Nu discut dacă a fost pusă la cale, iar Ion Iliescu să câștige detașat în Duminica Orbului din 20 mai 1990, nu pun la îndoială buna credință a sutelor de mii de manifestanți. Istoria se face pe o perioadă determinată, iar faptele trebuiesc judecate în contextul lor de atunci. Dar unii dintre protagoniștii de atunci n-au absolut nicio justificare. Așa zisa lovitură de stat, așa-zișii legionari care au încercat să ocupe TVR-ul s-au dovedit a fi niște aberabii născocite de un sistem comunist care nu dorea să se predea, ci doar să se perpetueze schimbându-și doar pielea. Dureros este nimeni nu vrea să răspundă, iar vorba regretatului meu prieten Mihai Pelin: Istoria nu se prescrie!

1024 arestări ilegale, 746 răniţi, 3500 oameni bătuţi, 1466 cartuşe trase. Oficial, au existat 7 morţi. Neoficial, deocamdată, 188 de morţi din zilele 13-15 iunie 1990. La Cimitirul Străuleşti II, au fost înhumaţi 128 de morţi, unii având pe cruce inscripţia "neidentificat-iunie ‘90". În nopțile mele de coșmar îl visez pe portarul de la sediul central al PNȚCD din Piața Rosetti. Era un om între două vârste, cu palmele muncite și foarte cumsecate, protocolar până la umilință cu ”ăi mari” din partid care veneau îmbrăcați în costum la ședințe. Venise în București să-și facă un rost, să închege ceva și dormea chiar în chicineta de la intrarea în sediu. A dispărut cu capul crăpat de un topor, aruncat în porbagajul unei Dacii. Mă gândesc și acum dacă o fi avut copii, soție, ce spun neamurile despre el, ce legende s-au țesut în satul său natal…Iar el e de mult oale și ulcele. Nici măcar nu mai rețin cum îl chema și e dureros!

Da, nu pot uita. Pot ierta, dar nu uita. Eu, un copil de 17 ani am mâncat bătaie de la minerii aduși de Ion Iliescu. Dar bătaie, nu glumă, o bătaie soră cu moartea. De ce? Pentru ce motiv? Cine pe cine iartă?

***

Recent am avut o discuție extrem de lungă și palpitantă cu maestrul Ion Cristoiu pe teme de politică externă și mai ales despre rusofobia care face ravagii la București. Țin să semnalez – că tot vorbim de ruși și imperialismul Kremlinului – un minunat volum al comandorului dr. Marin Moșneagu, șeful Serviciului Istoric al Armatei și al colecționarului Gabriel-Octavian Nicolae, fost ofițer de marină: ”100 de ani de la vizita ȚaruluiNicolae al II-lea la Constanța”, editura Ex Ponto, Constanța 2014. Da, acum 100 de ani, Țarul tuturor rușilor venea la Constanța să-l viziteze pe Carol I. Venerabilul Rege al României așteptase 16 ani ca Nicolae al II-lea să-i întoarcă vizita pe care o făcuse la Sankt Petersburg în iulie 1898.  Albumul apărut în condiții ireproșabile și cu imagini inedite reconstituie pas cu pas vizita Țarului. Talentul comandorului Moșneagu, dar și imaginile domnului Nicolae ne pun în fața unui vis, a unei miresme de trecut glorios a unei Românii de-a dreptul europene.  Pentru analiștii juvenili notez doar un fragment din toastul Țarului la dineul de gală: ”Nicăieri rezultatele dobândite nu puteau fi întâmpinate cu o mai sinceră mulțumire decât în Rusia, unde întotdeauna s-a obișnuit de a se lua o vie parte la destinele coregionalilor vecini!”. Ați notat bine. Asta am fost și vom rămâne pentru Moscova co-regionali vecini! Mai remarc doar – fără să supăr pe cineva, de exemplu profesorii Jipa Rotaru sau Ioan Damaschin – că din punctul meu de vedere, și nu doar al meu, comandorul dr. Marin Moșneagu a devenit prin opera sa cel mai mare istoric naval al României. Dar nu-l mai laud pentru că de obicei în corpul cazon alArmatei astfel de laude se plătesc scump și nu vreau ca istoricul Moșneagu să aibă ceva de suferit de pe urma mea. Lasați-l doar în pace! Nu-i amiral, ci un biet hârțogar de arhivă. Un pasionat de istorie care nu vrea precum alții galoane!