Mama unui deținut și-a dat foc în fața penitenciarului în care se află fiul său

Mama unui deținut și-a dat foc în fața penitenciarului în care se află fiul său sursa: pixabay

O femeie și-a dat foc în fața penitenciarului din Ploiești, folosind o substanță inflamabilă. Gestul disperat al femeii a survenit în urma repetatelor cereri ale fiului acesteia, care execută o pedeapsă de 4 ani pentru tâlhărie, de a primi îngrijiri medicale.

În urma intervenției unor cetățeni, incendiul a fost stins iar femeia, conștientă, primește îngrijiri medicale la fața locului. Anterior, femeia a reclamat faptul că fiul său nu este tratat corespunzător de către personalul penitenciarului.

Vineri, 18 noiembrie, mama unui deținut de la Penitenciarul Ploiești a amenințat că își dă foc dacă fiul ei nu va fi tratat pentru o urgență medicală. Femeia a protestat în fața și a amenințat în repetate rânduri că își va da foc dacă fiul său nu va primi îngrijiri medicale. Dis spusele femeii, fiul său a solicitat în repetate rânduri să primească îngrijiri medicale, dar conducerea penitenciarului i-ar fi refuzat acest drept.

Femeia a amenințat că își va da foc dacă fiul său nu va fi văzut de un medic și vrea ca acesta să aibă parte de același tratament ca și Elena Udrea. După ce nu a primit niciun răspuns la solicitările sale, femeia și-a turnat spirt pe haine și și-a dat foc. La fața locului au intervenit echipaje SMURD pentru a-i acorda primul ajutor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Deținutul a fost condamnat pentru tâlhărie la patru ani de închisoare, din care a executat deja doi ani potrivit ziarelocale24.ro

Închisorile din România, focare de infecţii

Cei închişi sunt consideraţi o sursă de infecţie cu virusul HIV şi tuberculoză. România se află deja în topul ţărilor membre ale Uniunii Europene cu cea mai mare rată de îmbolnăvire cu tuberculoză. Iar folosirea aceloraşi ace pentru injectarea de droguri este pe punctul de a produce un focar de infecţie cu HIV.

Dar, datorită ajutorului Veronicăi Broască şi al altora ca ea, situaţia din închisori se îmbunătăţeşte. Ea este activist la o organizaţie de luptă antiSIDA. Împreună cu colegii ei merge prin închisori pentru a oferi servicii împotriva dependenţei de droguri, oferind deţinuţilor şansa de a urma un tratament cu metadonă sau de a renunţa la droguri. Înainte de plecare, ea lasă prezervative, lubrifiant şi pliante despre SIDA la închisoare.

Supraaglomerarea rămâne o problemă flagrantă a sistemului penitenciar, care funcționează cu 127% din capacitate. Unele închisori depășesc cu 150% spațiul reglementat al celulelor. Față de 4 m² pentru un deținut, cât prevăd regulamentele internaționale, în majoritatea închisorilor din România unui deținut îi revin doar 2 m².