Obiceiurile bizare ale unei vedete de la noi. A fost deconspirată de colege

Obiceiurile bizare ale unei vedete de la noi. A fost deconspirată de colege Sursa: Arhiva EVZ

Artista este pusă la zid de trei artiste pentru că intra peste ele, fără să bată la ușă, în timp ce acestea erau cu iubiții lor în pat.

Lora a devenit un nume important în industria muzicală din România, însă puțini sunt cei care știu cum a început cariera ei. Acum este cunoscută însă, înainte de cariera solo, a făcut parte din trupa Wassabi, care a luat naștere la îndrumarea lui Marius Moga, în 2006.

La prima vedere părea că cele patru fete se înțeleg foarte bine și sunt ca o mică familie, însă au existat multe neînțelegeri la mijloc, care au mocnit mult timp. În 2007, Veronica Tecaru, Ramona Sora, Luiza Luca și Lora au ratat șansa să reprezinte România la Eurovision, iar patru ani mai târziu trupa s-a destrămat.

Cele patru artiste nu au încheiat colaborarea într-un mod tocmai pașnic, ci și-au aruncat acuzații grave.

Ne puteți urmări și pe Google News

Lora, acuzată că intra peste colege în cameră, când ele erau cu iubiții în pat

În 2011, după ce trupa Wassabi s-a destrămat, Veronica Tecaru a făcut o serie de dezvăluiri legate de modul în care se înțelegeau. Aceasta spune că Lora ajunse-se într-un punct în care intra peste colegele ei în cameră, fără să bată la ușă, în timp ce acestea erau cu iubiții lor. Fosta colegă de trupă a artistei spune că aceasta era într-o perioadă dificilă a vieții, fiind instabilă emoțional.

„La început eram ca o adevărată familie și ne ajutam, însă ea depășise limita. În acea perioadă era instabilă din punct de vedere emoțional și parcă își dorea să fim și noi la fel ca ea. Începuse să se bage tot mai mult în viețile noastre intime, voia să fim la fel de nefericite ca și ea. Ajunsese în punctul în care intra peste noi în cameră, fără să bată la ușă, când eram cu iubiții noștri”, spunea Veronica despre Lora.

Acuzațiile nu au rămas fără un răspuns din partea Lorei. Artista s-a declarat surprinsă și dezamăgită de modul în care a acționat fosta ei colegă, pe care o considera o prietenă. Totodată, susține că toate cele întâmplate ar fi avut loc din cauza faptului că cele trei colege ale ei nu au acceptat plecarea sa din trupă.

„A fost foarte urât ce s-a întâmplat, iar declarațiile au fost urâte. De fiecare dată când aud că a mai apărut una dintre ele să mai spună ceva îmi vine să îmi acopăr ochii și urechile. E un altfel de teroare, e aiurea… Mă uit în urmă și singurele persoane care au avut vreodată o problemă cu mine au fost oamenii pe care am simțit să îi părăsesc când am simțit că nu mai e locul meu acolo.

Oamenii ăia nu au reușit să treacă peste asta.(…) Eu sper și mă rog la Dumnezeu în fiecare seară să întoarcă inima oamenilor care au o problemă cu mine. Nu ai de ce să ai o problemă cu mine. Nu am dat niciun motiv nimănui”, marturisea Lora, pentru urban.ro.