Ketchup de casă. Rețeta care s-a păstrat din generație în generație

Ketchup de casă. Rețeta care s-a păstrat din generație în generațieKetchup. Sursa foto: Pixabay

Rețetele pentru ketchup de casă sunt la mare căutare. Produsele din magazine au conservanți și aditivi, așa că prepararea ketchup-ului în propria bucătărie este o alternativă mai sănătoasă.

Folosim roșiile apoape la orice. Vara, mai ales în salate crude și proaspete. Iarna, sub formă de bulion, în tot felul de mâncăruri.

Iar ketchup-ul se obține și el, evident, tot din roșii. E aromat și se potrivește perfect pe pizza, dar și pe cartofi prăjiți. De fapt, cei îndrăgostiți de acest preparat îl folosesc unde vor. Generații la rând și-au delectat simțurile folosind ketchup-ul pe post de sos în farfurie.

Doar că în comerț el conține conserevanți și aditivi. Iată de ce merită să preparăm în casă un ketchup delicios.

Principalul ingredient îl reprezintă, așadar, roșiile, dar ele pot fi înlocuite cu pasta de roșii. Dacă optezi pentru roșii, atunci ele trebuie să fie bine coapte și mai puțin zemoase. Roșiile de grădină sunt perfecte. Pentru dulceață se pot adăuga roșii cherry.

În afară de roșii, avem nevoie, pentru gust și aromă, și de alte legume și condimente.

Ingrediente

Se pot folosi multe legume sau mirodenii. Lista de mai jos conține principalele ingrediente pentru un ketchup perfect.

  • Ardei capia copți
  • Usturoi
  • Busuioc
  • Cimbru
  • Ceapă
  • Țelină
  • Ghimbir
  • Piper
  • Sare
Ketchup

Ketchup. Sursa foto: Pixabay

Rețeta clasică

Ingrediente pentru rețeta clasică:

  • 3 kg roșii
  • 1,5 kg ardei capia roșu copt pe plită
  • 500 g ceapă tocată
  • 300 g rădăcină de țelină rasă
  • 6 căței de usturoi
  • 1 linguriță busuioc tocat
  • 1 linguriță cimbru
  • 1 linguriță ghimbir mărunțit
  • ½ linguriță ardei iute tocat fin (opțional)
  • 2 lingurițe sare
  • 2 lingurițe piper măcinat
  • 50 gr zahăr brun
  • 50 ml oțet balsamic

Mod de preparare

Se curăță roșiile de coajă, apoi și se dau prin mașină pentru a separa toate semințele. Compoziția se pun într-o strecurătoare mare să se scurgă o parte din zeamă, apoi se mixează să devină un bulion fin. Zeama scursă se păstrează într-o cană pentru mai târziu.

Ardeii capia se coc pe grătar. Se curăță și coaja lor și se amestecă foarte fin.

Se toacă ceapa și țelina și se călesc rapid în ulei până devin aurii. Se adaugă usturoiul și se mai călesc câteva minute. Apoi se adaugă toate celelalte condimente și pasta de ardei copți.

Se lasă sosul să fiarbă câteva minute și se adaugă roșiile scurse de zeamă.

Se fierbe totul la foc mic până când sosul începe să se îngroașe. Se adaugă zahărul brun, apoi oțetul balsamic datorită căruia sosul de ketchup capătă o culoare mai închisă. Se fierbe totul la foc mic pentru a se evapora o parte din apă și pentru a căpăta consistența unui iaurt grecesc.

Sosul fierbinte se toarnă în sticle sau borcane din sticlă bine spălate și sterilizate anterior. Se pun capacele bine capsate și se învelesc sticlele în pături să se răcească treptat. Apoi se depozitează în cămară, alături de celelalte murături și conserve pentru iarnă.