Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, băgat pe degeaba în scandalul Oltchim

Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, băgat pe degeaba în scandalul Oltchim

Ministerul Justiţiei atenţionează că nu este implicat în nici un fel în derularea privatizării combinatului Oltchim. Mona Pivniceru nu a fost prezentă la nicio întâlnire pe această temă

Ministerul Justiţiei a dezminţit informaţia lansată prin intermediul unor canale media, despre participarea ministrului Justiţiei, Mona Pivniceru, la întâlnirea convocată de premierul Victor Ponta, pentru discuţii legate de privatizarea combinatului Oltchim. "Conform atribuţiilor sale legale, Ministerul Justiţiei are competenţe strict determinate la nivelul sistemului de justiţie şi al profesiilor conexe, respectiv al instituţiilor aflate în subordinea sau coordonarea sa. Ministerul Justiţiei nu are niciun fel de competenţe în aplicarea procedurilor în materia privatizării, acestea fiind de resortul instituţiilor care au prin lege aceste atribuţii. În consecinţă, Ministerul Justiţiei nu este implicat în niciun fel în procedura de privatizare a companiei Oltchim şi nici în problematica aferentă acestei privatizări", se arată în comunicatul remis redacţiei EVZ de Biroul de presă al Ministerului Justiţiei. De precizat că în urma cu mai bine de o oră, a fost difuzată ştirea potrivit căreia ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a fost convocat la Guvern de premierul Victor Ponta pentru discuţii legate de privatizarea combinatului Oltchim. Întâlnire la care ar mai fi fost aşteptaţi ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, şi ministrul Finanţelor, Florin Georgescu. Biroul de Presă al MJ a precizat pentru EVZ că ministrul Mona Pivniceru nu a participat la nici o întâlnire pe tema Oltchim.

Ne puteți urmări și pe Google News