Medici cercetați pentru că au făcut operații estetice fără a avea autorizație sau calificarea necesară

Medici cercetați pentru că au făcut operații estetice fără a avea autorizație sau calificarea necesarăperchezitii. Sursa foto: Arhiva EVZ
Din cuprinsul articolului

Mai mulți medici și un fizioterapeut sunt cercetați pentru exercitarea fără drept a unei profesii şi înşelăciune, după ce au efectuat mai multe intervenții de înfrumusețare deși nu aveau calificarea necesară. Cinci dintre ei sunt stomatologi, iar unul este dermatolog.

Mai mulți medici şi un fizioterapeut sunt cercetaţi penal de Parchetul General, sub control judiciar, pentru că ar fi efectuat fără drept intervenţii de înfrumuseţare la o clinică din Bucureşti.

Medicii față de care s-a început urmărirea penală nu aveau calificarea necesară să facă astfel de intervenții: cinci dintre ei sunt stomatologi, unul este fizioterapeut. unul este specializat pe dermato-venerologie, iar altul este rezident de chirurgie plastică.

Acuzații grave

Medicii sunt acum acuzați de săvârşirea infracţiunilor de exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi şi înşelăciune. În acest dosar penal au avut loc mai multe descinderi în urmă cu an la clinica Swiss Hospital.

„În anii 2020 şi 2021, în cadrul SC Swiss Hospital SRL, o clinică de înfrumuseţare din Bucureşti, inculpaţii ar fi exercitat fără drept profesia de medic specialist fără a deţine autorizările şi specializările necesare prevăzute de lege, efectuând diverse proceduri medicale unor pacienţi (de exemplu, procedură de volumizare buze, rinocorecţie, umplere cearcăne şi augmentare bărbie cu acid hialuronic, terapii intravenoase cu ozon, proceduri de mezoterapie), care ar fi fost induşi în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, respectiv a calităţii de medic specialist, cu scopul de a obţine un folos patrimonial injust, reprezentat de sumele de bani achitate de către pacienţi către clinica medicală Swiss Hospital“, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului General, citat de Agerpres.

Companie pusă sub acuzare

Pe lângă medici, va răspunde penal, ca persoană juridică, și clinica în care s-au făcut intervențiile. Reprezentanții companiei știau că medicii nu aveau competențele necesare, dar le-au pus la dispoziție sala de intervenții și aparatura necesară.

„În fapt, din probele administrate a rezultat că persoana juridică SC Swiss Hospital SRL ar fi pus la dispoziţie sala de intervenţie şi aparatura medicală proprie sau închiriată mai multor medici, pentru a exercita fără drept profesia de medic specialist prin efectuarea de proceduri medicale unor pacienţi, cunoscând faptul că medicii nu deţineau autorizările şi specializările necesare prevăzute de lege pentru aceste proceduri, totodată inducând în eroare mai mulţi pacienţi cu scopul de a obţine un folos patrimonial injust reprezentat de sumele de bani achitate de către aceştia în schimbul procedurilor invazive sau non-invazive efectuate“, se mai arată în comunicatul de presă al procurorilor.