Ministerul Turismului nu își găsește sediu de închiriat. A picat și a treia strigare

Ministerul Turismului nu își găsește sediu de închiriat. A picat și a treia strigare

Mircea Titus Dobre, ministrul Turismului, este supărat că nu reușește să închirieze, de la privat, un sediu în care cei 200 de angajați ai săi să își poată desfășura activitatea în condiții decente. Ministerul Turismului este nevoit să ofere 12,5 euro/mp în timp ce Tribunalul Comercial București se mută, în aceeași zonă negociată, cu o chirie de 23 euro/mp.

Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, este deranjat de faptul că negocierile pentru închirierea unui sediu, pe piața liberă, sunt greoaie. “Cu sediul ministeriului Turismului, sigur o să îi dăm cancel. A treia oară. Pentru că trebuie să mă încadrez într-un buget. Și dacă unii vin doar să se califice și după aceea, când intră la negocierea finală, măresc prețul, se înșală amarnic. Aici, nu suntem la piață”, a declarat, Mircea Titus Dobre, pentru EVZ. Supărat pe numărul mic al ofertanților, “care nu au încredere în statul român”, din cauza guvernelor anterioare, ministrul Turismului mai așteaptă.

În aceeași situație sunt și Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Dialogului Social. Ministerul Apelor și Pădurilor a fost mai norocos. S-au înțeles la chirie. “Noi oferim 12,5 euro/mp. Au venit cei de la Sema Parc. Vor să imi facă Open Space. Cum adică, pe 2200 mp? Eu am direcțiile separate, am Direcția de marketing și promovare, am Direcția juridică etc. Nu merge”, spune Dobre, obligat să țină cont de bugetul alocat pentru chirie. “Eu vin 12,5 euro/mp față de Tribunalul București, secțiile 6 și 4, comerciale, care s-a înțeles cu o chirie de 23 euro/mp. Așa că, deocamdată, ne desfășurăm activitatea, înghesuiți, la Transporturi”, a încheiat Mircea Titus Dobre.

Ne puteți urmări și pe Google News