Medicii doctoranzi pot merge la cercetare în străinătate, în orice ţară de pe glob
- Adam Popescu
- 30 septembrie 2010, 18:10
Prima promoţie de medici doctoranzi dintr-un proiect european al cărui scop este creşterea atractivităţii pentru cariera în cercetare vor putea participa la un stagiu de pregătire în străinătate, în orice ţară de pe glob.
Proiectul a fost câştigat de Universităţile de Medicină şi Farmacie din Bucureşti şi Târgu-Mureş şi îi vizează pe doctoranzii înmatriculaţi în anul universitar 2008-2009 în domeniile Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie.
Doctoranzii primesc o bursă pe parcursul celor patru ani de pregătire, iar în acest interval, tinerii au obligaţia să-şi publice munca de cercetare în publicaţii internaţionale.
"Pentru noi este important ca tânăra generaţie să aibă acces la un standard de cercetare echivalent cu standardele de cercetare din Occident. Pentru că noi, prin toate programele pe care le-am făcut până acum, am fost aduşi în spate cu doi trei ani de zile. Altfel spus, făceai o aplicaţie acum, în anul X, aplicaţia ţi se aproba peste doi ani de zile, în doi ani toate echipamentele pe care le-ai pus tu iniţial erau uzate moral. Ceea ce ne propunem noi este să oferim tinerilor cercetători un acces la tehnologie în termeni reali", a explicat Adrian Streinu Cercel, managerul de proiect.