Editura Evenimentul si Capital

Marquez, jurnalistul pasional

13-10/19sever_CP-465x390
Autor: | | 28 Comentarii | 1016 Vizualizari

Zilele trecute, știrea că Gabriel Garcia Marquez a fost internat în spital cu pneumonie m-a neliniștit – scriitorul are, totuși, 87 de ani.

În 2007, cînd toată lumea l-a sărbătorit cu ocazia împlinirii a 80 de ani, am publicat în ”Cotidianul” de atunci, un articol pe care îl reiau aici și la umbra căruia mă așez, o clipă, să-mi consum îngrijorarea de fan.

Articolul se intitula ”Să nu fim obiectivi!” și avea următorul conținut: «Scriu acest text în ziua în care Gabriel Garcia Marquez împlineşte 80 de ani. S-a oprit din scris, dar lecţia pe care a dat-o lumii a fost, deja, primită. De altfel, 2007 e un an plin de aniversări pentru marele columbian: 60 de ani de la publicarea primei sale proze, 40 de ani de la apariţia “Veacului de Singurătate” - o carte care a făcut istorie în literatura mondială şi s-a vîndut, pînă acum, în peste 30 de milioane de exemplare -, 25 de ani de la primirea Nobelului pentru literatură. În întreaga lume, din Canada pînă în Africa de Sud şi din Japonia pînă în Israel, admiratorii l-au sărbătorit cu lecturi publice maraton.

De pildă, în Spania, zeci de personalităţi au citit în public cîte un sfert de oră sau cîte şapte pagini fiecare, unul după altul, din „Un veac de singurătate” pînă au terminat cartea. Primul lector a fost chiar vicepremierul Spaniei, Maria Tereza Fernandez de la Vega - cu un asemenea nume nu ai voie să nu-l iubeşti pe Marquez. Dînsa a fost, deci, cea care a citit: "Muchos años después, frente al pelotón de fusilamiento, el coronel Aureliano Buendía había de recordar aquella tarde remota en que su padre lo llevó a conocer el hielo. (Mulţi ani după aceea, cînd se afla în faţa plutonului de execuţie, colonelul Aureliano Buendia şi-a amintit de acea după-amiază îndepărtată cînd tatăl lui l-a dus să-i arate gheaţa)”. Ce frază magnifică! Pentru mine, însă, această sărbătorire şi, mai ales, amploarea ei mondială, reprezintă celebrarea unui fel de a privi lumea, a unui fel de povesti ceea ce trăim şi, mai ales, a unui fel de ne aminti ceea ce am trăit. Succesul planetar al lui Marquez e succesul planetar al unei filozofii care valorizează suprem forţa mărturiei subiective. Înainte de a deveni celebru ca romancier, Gabriel Garcia Marqez a fost jurnalist, fiind ani de zile corespondent prin lumea largă al unor publicaţii sud-americane. De fapt, el nu a renunţat niciodată la jurnalism, chiar şi din culmea gloriei care i-a asigurat nemurirea literară, Garcia Marquez a continuat să fie aproape de presă, a fost chiar patron al unui săptămînal columbian în a cărui viaţă redacţională se implica direct şi constant. Jurnalismul său nu era deloc diferit de literatura sa. Şi avea mare succes, pentru că era un jurnalism perfect adaptat sufletului sud-american, răspunzînd direct cererii consumatorului de presă latin.

Există anumite culturi sau, dacă vreţi, anumite tipuri de psiholgie colectivă care cer un anumit tip de presă. La noi, imediat după 1990, toată lumea şi-a anunţat ataşamentul la standardul presei obiective, echidistante, care livrează informaţie pură şi care desparte clar ştirea de comentariu. BBC, Frankfurter Algemeine sau Financial Times au fost asumate ca modele. Aşa trebuie să fie, ne-am spus cu toţii, pentru că aşa e în ţările în care libertatea dublează prosperitatea. La aproape 20 de ani de atunci, constatăm că toate produsele de presă care au făcut succes şi au supravieţuit prestigios în România dovedesc contrariul. Obiectivitatea nu ne iese, echidistanţa nu se întîmplă. Şi adaug, nici nu trebuie să ne iasă. De ce ne-ar ieşi? Obstinaţia cu care unii făcători de presă caută echilibrul, independenţa deplină, obiectivitatea pură mi se pare ipocrită în cazul multora sau utopică, în cazul fericit al celor mînaţi de bună credinţă. Cred că o asemenea presă nu e posibilă în România şi, mai mult, nu cred că este dezirabilă. Nu e posibilă, pentru că firea noastră (latină, bizantină, corcită, balcanică - numiţi-o cum vreţi) nu ne lasă să livrăm informaţie pură pentru că nu ne lasă să o percepem în acest fel. La noi, totul se trăieşte instantaneu, se consumă cu pasiune spontană, credinţele şi, cînd e cazul, comenzile, se execută pe loc. Apoi, am impresia că nimeni nu vrea, de fapt, o astfel de presă. Văd frenezia consumatorilor de presă şi îmi dau seama că oamenii au nevoie de informaţii cel puţin la fel de mult cum au nevoie să li se confirme convingerile, părerile, intuiţiile. În condiţiile unei prese libere, în care există pe tarabă sau pe ecran abosolut toate direcţiile posibile, cred că apariţia unei voci care exprimă programatic neangajarea este inutilă. Ceea ce trebuie să păstrăm cu orice preţ este libertatea de exprimare a opţiunilor, a punctelor de vedere, diversitatea maximă a perspectivelor. România produce şi, mai mult, are nevoie, de un jurnalism latin, sangivn şi emoţional, de un jurnalism în care talentul musteşte şi inteligenţa atacă briliant. Standardul saxon, reprimarea oricărei respiraţii personale şi redactarea seacă nu se caută şi nici nu are de ce să se caute în România. De altfel, o lectură constantă a presei britanice, de pildă, ne arată că dogoarea sudului pasional străpunge răceala nordului şi nu invers. Ţări care cultivau o presă obiectivă, reţinută în exprimări şi dedicată faptului nud au, acum, un peisaj media mult mai aproape de nebunia colorată a sudului. În definitiv, pledez pentru ceva firesc.

De asta s-a pensionat Augustin Lazar! Ce pensie are. Suma e COLOSALA

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI