Fiţuicile şi telefoanele mobile aduc nota 1 la evaluarea naţională
- Marian Păv ăla şc
- 19 iunie 2011, 13:44
Elevii care au terminat clasa a VIII-a în acest an sau în anii precedenţi vor intra de mâine în febra testărilor.
Primul examen este la disciplina de limba şi literatura română. Notele primite de elevi la evaluarea naţională vor fi luate în calcul la admiterea în liceu. Testarea se defăşoară anual într-o singură sesiune şi reprezintă modalitatea de evaluare a competenţelor dobândite de elevi pe parcursul învăţământului gimnazial. Aici trebuie amintit că fără susţinerea acestui examen, elevii nu se pot înscrie în clasa a IX-a. În ceea ce priveşte regulamentul de desfăşurare a evaluării, candidaţii nu au voie să pătrundă în sala de examen cu manuale, însemnări, telefoane sau cu orice alt instrument electronic de calcul sau de stocare a informaţiilor. Nerespectarea acestor norme va duce la eliminarea candidatului din examen, iar lucrarea să-i fie notată cu nota 1. Despre examene Evaluarea naţională constă în susţinerea, după caz, a două sau trei probe scrise, fiecare cu durata de două ore. Rezultatele finale vor fi afişate la 24 iunie. Media de admitere la liceu reprezintă media aritmetică între media generală la evaluarea naţională şi media generală de absolvire a claselor V-VIII.