Încep să mă simt bătrîn. Nu atît din cauza vîrstei, căci încă nu am 50 de ani. Cît mai mult din cauza fricilor pe care încep să le trăiesc zilele astea.

Generația noastră și-a dorit cu ardoare Uniunea Europeană. Ca un garant al libertății.

Pentru generația noastră – hai să-i zicem “decreței”, pentru a folosi stereotipul verbal împămîntenit – libertatea chiar însemna ceva. Și încă mai înseamnă.

Pentru că știm ce înseamnă lipsa de libertate.

Sîntem cea mai tînără generație care-și aduce aminte de privațiunile epocii comuniste. Cei de după noi s-au învățat cu binele, îl iau de la sine înțeles.

Mă refer atît la privațiunile materiale – sărăcia, cozile, lipsa unor lucruri elementare. Dar mai ales la privațiunile simbolice.

La presiunea asupra principiilor. La controlul social. La înăbușirea libertății: de exprimare, de asociere, de gestionare a vieții. La apăsarea de lipsă de viitor și de închisoare socială.

Astea sînt motivele pentru care noi, decrețeii, am îmbrățișat cu entuziasm modelul occidental după Revoluția din 1989. Pentru că știam ce e aia lipsa, apăsarea, hăituiala.

Nu aveai voie să spui ce vrei.

Nu aveai voie să-ți pui în valoare calitățile personale decît într-un cadru foarte controlat, etatist.

Nu aveai voie să-ți întemeiezi firmă. Să cauți să faci plus valoare. Să-ți urmezi profesia în regim concurențial.

Toată viața îți era controlată de regulile etatist-socialiste.

Apoi a venit marea eliberare. Și anii 90. Și anii 2000. Și anii 2010. Libertate. Sweet libertate. Să faci. Să crezi. Să vrei. Să te duci. Să speri. Să vorbești.

Iar acum începe să-mi fie frică.

Pentru că simt că avem libertatea amenințată. Simt cum se închid pereții închisorii din nou în jurul nostru.

Covidul, după părerea mea, e doar un pretext pentru a se legitima acest atac la libertate. Sub pretextul Covidului, simt că ni se închide colonia.

Lucruri pe care generația copiilor noștri le iau de la sine înțeles se destramă dintr-o dată.

Libertatea de mișcare? Poate mai bine stați acasă, totuși, români sărăntoci și isterici. Căpșunarilor. Hai, înapoi în colonie cu voi.

Oricum, sînteți cei mai bolnavi săraci ai acestei entități supra-statale. Cifrele voastre oficiale, frumos gestionate de oficialii voștri, asta spun. Nu mai bine stați voi acasă, că prea umblați brambura unde voiați voi? Sărăntocilor.

Libertatea de expresie? Cam periculoasă. Nu ne place că sînteți liberi să gîndiți altfel decît vă spunem noi, civilii cei înțelepți care vă speriem cu bau-bau-l lui fake news. De parcă pînă acum nu erau fake news. Dar e un instrument convenabil să vă tăiem un pic din limbă.

Poate știm noi mai bine ce trebuie să spuneți și să gîndiți. Poate e totuși mai bine să facem un pic de poliție a gîndirii cu voi. Că prea vă trec multe prin minte și ni se pare că v-ați luat-o în cap și vreți prea multe.

Sărăntocilor. Conspiraționiștilor. Istericilor. Doar noi avem voie să conspirăm. Voi, doar să aplecați capul și să închideți gura și să vă supuneți. Doar asta e soarta sărăntocilor din colonie: să tacă din gură și să fie ieftini la producție.

Hai să vă cenzurăm un pic. Hai să vă tăiem un pic din nas. Hai să înăbușim presa. Să devină din nou Scînteia și Cîntarea României.

Hai să vă demonizăm pe baza corectitudinii politice – un instrument de control social foarte la îndemînă în relația Centru – Periferie. Hai să tăiem din social media, să vă dăm voie să spuneți doar ce vrem noi să spuneți.

