Medvedev, comparat cu Stalin de primarul demis al Moscovei
- Adam Popescu
- 29 septembrie 2010, 15:23
Potrivit unui apropiat al fostului edil din capitala Rusiei, Iuri Lujkov, demis ieri prin decret de preşedintele Dmitri Medvedev, va contesta în justiţie eliberarea sa din funcţie, potrivit Interfax.
Până una alta, fostul primar a trecut la atacuri verbale. A comparat metodele preşedintelui Medvedev cu practicile staliniste, a denunţat absenţa democraţiei şi cenzura din Rusia. "În ţara noastră, după 1937 ne este teamnă să ne spunem opiniile. Dacă liderii ţării susţin această frică, e uşor să ajungi într-o situaţie în care statul nu are decât un singur conducător ale cărui vorbe sunt gravate pe granit şi care trebuie urmate fără comentarii", a scris Iuri Lujkov într-o scrisoare adresată preşedintelui Medvedev şi publicată în revista de opoziţie New Times, relatează AFP. "Cine nu e de acord, să plece, să treacă în opoziţie", e replica lui Medvedev de care-şi aminteşte Lujkov când s-a propus alegerea directă a şefilor de regiuni numiţi acum de Kremlin. Fostul primar compară fraza rostită de Medvedev cu cea folosită de regimul stalinist: "Cine nu e cu noi e împotriva noastră". Lujkov, interzis la televizor Iuri Lujkov mai spune că o emisiune la postul de televiziune moscovit TVT unde i se lua apărarea a fost interzisă de Kremlin. "Nu e altceva decât cenzură", denunţă fostul edil. Preşedintele Medvedev a primit scrisoarea lui Iuri Lujkov şi a luat la cunoştinţă, însă conţinutul acesteia nu poate schimba cu nimic cursul lucrurilor, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Natalia Timakova. Mai mulţi oameni politici au criticat felul în care primarul capitalei a fost îndepărtat de la putere. "Acest om a dedicat 18 ani Moscovei. Nu e bine să-l îndepărtezi atât de insultător, fără să-i strângi mâna", a declarat deputatul Iossif Kobzon, apropiat al lui Lujkov.