Locuințele din Cluj au ajuns să coste o avere. Prețul cerut de un proprietar pe o garsonieră de 27 de metri pătrați

Locuințele din Cluj au ajuns să coste o avere. Prețul cerut de un proprietar pe o garsonieră de 27 de metri pătrațiGarsonieră Cluj. Sursa foto: OlX

Locuințele din Cluj au ajuns să fie tot mai greu de cumpărat, în condițiile în care prețurile cresc de la o lună la alta, iar diferențele față de alte orașe din țară devin tot mai vizibile. Mulți clujeni și potențiali cumpărători spun că piața imobiliară a depășit pragul rezonabilului, mai ales când vine vorba de locuințele mici, care în trecut erau considerate o soluție accesibilă. De exemplu, o garsonieră de 27 de metri pătrați, situată în cartierul Zorilor, a fost scoasă la vânzare cu prețul de 145.000 de euro.În anunțul postat pe OLX, proprietarul subliniază că locuința se află într-o zonă foarte bine poziționată, aproape de principalele puncte de interes din oraș.

Ce buget trebuie să aibă cei care vor să cumpere o garsonieră în Cluj

Potrivit descrierii, garsoniera este situată aproape de Universitatea de Medicină și Farmacie, de Spitalul de Recuperare și de Grădina Botanică. De asemenea, centrul orașului este la 15 minute de mers pe jos.

„Proprietar, ofer spre vânzare Garsonieră / Apartament 1 cameră situată în Zorilor, poziție ideală în vecinătatea UMF, Spitalul de Recuperare, Grădina Botanică, Arhitectură, la 15 min. pe jos de Centru. Suprafață: 24 mp + 3 mp balcon Etaj intermediar: 3/4 Dotări: Geamuri termopan, balcon închis, finisaje clasice, încălzire comună - costuri mici de întreținere, mobilat și utilat”, se arată în anunț.

garsoniera Cluj

Garsonieră-Cluj. Sursa foto: OLX

Proprietăți ideale pentru investiții

Proprietarul garsonierei menționează că locuința are un potențial ridicat pentru investiție, fiind o opțiune atractivă pentru cei care doresc să obțină venituri din închirieri.

„Imobil cu potențial, ideal pentru investiție, posibilitate preluare chiriaș, ~350€/lună (Randament: ~3% + aprecierea imobiliară de 5-10%/an)”, se arată în anunț.

De asemenea, el susține că prețul este justificat de contextul pieței și de lipsa ofertelor din zonă.

„Pretul este raportat la cerere si oferta, actualmente nu sunt variante disponibile in zona. Se vinde fara costuri de agentie (cumparatorul salveaza 2-3% din pretul de vanzare)”, mai spune acesta.

bucătărie garsonieră

Bucătărie-garsonieră. Sursa foto: OLX

Cât costă o garsonieră de 21 de metri pătrați în Cluj

Exemplele nu se opresc aici. O altă garsonieră, cu o suprafață de 28 de metri pătrați, situată în zona Piața Mărăști, este scoasă la vânzare la prețul de 107.999 de euro.

„Imobilul se afla la parterul inalt, al unui imobil dispus pe 4 etaje, având o suprafata utila de aproximativ 28,4 mp la care se adauga balcon închis, inclus în suprafața bucătăriei. În plus, locuința se preteaza foarte bine pentru investiție, având acces facil către mijloacele de transport în comun, universități, farmacii și magazine”, se arată în anunț.

Pe piață mai există și alte oferte similare. O garsonieră de 32 de metri pătrați este scoasă la vânzare pentru 97.000 de euro. Locuințele mai mici, cu suprafețe cuprinse între 21 și 24 de metri pătrați, sunt listate la prețuri între 62.000 și 76.000 de euro.

Piața imobiliară, în continuă transformare

Creșterea prețurilor este confirmată și de datele oficiale. În toamna anului trecut, prețurile apartamentelor noi și vechi din marile orașe au crescut cu aproximativ 12% față de aceeași perioadă a anului 2024, potrivit unei analize Storia, cea mai accesată platformă imobiliară din România.

Pe finalul anului 2025, cele mai scumpe apartamente se găseau în Cluj-Napoca, cu un preț mediu de 3.138 de euro pe metru pătrat, urmate de Brașov, cu 2.241 de euro pe metru pătrat, și București, cu 2.096 de euro pe metru pătrat.

La polul opus se aflau orașe precum Oradea, cu 1.829 de euro pe metru pătrat, Timișoara, cu 1.871 de euro, și Sibiu, cu 1.872 de euro, potrivit prețurilor medii din anunțurile publicate pe Storia.

Clujul, în topul scumpirilor

Clujul a fost pe primul loc în topul scumpirilor, iar diferențele dintre apartamentele noi și cele vechi sunt minime. Prețul mediu pe metru pătrat a fost de 3.116 euro pentru locuințele noi și de 3.156 de euro pentru cele vechi.

O garsonieră cu suprafața de 40 de metri pătrați avea un preț mediu de 124.640 de euro dacă era nouă, în timp ce pentru una veche, prețul ajungea la 126.240 de euro.

Pentru apartamentele cu două camere, de 55 de metri pătrați, prețurile medii erau de 171.380 de euro pentru cele noi și de 173.580 de euro pentru cele vechi. În cazul apartamentelor cu trei camere, de 75 de metri pătrați, valoarea medie cerută ajungea la 233.700 de euro pentru locuințele noi și la 236.700 de euro pentru cele vechi.

1
3