Percheziții la Biroul Electoral Central. Se ridică documente legate de alegerile recente

Percheziții la Biroul Electoral Central. Se ridică documente legate de alegerile recente

Procurorii fac percheziții la Biroul Electoral Central și verifică documente de la alegerile parlamentare. Conform primelor informații, acțiunea are legătură cu semnăturile depuse de partidul SOS pentru parlamentare.

Percheziţii la Biroul Electoral Central

La această oră, procurorii fac verificări la sediul Biroului Electoral Central. De asemenea, aceștia ridică documente referitoare la alegerile parlamentare. Vizat ar fi partidul condus de Diana Șoșoacă.

Semnăturile pentru SOS România au fost înregistrate la începutul lunii octombrie.

Pentru alegerile de la Senat şi Camera Deputaţilor, partidele care au depus la BEC o listă de susţinători, cuprinzând cel puţin 0,5% din totalul alegătorilor înscrişi în Registrul electoral la nivel naţional, au putut depune liste de candidaţi în toate circumscripţiile electorale. Procedura a fost respectată în acord cu prevederile art. 54 alin. (1) din Legea 208/2015, anunța BEC.

Probleme pentru Diana Șoșoacă

În perioada stabilită pentru strângerea semnăturilor, reprezentanta SOS a fost acuzată că ar avea semnături false în lista depusă la BEC. Acuzația venea din partea unui membru din partid. Claudiu Ștefan Ionescu preciza atunci că „aproximativ 80% din semnăturile predate conducerii SOS România, de către Albu Maria, preşedintele SOS Filiala Hunedoara, la Poiana Brașov, sunt false si nu dorim sa fim asociați cu un astfel de comportament”, preciza acesta.

Diana Șoșoacă

Diana Șoșoacă. Sursa foto: Facebook

Mai mult, Claudiu Ionescu a depus și o notificare la Biroul Electoral Central în acest sens.

Percheziţii la Biroul Electoral Central

„Am participat la strângerea de semnături pentru candidatura la alegerile prezidențiale a numitei Diana Ivanovici Șoșoacă și candidatura la alegerile parlamentare a membrilor SOS. În data de 25.08.2024, la Poiana Brașov, unde a avut loc Școala de Vara-SOS România, am înmânat personal numitei Albu Maria, preşedintele filialei SOS Hunedoara și vicepreşedinte al SOS România un număr de 300 de semnături(15 file cu 150 semnături pentru prezidențiale și 15 file cu 150 semnături pentru parlamentare). Aceste semnături au fost certificate de subsemnații 120 de semnături, în cazul subsemnatului), dar sunt susceptibile de anumite neconformități, posibil ca unele date să nu corespundă realităţii şi nu dorim a cădea sub incidența Art. 326 din C. P., motiv pentru care, în temeiul Art 34 C.P, vă aducem la cunoștință acest fapt”, se arată în plângerea respectivă.