Lucrețiu Pătrășcanu a fost un politician român, jurist și intelectual marxist. El a jucat un rol important în politica României în prima jumătate a secolului al XX-lea. A avut o carieră complexă și tragică, fiind una dintre cele mai proeminente figuri ale Partidului Comunist Român (PCR) în perioada interbelică și în primii ani ai regimului comunist. A fost executat în 1954 la Jilava și reabilitat post-mortem de Ceaușescu un deceniu mai târziu.

Educația și debutul în politică a lui Lucrețiu Pătrășcanu

Pe 4 noiembrie 1900 a venit pe lume la Bacău, într-o familie de intelectuali, Lucrețiu Pătrășcanu. Tatăl său, Dumitru D. Pătrășcanu a fost un istoric renumit, iar mama sa, Lucreția, provenea dintr-o familie de boieri. A avut o educație solidă, studiind dreptul și economia la Universitatea din București. Ulterior a obținut și un doctorat în drept, la Universitatea din Leipzig. A fost un intelectual de marcă, cu o profundă înțelegere a ideologiilor politice, în special a marxismului.

În 1919, înainte de a absolvi facultatea de drept, se înscrie în Partidul Socialist Român și devine adept al marxismului. În aceeași perioadă a început să scrie articole pentru ziarul „Socialismul”. Revoluția din Octombrie 1917 l-a făcut să devină din ce în ce mai radical în convingerile sale. A lucrat o perioadă ca avocat, devenind cunoscut pentru pledoariile sale și implicarea în apărarea muncitorilor și a cauzelor sociale.

Partidul Comunist din România (PCR) a fost înființat în 1921, iar unul dintre membrii fondatori a fost Lucrețiu Pătrășcanu. Un an mai târziu, împreună cu Elek Köblös și Marcel Pauker, a participat la al 4-lea Congres al Cominternului. Acest eveniment l-a impresionat profund pe Pătrășcanu, mai târziu susținând că în timp ce asculta discursul lui Lenin a trăit din plin atmosfera Marii Revoluții. În anul 1924 PCR este declarant ilegal, iar Pătrășcanu este încarcerat la Jilava. A fost arestat de mai multe ori pentru activitățile sale politice și pentru participarea la mișcări de stânga.

Ascensiunea politică cu peripeții

Anul 1931 îi aduce lui Pătrășcanu o funcție importantă. A fost ales în Camera Deputaților din partea Blocului Muncitoresc Țărănesc, formațiunea care masca PCR, aflat în ilegalitate. Nu a apucat să se bucure de această funcție, alegerile fiind declarate invalide. Tot în același an este ales în Comitetul Central în cadrul Congresului al V-lea al Partidului Comunist din România, ținut în URSS. A continuat să reprezinte PCR la Comintern și a rămas la Moscova până în 1935. În tot acest timp a fost bănuit de îndoieli în privința stalinismului. S-a întors acasă, iar în 1936 a fost pus să își reprezinte colegii de partid în procesul de la Craiova în calitate de avocat. A fost denunțat ca fiind comunist, așa că locul său a fost preluat de Ion Gheorghe Maurer, tot un comunist.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Lucrețiu Pătrășcanu a jucat un rol crucial în stabilirea contactelor între PCR și Aliați. A fost unul dintre liderii comuniști care au negociat cu regele Mihai I și cu alte forțe politice din România pentru a organiza lovitura de stat de la 23 august 1944. Aceasta a dus la răsturnarea regimului pro-nazist condus de Ion Antonescu și la întoarcerea armelor. După acest eveniment, Pătrășcanu a devenit ministru al Justiției în guvernele formate între 1944 și 1948.

Ca ministru al Justiției, Pătrășcanu a fost implicat în implementarea reformelor comuniste. Printre acestea se numără și naționalizarea și reforma agrară. A avut mereu poziții moderate și a încercat reconcilierea ideologiei comuniste cu valorile naționale românești. El este cel care a inițiat procesele de tip stalinist în România, iar în 1945 a înființat Tribunalele Poporului. Pătrășcanu a rămas în istorie ca fiind unul dintre puținii lideri comuniști care au subliniat importanța respectării legii și a ordinii în timpul acestor transformări radicale.

Conflictele dintre Lucrețiu Pătrășcanu și alți membri ai partidului

Sfârșitul anilor '40 aduce noi conflicte. Lucrețiu Pătrășcanu începe să fie criticat de opoziție pentru politicile staliniste. Este, de asemenea, acuzat că abordează socialismul într-o manieră prea intelectuală.

„Era un intelectual de bază al partidului. Dar era și un om foarte îngâmfat, orgolios, intolerant și necomunicativ cu tovarășii de partid. Totuși, Dej îl prețuia. Între '46-'48, Pătrășcanu s-a schimbat foarte mult.”, spunea Gheorghe Apostol, colaborator al lui Gheorghiu-Dej.

În 1946, în cadrul unui miting ținut la Cluj în fața studenților greviști, Lucrețiu Pătrășcanu își deranjează colegii. La începutul discursului său, el a spus că, înainte de a fi comunist, este român. Întregul său discurs a fost o critică asupra revizionismului maghiar. A afirmat că „Transilvania a aparținut și va aparține statului român în întregime”. Discursul nu a fost pe placul colegilor de partid, care l-au catalogat ca naționalist.

Procesul, executarea și reabilitarea

După consolidarea puterii de către Gheorghe Gheorghiu-Dej și ceilalți lideri comuniști pro-sovietici, Pătrășcanu a căzut în dizgrație. În 1948 este acuzat de naționalism burghez și de șovinism și este arestat. A fost acuzat și de colaborare cu Siguranța Statului în perioada interbelică. Iosif Rangheț, Alexandru Drăghici și Teohari Georgescu sunt cei care l-au vizitat frecvent în închisoare.

În același proces au mai fost arestați și judecați Elena Pătrășcanu (soția lui), Harry Brauner, Lena Constante, Petre Pandrea (cumnatul lui), Herant Torosian, Alexandru Ștefănescu, Emil Calmanovici, Remus Koffler, Ioan Mocsony-Stârcea, Anton Golopenția, Belu Zilber, Victoria Sârbu (soția lui Ștefan Foriș) și alte 33 de persoane. Doar Lucrețiu Pătrășcanu și Remus Koffler au fost condamnați la moarte, pe 14 aprilie 1954, după un proces care s-a întins pe șase ani. A fost cel mai lung proces al unui lider bolșevic din istoria comunismului mondial.

A fost supus unor anchete dure, iar procesul său a fost un simulacru de justiție. În noaptea de 16 spre 17 aprilie 1954, Pătrășcanu este executat prin împușcare la închisoarea Jilava, alături de Remus Koffler. Mai bine de un deceniu mai târziu, în 1968, este reabilitat post-mortem. Acest lucru a avut loc la inițiativa lui Nicolae Ceaușescu, ca parte a unei campanii de distanțare de excesele perioadei staliniste. Liderul comunist s-a folosit de reabilitare pentru a sublinia o nouă orientare naționalistă a partidului și pentru a critica practicile represive ale predecesorului său, Gheorghe Gheorghiu-Dej, potrivit Wikipedia.