe piață sunt conforme și sunt benefice, deci fac bine, nu fac rău, ca să o spunem în termeni populari. (…) Tot calendarul imunologic este stabilit de o comisie, nu de mine sau de minister (…), care-i formată din cei mai buni oameni pe care îi are România, în momentul de față, pe această problemă.

Publicat in categoriile: EVZ Special
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News