După mai multe aventuri tehnice, din care m-a descurcat Roberto, printr-un transfer, pe care, ca niciodată, am și reușit să-l deschid, (clar era un îngeraș, care veghea pe lângă proiect) am descoperit un documentar – poveste, grăit pe englezește, și subtitrat în românește (ceea ce sporește atenția privitorului autohton și dă acces străinului), despre o zonă splendidă, despre care nu știam mare lucru. Am căutat rapid să aflu mai multe despre Radu Tora. Am descoperit că împlinea 20 de ani de când șlefuiește asemenea bijuterii, nu doar turistice, și care creează dependență de locurile pe care ți le pune pe ecran, cu imagini de tablou clasic, în mișcare (în echipă, cu un DOP, deja la a doua generație de cineaști: Iulian Olărescu, cu un ochi de uliu și cu har artistic), ci o înșiruire de întâmplări, oameni și gesturi, care devin racord cu un Festival: Drobeta, oraș de legendă! În cetate, înainte de proiecție, am descoperit ce înseamnă șoimăritul, cum e interzis să vânezi cu păsări de pradă, de ce buha nu-i așa eficientă, precum acvila, căci e posesivă și doar noaptea … funcționează, arme de secole, armuri și coifuri, atent lucrate și mult mai grele decât ale motocicliștilor din zilele noastre, lumânărele cu lavandă strecurată în ceară și turnate în mini-vase de lut, încălțări din pielea cea mai fină, un foc de lemne sub un ceaun, ca-n copilărie (chiar dacă nu sunt din Evul Mediu, dar s-a păstrat obiceiul…), toată lumea în costume de epocă sau în ii colorate și rare, din Ponoarele (de unde am căpătat și una brodată cu flori violet, pe care stă scris, pe o fină etichetuță, interioară: Poarto cu mândrie, să-ți aducă noroc! Așa am să fac!). A urmat o lecție de istorie, de ți se făcea poftă să te întorci la școală, ținută de Viorel Mirea, o expoziție de coronițe de premianți și o vizită ghidată de un prefect, Nicolae Drăghiea care își iubește temeinic județul.

Înapoi în Palatul Culturii, în sala cea mare, filmul a fost Rege, cu 2 cavaleri pe scenă, realizatorul Radu Tora și președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu (care a onorat evenimentul cu o cravată de culoarea Dunării), un buchet de flori spectaculos din Floarea Soarelui, Sînziene și Ilex (simbolul Hollywoodian), pe o pânză ideală urzindu-se o călătorie în timp și spațiu, cu Lalele unice, o fântână cinetică, multicoloră, statuia lui Decebal, cioplită în munte, Cetatea Medievală a Severinului refăcută (și unde deabia aștept să se mai facă și pelicule istorice, ca să devină decor viu, fără să se ignore sala despre Sfântu Gheorghe, ocrotitorul Drobetei Turnu Severin și un tablou al lui Iancu de Hunedoara, semnat, blând de Popo Popa’s), norii, care parcă se bucură că se pot oglindi în apele frumos curgătoare, Porțile de fier și fantomatica și misterioasa amintire a Insulei Ada Kaleh și, mai cu seamă Cazanele, un colț de Rai, pe pământul României, care ar merita vizitat de toate vasele de croazieră care nu se mai opresc, deocamdată, să vadă minunea. N-ar strica să semnăm o petiție a dreptății istoric- geografice! Pe aceste meleaguri s-a născut curajoasa Alice Voinescu, prima femeie cu doctorat la Sorbona și, care de acolo de Sus, ne dă ghes, la un pahar de vin de Corcova, să facem lobby pentru Piciorul Podului lui Traian, construit de Apolodor din Damasc, sau cel al lui Dumnezeu, de la Ponoarele, unic, de care să nu-i privăm pe călători.

Truverii au încheiat o seară de vară, fără furtuna care ne amenința și de care s-au temut organizatorii grijulii și eficienți – Alexandra, Cezar, Iuliana, Sorin – pentru că ar fi fost păcat de atâta strădanie! Căutați filmul și veniți să vedeți realitatea, și-l voi duce și dincolo de Ocean, ca să ne descopere și America pe noi, nu doar Columb America!