Loredana renunţă la fustele colorate, odată cu finalul „Inimii de ţigan“. În schimb, americanii o vor vedea într-un fantasy, în acest an.
Implicarea Loredanei în realizarea producţiei „Inimă de ţigan“ a fost atât actoricească, cât şi muzicală, vocea cântăreţei putând fi recunoscută pe coloana sonoră a telenovelei. De altfel, vânzările albumului „Made în România“ a crescut, mulţumită vizibilităţii şi fanilor pe care şi i-a făcut telenovela încă din primele săptă- mâni de la difuzare. Nu este la prima colaborare în dublă ipostază, de cântăreaţă şi actriţă, tot astfel întâmplându- se şi în telenovela „Daria, iubirea mea“.
„Muzica din «Inimă de ţigan» a fost un liant între poveste şi actori, un rezumat intens, pe note. Foarte spectaculos este faptul că ambele melodii care se află pe cele două generice sunt foarte iubite de public, atât «Şatra în asfinţit», cât şi cea de-a doua melodie, «Zăpada palmei tale» pe care am cântat-o prima dată la 17 ani. «Made in Romania » care conţine piesa «Şatra în asfinţit» a avut vânzări foarte mari.“
„Pârâtă“ de fiică soţului
Pe Rodia a construit-o după chipul şi asemănarea ei, după cum spune chiar Lori. „M-am simţit în largul meu în pielea Rodiei. Şi eu sunt pasională şi am încercat să transfer acest lucru personajului“. Atât de bine se transforma Loredana în Rodia, încât fiica ei, Elena a intrat nu o dată la bănuieli şi a pârât-o lui tati. „Nu prea i-a convenit când m-a văzut pupându-mă cu State sau Giani. I-a spus tatălui ei că «State a pupat-o pe mami»“, îşi aminteşte amuzată Loredana. „I-am explicat atunci că Rodia rămâne acolo în şatră şi când vin acasă sunt Lori, mama ei. A înţeles până la urmă“.
Ultimul episod din „Inimă de ţigan“ va fi difuzat duminică, 1 iunie, la Acasă TV, nu înainte ca postul să difuzeze evenimentul care marchează finalul telenovelei. A filmat pentru SUA
Anul acesta, americanii o vor putea vedea pe Loredana la Sci Fi Channel, întro producţie turnată în România, în studiourile de la Buftea. E vorba de „Fire and Ice“, primul lungmetraj produs de Media Pro Pictures pentru piaţa americană, regizat de Pitof („Cat Woman“, cu Halle Berry).
„Deţin unul dintre cele trei roluri feminine. Personajul meu este Lila, confidenta unei prinţese“, povesteşte Loredana despre partitura ei din acest film. Abilităţile ei muzicale au fost şi de data aceasta puse în valoare.
„Am compus o melodie, am propus- o pentru această producţie şi atât regizorul, cât şi producătorii au fost încântaţi. Piesa intră pe coloana sonoră a filmului. Este primul meu cântec în limba engleză care va fi promovat internaţional şi este una dintre cele mai frumoase melodii pe care leam compus până acum. Este primul meu rol în limba engleză“.
Filmul este un fantasy care beneficiază de nume destul de cunoscute în industria cinematografică. În rolul prinţesei joacă Amy Acker („Alias“, „Supernatural“), iar cavalerul Gabriel e interpretat de Tom Wisdom („300“). Alături de Loredana, mai figurează în distribuţie şi actorii români Oana Pellea şi Răzvan Vasilescu.
Cântă la nunta lui Chivu
Deocamdată, Lori se pregăteşte de nuntă. De nunta lui Cristi Chivu. Prietenă veche a celebrului fotbalist, Loredana a răspuns imediat invitaţiei. „Pot să spun că este un băiat de nota 10, educat, cu sensibilitate şI talent. Mă bucur că pot să le îndeplinesc această dorinţă, lui şi Adelinei, de a cânta la nunta lor. Îmi doresc să le fie cu noroc!“. O FEMEIE FOARTE OCUPATĂ
De la romanţe la muzică ţigănească Inspirată de rolul Rodiei din „Inimă de ţigan“ şi intuind succesul pe care îl vor avea piesele cu muzică ţigănească de pe coloana sonoră a telenovelei, Loredana şi-a lansat în decembrie 2007 albumul „Made în România“, adăugând un nou gen muzical panopliei deja cunoscute alcătuită din blues, lăutărească sau romanţe din anii ’30. Tot în perioada filmărilor la „Inimă de ţigan“ Loredana şi-a potrivit programul încât să poată turna şi la „Fire and Ice“, producţie pentru piaţa americană. INTERVIU RAPID „Sunt într-o perioadă de creaţie“
EVZ TV: Te simţi deja actriţă în toată regula? Simţi nevoia să mai ajustezi sau să adaugi ceva la tine din punct de vedere actoricesc? Loredana: Niciodată nu poţi să spui că ştii ceva până la capăt. Mai ales când e vorba de actorie. Ca şi în muzică şi în orice am făcut pe lumea asta ca mamă, nevastă, femeie, ca om, cred că mai am încă foarte multe de descoperit. Tocmai aici este farmecul, că asta te transformă în fiecare zi şi te ajută să oferi din ce în ce mai multă dragoste şi recunoştinţă. Şi niciodată nu poţi să spui că ai terminat totul.
Muzical, ce urmează să ne mai oferi în această vară? De la melodia pe care am scris-o pentru „Fire and Ice“ am prins curaj să scriu în limba engleză. Deja am câteva astfel de piese, dar nu am planificat nimic concret încă. Sunt într-o perioadă de creaţie, acum mă încarc foarte mult, ca mai apoi să descarc tot ceea ce primesc frumos.
Loredana, ţi-a spus Elena ce aşteaptă de 1 iunie de la tine? Nu mi-a spus că ar vrea ceva anume. De obicei primeşte cadouri de ziua ei sau în orice zi, fără vreo însemnătate anume.
Ştiu că era era îndrăgostită de Smiley, între timp şi-a schimbat opţiunea? Şi-a schimbat de mult opţiunea. Smiley a fost o iubire de „lapte“, care s-a dus. Acum e îndrăgostită de un bărbat care e mai tânăr decât Smiley cu un an. DUMINICĂ, 20.00 ACASĂ TV
DUMINICĂ, 20.30 ACASĂ TV