METEO. Precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare. VEZI ZONELE AFECTATE
- Cristina Botezatu
- 19 ianuarie 2012, 16:01
Meteorologii au emis o informare potrivit căreia va ninge abundent, valabilă de astăzi de la ora 13.00 și până mâine, la aceeași oră, în Crişana, Maramureş şi Transilvania. Vântul va viscoli zăpada, rafalele depăşind 80 de kilometri pe oră.
UPDATE 2: La ora 14.00, în București temperatura era de 0 grade, în timp ce în țară valorile se situau între 4 și -4 grade Celsius. Cel mai frig este la Bistrița, -4 grade, iar cel mai cald la Drobeta Turnu Severin, Craiova, Giurgiu și Mangalia. UPDATE 1: Vor cădea precipitaţii pe arii extinse, ziua mai ales în jumătatea de vest a ţării, predominant sub formă de ploaie, iar noaptea cu precădere în cea de est, sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare.
Temperatura aerului va creşte, astfel încât valorile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 9 grade, iar cele minime se vor situa între -5 şi 4 grade.
Potrivit meteorologilor, în Crişana, Maramureş şi Transilvania, precum şi în Munţii Apuseni şi nordul Carpaţilor Orientali, în a doua parte a zilei va ninge, izolat abundent, iar vântul va viscoli zăpada. La noapte și în prima parte a zilei de mâine precipitaţiile se vor transforma treptat în lapoviţe şi ploi, favorizând producerea de polei în vestul, nord-vestul şi centrul ţării.
Totodată, va ninge viscolit în toate zonele montane, unde vântul va sufla cu rafale care vor depăşi 80 de kilometri pe oră. Iar în sudul țării, vântul va sufla cu 50 - 55 de kilometri pe oră.