Liderul UEFA reacţionează dur: Scandările rasiste ar putea scoate Steaua din Europa
- Ionu ţ Fantaziu
- 7 octombrie 2012, 11:42
Gheorghe Mustaţă, unul dintre liderii galeriei "roş-albaştrilor", susţine că a fost pus în gardă de Mircea Sandu că UEFA monitorizează fanii şi ia măsuri radicale în cazul unor manifestări rasiste.
La finalul partidei Steaua - FC Copenhaga, jucătorii antrenaţi de Laurenţiu Reghecampf au făcut un tur de onoare al stadionului şi s-au lăsat luaţi de val, "dirijând" galeria care scanda "Am avut şi vom avea mereu boală pe ţigani".
Pentru Steaua urmează un nou meci de risc ridicat, duminică, pe "Naţional Arena", cu CFR Cluj. Deja, de la meciul cu danezii s-au auzit şi tot felul de "urări" pentru maghiari.
"Nu e de glumă, nu vă jucaţi cu astea. Mi-a spus chiar Mircea Sandu, m-a sunat şi mi-a spus că suntem monitorizaţi de la UEFA. Fac un apel către toţi suporterii să nu mai scandeze rasist, să termine cu acest fel de manifestări, pentru că Steaua riscă sancţiuni, inclusiv excluderea din cupele europene", a spus Gheorghe Mustaţă, la sport.ro.
În timpul derby-ului cu Rapid, disputat cu puţin timp în urmă, fanii Stelei şi-au dat în petic, afişând bannere cu mesaje rasiste şi intonând scandări de aceeaşi natură, iar giuleştenii au făcut plângere la UEFA pentru aceste evenimente care în Ropmânia n-au fost taxate decât prin nişte amenzi. Astăzi, pe siteul FRF a fost publicată o scrisoare pe care preşedintele Mircea Sandu a primit-o din partea lui Michel Platini, preşedintele UEFA. Conducătorii fotbalului românesc sunt avertizaţi să rezolve manifestările rasiste de pe stadioane, pentru ca formaţiile din Liga I să nu sufere sancţiuni. Iată conţinutul scrisorii: "Dragă domnule Sandu, După cum ştiţi, lunea trecută (24 septembrie), peste 30.000 de spectatori prezenţi pe Arena Naţională din Bucureşti, au urmărit, alături de milioane de telespectatori, meciul dintre FC Steaua Bucureşti şi FC Rapid Bucureşti, din cadrul primei ligi române. Am fost informaţi cu privire la serioase incidente de sorginte rasistă, care au avut loc în timpul jocului, multe dintre ele prin intermediul bannerelor şi scandărilor care se refereau în cel mai inuman mod la comunităţile Roma.
Am înţeles că actele rasiste au inclus următoarele: 1. Scandări care exprimau ura împotriva ţiganilor;
2. Un banner vizibil expus şi de dimensiuni considerabile, pe care se putea citi "Respect Eugen Grigore" (am fost informaţi de oameni de încredere că Eugen Grigore a fost condamnat, ca ucigaş a 24 de Roma, în 1970);
3. Acţiuni provocatoare din partea unor persoane apropiate clubului Steaua înaintea meciului şi după încheierea acestuia, incluzîndu-l pe Gigi Becali, care şi-a exprimat încrederea în propria-i echipă prin asocierea adversarului cu Roma, folosind sintagma "s-au înecat înainte de a ajunge la mal". Ştim că alţi oficiali au fost văzuţi luând parte la acest comportament abuziv, atât în momentul când se aflau pe terenul de joc şi lângă el, cât şi după încheierea partidei.
Reiese că, în ultimii ani, multe meciuri dintre cele două echipe au fost marcate de incidente rasiste, numai că interacţiunea pe care am observat-o se află dincolo de orice rivalitate rezonabilă din sportul nostru. Pericolele unor asemenea acte sunt multiple.
Ţara dumneavoastră va dori să evite deteriorarea reputaţiei sale, care ar putea reieşi din imaginea României ca nefăcând parte din comunitatea fotbalului european, şi din faptul că UEFA ar fi forţată să ia cele mai severe măsuri împotriva cluburilor româneşti dacă acestea vor etala asemenea practice în competiţiile noastre.
Fotbalul european este conştient de poziţia UEFA şi a mea personală faţă de rasismul în fotbal. Partenerii noştri în lupta împotriva discriminării, reţeaua FARE, ne-au informat în legătură cu acţiunea pozitivă pe care deja aţi întreprins-o deja în această privinţă. Noi sprijinim acest demers şi vă solicităm să dezvoltaţi identificarea soluţiilor de combatere a acestei probleme.
Sper că toate cluburile şi Liga Profesionistă Română vă vor urma exemplul şi că vor privi aceste probleme ca fiind urgente.
Al dumneavoastră sincer, Michel Platini Preşedintele UEFA"