România are o școală de transplant care s-a dezvoltat greu, încă din timpurile comunismului, numele profesorului Dan Setlacec sau cel al profesorului Eugen Proca fiind de referință în acest domeniu. Dar, de-a lungul timpului, cu ajutorul și tenacitatea unor vârfuri în domeniu, medicina românească a reușit să devină un centru de referință în domeniul transplantului. Ficat, pancreas, rinichi, piele, mână, inimă, orice organ poate fi recoltat și transplantat. Iar România (încă) are medici capabili să facă asemenea operații. Pe o parte din ei i-am menționat la începutul articolului. Sunt mulți alții care îi urmează, care vor să facă în țară ceea ce se poate face în vestul Europei. Numai că de ceva vreme asistăm la o campanie cel puțin ciudată!

Astăzi vă prezentăm o altă versiune a poveștii care se vinde opiniei publice din România, cu demonizarea unor oameni care, din punct de vedere profesional, reprezintă ultima șansă pentru mii de români în fiecare an. Scopul, așa cum sper că o să înțelegeți la finalul acestui nou episod din serialul „Medicul de Gardă” este transferarea unei „piețe” extrem de profitabile, din București, Cluj, Iași sau din alte orașe către centre medicale europene. Motivul? Așa cum se poate înțelege din titlu este vorba de interese financiare enorme, de ordinul a sute de milioane de euro în fiecare an.

Cum am făcut calculul? Destul de simplu. Un transplant în România costă între 10.000 și 50.000 de euro. Decontat de CNSAS. Aceeași operație costă în Austria, Germania sau Franța, între 100.000 și 250.000 de euro, poate chiar mai mult. Decontat tot de CNSAS, dacă este vorba despre un pacient român care a avut norocul să intre pe lista de priorități și să primescă aprobarea în timp util.

Oricum, înmulțiți aceste cifre cu o medie de 2.000 de persoane care pot beneficia de acest procedeu medical în fiecare an. Fără să mai luăm în calcul alte situații legate de dispariția interesului din partea celor implicați, teama care va paraliza sistemul, scăderea numărului de donatori ca urmare a campaniei de demonizare și mulți alți factori.

Autorul acestui material este fostul președinte al CNSAS, dr. Lucian Duță, cel care a reușit să atragă atenția opiniei publice asupra intenției guvernului Tudose de a anula taxa de clawback, respectiv presiunile pe care producătorii de medicamente le făceau asupra guvernului, prin campanii mediatice sau lobby politic. O afacere pe care EvZ, împreună cu Lucian Duță, a reușit să o aducă în atenția opiniei publice, în ciuda agendei politice încărcate. Acum deschidem un nou capitol, legat de dispariția școlii de transplant!

O să descoperiți numele unor personaje importante implicate, în frunte cu un fost ministru al Sănătății. De care o să vă rugăm să vă aduceți aminte atunci când veți avea nevoie, peste câțiva ani. Și lor trebuie să le mulțumiți, alături de cei care au avut „viziunea” construirii unei societăți în care salariile medicilor și ale profesorilor reprezintă doar o treime din cât poate câștiga un angajat din instituțiile de forță.

Precizăm și de această dată că vom găzdui opiniile tuturor celor incluși în această activitate medicală.


„Un transplant în Occident costă de cinci ori mai mult decât în România!”


(Lucian Duță)

„În urmă cu câteva zile, în plin scandal mediatic declanșat de ancheta DIICOT asupra profesorului Mihai Lucan, președintele Colegiului Medicilor din România, dr. Gheorghe Borcean, își punea o întrebare retorică. Citez: „Cui folosește ca pacientul să intre în cabinet și să mă privească precum un posibil infractor, iar eu să îl privesc ca pe un posibil telefon?”. 

