La cros pentru copaci!

La cros pentru copaci!

Asociaţia ViitorPlus şi Asociaţia Bucharest Running Club organizează sâmbătă Crosul Pădurii.

Acesta reprezintă primul antrenament de pregătire a celei de-a III-a ediţii a Maratonului Bucureştiului, ce va avea loc pe 17 octombrie 2010. Al doilea obiectiv major al Crosului Pădurii este de a strânge fonduri pentru împadurirea terenurilor agricole degradate prin "Adoptă un copac!" -un proiect ViitorPlus. Punctul de start : intrarea în Parcul Herastrau de la Piaţa Charles de Gaulle (Aviatorilor) Traseul:  intrarea Piaţa Charles de Gaulle - Expoflora - intrarea Arcul de Triumf - retur, avand o distanta de ~1.4km (pentru cros se vor alerga trei ture pentru categoriile +18 ani si 1 tura pentru sub 18). CATEGORII DE PARTICIPARE: Juniori (14 -18 ani) Seniori (18 - 45 ani) Veterani (+45 ani) Pentru fiecare categorie, vor exista doua clasamente diferentiate, unul pentru femei si unul pentru barbati. PROGRAMUL evenimentului: 9:00 - 10:00 Înscrierea participanţilor 10:00 - 10:30 Încălzirea alături de animatori de la WorldClass 10:30 - 12:00 Cros 4,2 km şi cursa "Familia Verde" (alergare şi premiere) 12:00 - 12:30 Stafeta "Eco-triatlonul" 09:00 - 14:30 Activităţi cu caracter ecologic, standuri de expunere şi prezentare. Înscrierea trebuie anunţată obligatoriu prin e-mail la adresa: crosulpadurii@viitorplus.ro şi va conţine numărul de participanţi, numele acestora, categoria la care vor să participe, precum şi modalitatea de plată a taxei de înscriere. Înscrierile se pot trimite până pe 27 mai. Fiind un eveniment atât sportiv, dar şi cu caracter caritabil în vederea strângerii de fonduri pentru creşterea de păduri, taxa de înscriere (sub formă de donaţie sau sponsorizare) variază între 20 de lei pentru persoanele fizice şi 100 de lei pentru cele juridice.

Ne puteți urmări și pe Google News