Mi-e frică. Mă tem că în curînd noi, cît și copiii noștri vom avea parte de o Românie închisoare. De o Uniune Europeană din ce în ce mai colonială în apucăturile ei de "Europă în mai multe trepte".

Și problema e că amărîții ăștia de pufoși de copii ai noștri nu știu ce e aia zbaterea, asuprirea. Pentru ei, libertatea e de la sine înțeleasă. Cum a fost pentru noi curentul electric, de credeam că există de cînd lumea și pămîntul.

Copiii noștri nu au dezvoltat anticorpi la dictatură. Sînt cam blegi. Cam cred că statul le este binevoitor. Că puterea acționează pentru ei.

Și atunci se supun ușor. Nici nu știu să citească realitatea, să-și dea seama de felul în care sînt îngrădiți, înțărcuiți, păstoriți ca niște oițe docile.

Pufoși de Excel. Războinici de tastatură. Proletariatul precar de multinaționale. Gulerele albe și tinere, dar sărace. Și care se duc ușor, mult prea ușor după fentă.

Iată cum pufoșii noștri de copii acceptă fără să clipească această atmosferă din ce în ce mai asemănătoare cu 1984. Sau cu Brave New World.

Cum înghit ei nemestecată toată propaganda.

Cum se duc ei după toate fentele, la care noi mai sîntem cît de cît vaccinați.

Cum sînt ei dornici să suporte toate cele cinci minute de ură la care sînt expuși zilnic.

Le place. Li se pare că asta e normalitatea. Ne cred nebuni la cap. Cred că așa trebuie să fie.

Și dacă ei așa au fost spălați pe creier, așa va fi. Chiar așa va ajunge lumea lor să fie.

Pînă vor închide granițele și nu-i vor mai primi afară decît carne de tun, proletariat de Excel.

Pînă le va fi controlată comunicarea.

Pînă le vor fi spălate creierașele alea naive cu toate fentele de instrumente de control social.

BeLeMe. Corectitudinea politică. Relativizarea realității: nu mai există bărbați și femei, doar “purtătoare de uter” și “porci egoiști și violatori”.

Repetarea cu perseverență doar a adevărului oficial. Ce nu e convenabil e fake news.

Demonizarea celorlalți. Ăi bătrîni. Ăi de la sat. Ăia care nu votează cum trebuie. Primitivii ăia, care vor să vîndă țara la ruși și la chineji.

Timp în care stăpînii lor fac fără nici un fel de jenă afaceri cu rușii și cu chinezii. Doar ei au voie. Slugile nu. Slugile să nu salte capul din tastatură, căci altminteri înseamnă că vor să vîndă țara la ruși și la chineji.

Uite așa copiii noștri sînt învățați un lucru esențial: doar stăpînii au dreptate. Nu ai voie să-ți contești stăpînul. Doar el are voie să fie liber. Doar el are voie să facă bani. Doar el are voie să aibă putere.

Tu doar trebuie să fii o slugă docilă, care să dea acolo cuminte din tastatură la Excel și să creeze plus valoare ce trebuie musai exportată în paradisurile fiscale. Să aibă parte doar stăpînii de plus valoare.

E o lecție aspră a istoriei. Nici o generație nu se vaccinează valoric decît prin suferință.

Noi, la vremea noastră, am fost vaccinați fără să vrem, într-o vreme lipsită de libertate. De aceea prețuim libertatea. De aceea avem îndrăzneala să contestăm discursul oficial. Căci am învățat instinctiv să-l punem la îndoială.

Ei nu știu asta. Pentru ei orice zboară se mănîncă. Rezist. Rezist.

Ei, săracii, luînd libertatea de la sine înțeleasă, n-o să ajungă s-o prețuiască decît atunci cînd se va închide din nou ușa la colivie și se va muta înapoi suferința pe plaiurile mioritice.

Suferință? Ohoho. O să fie. O să fie.

Lasă, să vadă și ei cum e aia să nu fii liber. De-abia atunci vor învăța s-o prețuiască.

Ghinion.