De cinci ani de zile, un cuplu a vândut iluzii, pe internet, celor care doreau să își construiască case.

Surse judiciare au dezvăluit, pentru evz.ro, că nu se știe, încă, numărul exact al victimelor, dar ar fi vorba despre mii de oameni.

De altfel, Poliția Română îi caută, acum, pe toți cei păcăliți de escroci.

Practic, așa cum au dezvăluit, în exclusivitate pentru evz.ro, suse judiciare, cei doi escroci au tot dat anunțuri pe OLX în care se ofereau să construiască case.

Cereau avans de cel puțin zece la sută din valoarea construcției.

Unii ar fi plătit, însă, întreaga contravaloare a imobilului mult-dorit.

Toate acestea s-au întâmplat începând din anul 2015.

„Două persoane, un bărbat si o femeie, ar fi incheiat cu mai multe victime contracte pentru construirea unor case. De la acestea, ar fi incasat sume importante de bani, cu titlu de avans, lucrările nefiind finalizate, întrucât aceştia nu ar fi avut capacitatea tehnică de a le realiza”, transmite Poliția Română.

Oficiali din Poliția Română au precizat, pentru evz.ro, că cei doi escroci nu avea nici în clin, nici în mânecă cu așa-zisele construcții pe care se ofereau să le ridice.

La capătul anchetei care a condus la descoperirea escrocilor,  miercuri dimineață, polițiștii din Mureș au efectuat trei percheziții domiciliare.

Oficial, Poliția Română arată că persoanele bănuite că ar fi obținut, prin înșelăciune, peste 200.000 de lei de la persoane cărora le-ar fi promis construirea de locuințe. Două mandate de aducere vor fi puse în aplicare.

Surse judiciare au dezvăluit, însă, că paguba ar fi de zece ori mai mare, până la circa două milioane de lei.

„La data de 7 octombrie 2020, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș efectuează  trei percheziții domiciliare, în județul Mureș, într-un caz de înșelăciune.

În fapt, 2 persoane, un bărbat și o femeie, sunt bănuite că ar fi încheiat cu mai multe victime contracte pentru construirea unor case de locuit.

De la acestea, ar fi încasat sume importante de bani, cu titlu de avans, lucrările nefiind finalizate întrucât aceștia nu ar fi avut capacitatea tehnică de a le realiza.

Până în momentul de față, prejudiciul este de aproximativ 225.600 de lei”, a transmis Poliția Română.

În acest caz, „vor fi puse în aplicare două mandate de aducere.

La perchezitii participă luptători din cadrul Serviciului pentru Actiuni Speciale.

Activitatea de identificare a tuturor victimelor este în derulare”.