Dr. Ioanel Sinescu. FOTO: RĂZVAN VÂLCĂNEANŢU

Schismă fără precedent între români

Dincolo de tristețea evidentă a întrebării, acest fapt este real, cu consecințe devastatoare a ceea ce înseamnă sistemul medical din România. Desigur că unii se vor grăbi să strige tare: „Corupția ucide”! Aceste două cuvinte, spuse întrun moment extrem de delicat, au schimbat societatea românească și au produs o schismă fără precedent între români. Nu știu dacă această afirmație este adevărată și, mai ales, dacă este cauza faptului că în România sistemul sanitar traversează cea mai profundă criză pe care a avut-o în ultimii 30 de ani. Pentru că este o criză de încredere, ceea ce face ca pacienții să nu mai aibă percepția că doctorii sunt aliații lor în lupta cu suferința. Inconștiența, incompetența, ura, lăcomia, minciuna și mai ales poziția etalată de cei care au pretenția că vor să schimbe sistemul sunt tot atâția factori care ucid, la fel sau mai mult decât corupția.

Vreau să fie clar de la început: acest articol nu-și propune să apere greșelile pe care unii doctori poate le-au făcut. Acest articol încearcă să puncteze, în urma unor elemente obiective, un lucru important: NU medicii sunt cei vinovați pentru actuala stare a sistemului sanitar! Dacă există un răspuns la întrebarea care și-a pus-o președintele Colegiului Medicilor, rămâne de spus și decideți dacă îl avem sau nu!

Dr. Ioan Lascăr. FOTO:  RĂZVAN VÂLCĂNEANŢU

Scurtă privire asupra sistemului de sănătate

Obiectivul principal al oricărui sistem de sănătate este, până la urmă, unul extrem de simplu de enunțat: victoria pacientului în lupta cu suferința cauzată de boală. Acest lucru, foarte ușor de enunțat, nu se poate face decât prin intermediul medicilor. Ori aceștia, la rândul lor, nu pot face față acestui deziderat decât dacă obțin niște cunoștințe și abilități profesionale. Cu alte cuvinte, doar dacă devin competenți în meseria lor, lucru care se întâmplă extrem de lent. Cel puțin în 15 ani.

Există un lucru comun în sistemul de sănatate. El se cheamă încredere în sistem. Ce înseamnă acest lucru? Pe de-o parte medicii au încredere și rămân în țară pentru a-și face meseria, deci pacienții au acces la medici bine pregătiți. Pe de altă parte, pacienții au încredere că, odată ajunși la medic, suferința lor va înceta și boala va dispărea. Ce se întâmplă când acest liant este distrus? Pe de-o parte, medicii părăsesc România și sistemul rămâne fără o bună parte din medicii competenți.

De cealaltă parte, pacienții refuză să interacționeze cu sistemul pentru că și-au pierdut încrederea. Adăugați la toate acestea afirmațiile iresponsabile ale vreunui ministru (de pildă, medicii sunt doar niște hoți și șpăgari!) așa cum a fost de exemplu Vlad Voiculescu. Și bomba este gata!

L-am dat de exemplu pe acest domn Vlad Voiculescu, nu întâmplător. Pentru că rămâne ca dumneavoastră să decideți cele afirmate puțin mai sus: Prostia ucide! Incompetența ucide! Răutatea ucide! Și, mai ales, ura ucide!

Vlad Voiculescu FOTO: MARIUS VLAD

Situația reală a școlii de medicină

Spuneam că cel mai important atuu al unui medic este profesionalismul. Toți avem nevoie de eroi în viața noastră. Și sunt convins că pentru un bolnav, atunci când învinge suferința, adevăratul erou este medicul. Și nu canalele de știri, nu rețelele de socializare și nici vreun politruc incompetent, cocoțat pe un scaun de ministru.

Ca să ajungă eroi, acești medici trebuie să fie foarte bine școliți. Ori acest lucru, școala, nu poate fi creat decât de alți medici, extrem de bine pregătiți și care transferă știința către ceilalți. Adică de formatorii de școală. Adică de superelitele școlii românești. Mai pe limbajul politrucilor, e vorba despre profesori. Nu toți, ca să fie clar! Aș putea da câteva nume care au contat în ultimii 20 de ani în medicină: prof. Streinu Cercel, prof. Ioan Lascăr, prof. Irinel Popescu, prof. Ioanel Sinescu, prof. Mihai Lucan, prof. Leonida Gherasim și alți câțiva.

