Mărul discordiei dintre Antonescu și Sima: problema evreilor

Mărul discordiei dintre Antonescu și Sima: problema evreilorSursa: Wikipedia

Mărul discordiei dintre Antonescu și Sima: problema evreilor. Sunt multe divergențe atestate între Antonescu și legionari.

Problema tratamentului evreilor a reprezentat un punct divergent între Horia Sima și generalul Antonescu. Antisemiți notorii erau amândoi după cum s-a văzut. Problema era cum să acționeze.

Antonescu și Sima: viziuni despre evrei

Generalul Antonescu îi vedea pe evrei ca fiind toxici dar cumva necesari. În optica sa dictatorială și rasistă, România s-ar fi dezvoltat„ideal” în  trei „cetăți”. Ar fi fost vorba de „cetatea românească, cetatea jidănească, cetatea țigănească”. Evident, politica rasială în România începuse încă dinainte de 1940, influențată de la Berlin. În Germania nazistă, legile rasiale au fost date la Nurnberg în 15 septembrie 1935.  Atrocitățile contra evreilor din țările ocupate în 1940 de naziști au atins cote inumane până la finalul anului 1941. Soluția finală, adică Holocaustul, exterminarea va fi votată de naziști la Wansee, în ianuarie 1942 ca fornă finală, definitivă

Horia Sima era clar pentru scoaterea completă a evreilor dim viața economică și „românizarea” economiei. Antonescu însă, cerea tact pentru că, îi spunea el lui Sima, evreii aveau relații și legături în rețea și asta ar fi blocat comerțul internațional al României, care în 1940 era neutră deși binevoitoare și aliată cu Germania nazistă.

Antonescu a susținut și el vinovăția legionarilor în situația pogromurilor din București (Jilava, Băneasa, Abator). Deși adepții legionarilor susțin că nu legionarii ar fi făcut acele masacre, chiar Ernest Maftei, actorul, comandant legionar susține că a ascuns evrei la cariera de piatră a tatălui său să nu fie uciși. Iar evreii vor depune mărturie ca el să nu fie judecat ca legionar.

Antonescu trece la „curățarea terenului”

Pogromul de la Iași din iunie 1941 și cel de la Odessa din toamna anului 1941 se încadrează în ceea ce Antonescu a numit „curățarea terenului”. Chiar dacă legionarii fuseseră închiși iar în iulie 1941, au fost executați Ștefan Zăvoianu și alți legionari pentru asasinatele din noiembrie 1940 și pentru rebeliune, Antonescu a făcut un compromis.

A permis ca legionarii care doreau să lupte pe front contra rușilor, să iasă din închisoare și să plece pe front. Ar fi urmat ca după ce se întorceau pe front să revină la închisoare. Dacă mureau, erau reabilitați prin jertfă, considerau ei. Așadar, atrocitățile Armatei peste Nistru a continuat.

S-a scris că Patronajul Mariei Antonescu a fost susținut din banii pe care Radu Lecca sau Mircea Vulcănescu le-ar fi stors de la evreii arestați și propuși la deportare.  S-a mai scris că din lagărele din Transnistria, evreii fugeau spre Ungaria ajutați de ofițerii români din dispozitivele de pază. Ar fi fost adevărate rețele de transport ilegal. Evident, aurul evreilor era foarte tentant pentru militarii români.

În emigrație, legionarii nu se dezic de doctrina Căpitanului

În emigrație, legionarii l-au acuzat de duplicitate pe Antonescu. Au spus că a susținut sau a fost susținut de masoni și evrei ca ei să fie prigoniți. Nicio clipă, legionarii din emigrație nu s-au dezis de crimele celor pe care-i considerau martiri. În schimb, au pus pe seama lui Antonescu și a Armatei, morții de la Abator, Jilava, Băneasa din ianaurie 1941.

Ne puteți urmări și pe Google News