Lovitură cruntă încasată de DNA. Curtea de Apel a analizat probele. Dosarul lui Marian Goleac va trebui reluat de la zero
- Ramona Rotaru
- 17 februarie 2022, 22:00
Curtea de Apel a luat o decizie în cazul contestației depuse de Marian Goleac. Potrivit comunicatului transmis de instituție, toate probele și înscrisurile de la dosar au fost anulate, iar DNA trebuie să refacă totul de la zero.
Marian Goleac, fostul șef al ADP Sectorul 4, a reușit o victorie în fața celor de la DNA. Curtea de Apel a anulat toate probele și înscrisurile de la dosarul în care apărea numele acestuia. Toate actele de urmărire penală și rechizitoriu au fost declarate nule, fiind retrimise către DNA pentru refacerea dosarului de la zero.
Astfel, se impune restituirea cauzei la Parchetului de pe lângă Î.C.C.J.-D.N.A. pentru a lua măsurile legale ce se impun.
Marian Goleac era considerat mâna dreaptă a primarului Daniel Băluță și a fost acuzat că și-a falsificat diploma de Bacalaureat și cea de Licență obținută în cadrul unei facultăți de electrotehnică. Acestea ar fi fost falsificate pentru a obține funcția de șef al firmei deținute de Sectorul 4.
Probele DNA împotriva lui Marian Goleac sunt nule
Solutia pe scurt: Încheierea nr. 74/CP - În baza art. 347 C.p.p. admite contestaţiile formulate de contestatorul-inculpat Goleac Marian și de contestatoarea-persoană vătămată S.C. ”Totul Verde” S.A. (fosta S.C. Amenajarea Domeniului Public 4 S.A.), împotriva încheierii din 22.09.2020 pronunţate de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. 11647/3/2020/a1. Desfiinţează încheierea contestată şi rejudecând:
În baza art. 345 alin.1 şi 2 rap. la art.342 C.p.p. admite cererile şi excepţiile formulate de inculpatul Goleac Marian și de persoana vătămată S.C. Totul Verde S.A. (fosta S.C. Amenajarea Domeniului Public 4 S.A.).
În baza art.281 alin.1 lit. b C.p.p. (astfel cum a fost reconfigurat prin Decizia Curţii Constituţionale nr.302/2017), constată nulitatea absolută a tuturor actelor de urmărire penală efectuate în dosarul de urmărire penală nr.501/P/2019 al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J.-D.N.A., începând cu data de 24.09.2019 şi a rechizitoriului prin care inculpatul Goleac Marian a fost trimis în judecată, pentru necompetenţa materială a organului de urmărire penală şi, în consecinţă, constată nelegalitatea sesizării instanţei cu acel rechizitoriu. Dispune desfiinţarea actelor de urmărire penală anterior menţionate, precum şi, în baza art.102 alin.2 şi 3 C.p.p., excluderea tuturor probelor administrate.
În baza art. 102 al. 2 C.p.p. cu referire la decizia CCR nr. 22/2018 dispune excluderea de la dosar a respectivelor probe, precum și eliminarea din dosar a mijloacelor de probă excluse. În baza art. 347 al. 3 C.p.p. rap. la art.346 alin.3 lit. b C.p.p. dispune restituirea cauzei la Parchetului de pe lângă Î.C.C.J.-D.N.A. pentru a lua măsurile legale ce se impun. În baza art.275 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi 15.02.2022