Scandal la un adăpost de câini din Dolj. Peste 140 de animale au fost chinuite

Scandal la un adăpost de câini din Dolj. Peste 140 de animale au fost chinuitePadoc pentru caini Sursa foto: Facebook.

Poliţiştii din Dolj au descoperit peste 140 de câini într-un adăpost neautorizat, la marginea unei localităţi. Animalele erau ţinute în condiţii improprii de o femeie de 52 de ani, din Craiova, care a fost amandată de poliţişti. Adăpostul nici nu avea autorizație.

Peste 140 de câini ținuți în condiții improprii

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au anunţat, vineri, că poliţiştii s-au deplasat în comuna Bulzeşti, satul Seculeşti, unde, în extravilanul localităţii, a fost descoperit un adăpost de câini, neautorizat, deţinut de o femeie de 52 de ani, din Craiova.

Câini

Sursa foto: Pixabay

Erau chinuiți

”La faţa locului, poliţiştii au constatat ca adăpostul este reprezentat de o parcelă de teren, neîmprejmuită, pe care au fost amplasate 63 de ţarcuri, confecţionate din plasă de sârmă, în fiecare ţarc fiind adăpostite între unu şi nouă exemplare canine de diferite talii, majoritatea fiind de rasă comună.

caini

Câini. Sursa Foto- Dreamstime

De asemenea, s-a stabilit că ţarcurile nu beneficiază de pardoseală, în interiorul lor nefiind amplasate cuşti suficiente pentru toate animalele. Totodată, într-unul dintre ţarcuri, poliţiştii au constatat că erau aproximativ 25 de exemplare feline”, au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.

Proprietara adăpostului a fost amendată

Poliţiştii au identificat 143 de exemplare canine, care nu beneficiază de un adăpost corespunzător, animalele fiind expuse intemperiilor, în majoritatea ţarcurilor nefiind condiţii corespunzătoare. Animalele au fost luate de la adăpostul neautorizat.

„Având în vedere condiţiile în care sunt adăpostite animalele, precum şi starea de întreţinere necorespunzătoare, poliţiştii au stabilit faptul că pentru 21 de exemplare canine şi 10 exemplare feline se impune emiterea unui ordin de plasare în adăpost, animalele fiind încredinţate unei asociaţii care oferă servicii de adăpostire a animalelor care fac obiectul unui ordin de plasare în adăpost”, au transmis poliţiştii.

Proprietara adăpostului neautorizat a primit o amendă de 3.000 de lei. Femeia urmează să dea explicații pentru ce a făcut. Acum, câinii sunt în siguranță și urmează să fie hrăniți cum trebuie.

Ne puteți urmări și pe Google News