Ei sunt cei care au pregătit generații întregi de medici și care treptat ajung la rândul lor să conducă secții sau clinici și spitale. Au fost, pe rând, catalogați când zei beneficiari când, mai nou, infractori. Efectul? Rămâne să aprecieze fiecare dintre dvs., dacă e bine ca medicului „să-i tremure” mâna atunci când intră în sala de operație.

Interese uriașe, la scară mondială

Ducând afirmația dr. Borcean pe o treaptă superioară, mă întreb și eu retoric: Cine are interes să-i tremure mâna medicului când tratează un pacient? Să revenim totuși la o situație foarte prezentată în ultimele săptămâni și anume transplantul în România.

Aș vrea să punctez încă de la început un lucru esențial: transplantul este este o zonă a medicinei extrem de complexă, făcută de cei mai experimentați medici, în echipe multidisciplinare și care necesită un efort uman și financiar considerabil. Practic, este un domeniu pe care îl abordează superelitele medicale, oameni excepțional de bine pregătiți profesional și care, în general, fac parte sau au creat școli orientate către acest domeniu de excepție. Este, public, medicina viitorului, iar interesele la scară mondială sunt uriașe.

Dr. Irinel Popescu FOTO: RĂZVAN VÂLCĂNEANŢU

Pentru că există o bătălie formidabilă pentru accesul la organe (care provin de la donatorii vii sau decedați), dar și pentru dislocarea medicilor din locurile de origine și atragerea lor în spitale din alte țări. Pentru ei e bine, iau un medic bine pregătit, nu-i așa? Nu investesc nimic și aduc un medic care începe să muncească pentru ei chiar din prima zi, cu randament maxim. În plus sumele de bani sunt amețitoare. Voi da o singură cifră: 5. De cinci ori costă mai mult un transplant în Occident decât în România!

Școala românească de transplant este extrem de tânără. Practic, cu bunăvoință, putem spune că are 15 ani. Ea a fost creată prin eforturi uriașe, în principal prin efortul a trei profesori: Irinel Popescu (pentru transplantul hepatic), prof. Ioanel Sinescu și prof. Mihai Lucan (pentru transplantul renal). I-am amintit doar pe ei, pentru că în principal, în România se face transplant hepatic și renal. Cu alte cuvinte, în România, activitatea de transplant s-a efectuat în principal în două centre mari, două școli: Institutul Fundeni (Sinescu și Irinel Popescu) și Cluj (Lucan).

Dr. Mihai Lucan FOTO: RĂZVAN VÂLCĂNEANŢU

Școala românească de transplant, în pericol!

La nivel de cifre, situația stă în mare cam așa: aproximativ câte 2.000 de transplanturi renale efectuate la Cluj, peste 500 de transplanturi hepatice făcute la Fundeni. La Fundeni există patru echipe de transplant renal, trei de transplant hepatic, iar la Cluj există trei, dar una singură (condusă de prof. Lucan) este cea care a efectuat transplant de pancreas (aproximativ 24), performanță unică în tot sud-estul Europei.

Nu vreau să eclipsez pe nimeni, dar știu că e foarte important pentru echipele de transplant să știe că întotdeauna este disponibil și profesorul care a făcut școala, pentru ca, în situații delicate, să aibă un sprijin implict. Puțină lume știe că anul 2013 a reprezentat pentru transplantul din România, o surpriză extrem de plăcută. Practic, față de anul 2012, numărul donatorilor s-a dublat. A fost cea mai mare creștere din Europa și se pare chiar din lume, într-un singur an. De la aproximativ 80 donatori pe an s-a ajuns la 150. Mulți s-au întrebat de ce! Cred că unul din răspunsuri este în cele spuse mai sus: încrederea pe care oamenii încă o aveau în sistem.

Este extrem de greu, de delicat, să convingi o familie îndurerată să permită donarea de organe aparținând unei persoane apropiate. Acest lucru nu se poate face decât dacă inspiri încredere familiei, ori este extrem de simplu de intuit că, odată ce încrederea în medici se clatină, numărul de donatori va scădea, iar numărul de vieți salvate va scădea și el. Dar, voi reveni un pic mai târziu asupra acestui aspect