Domnul Popa fusese târât în dezordinea neplăcută a legilor de un nimeni. El, mare senator, plecat pe drumul spre odihnă și pace din Parlament, se opintea de un stupid proces penal, într- o banală judecătorie de provincie.

Cu o îngâmfare tâmpă, tocmise un avocat scump la bani și la vedere, de la care avea pretenții exagerate. Cu greu se lăsase convins să meargă la un termen de judecată pentru audiere. Afișa mereu un aer neînduplecat și rece, de parcă îți făcea un mare favor că îți permitea să respiri deodată cu el în aceeași încăpere.

Au ajuns în micul orășel de provincie, iar șoferul i-a lăsat la întrarea în judecătorie, unde i-a întâmpinat un jandarm timid și palid la vederea unor personalități :

- Să trăiți, domnule senator!

Dar gura lui nu mai știa să răspundă, afișând o incontestabilă superioritate, vorbea tare și apăsat, iar ușile păreau a se deschide singure de teamă și rușine.

Ședința începuse. Au intrat în sală și i-a izbit un puternic miros de aer stătut, amestecat cu transpirație și mucegai. Ofensat și rece căuta cu ochi iscoditori un loc liber și o batistă în care să își îngroape nările.

Marele avocat a pășit în față cu un mers de cloșcă bârfitoare, grasă și temperamentală, întrerupând brutal, bunul mers al justiției.

- Domnule prezident, îngăduiți, vă rog, un dosar la bară.

Judecătorul, o namilă de om cu față blajină și ochi mici de șoricel, i-a zâmbit cu o gură de bunică știrbă :

- Se poate, maestre? Vă rog.

Avocatul a luat dosarul și a început să îl răsfoiască, sprijinind periculos draperiile afumate și scorțoase.

- Maestre, nu vă apropiați că...

N-a mai apucat să termine avertismentul. Cu un zgomot metalic, galeria s-a făcut praf, lăsând să se vadă toate muștele moarte de pe geamurile ce păreau a fi acolo de la inventarea sticlei.

- Se mai uită și la om, nu lovește pe oricine. Se aude un glas din fundul sălii.

- Mare noroc avuserăți, maestre ! Ioane, ia ridică-te și lasă- l pe domnul avocat să-și întindă oasele.

Ion era procurorul de ședință. Îmbrăcat în zdrențele statului, cu baveta înnegrită de jeg și tutun, s-a ridicat cu atitudinea de revoltă a unei vite în jug. I-a făcut semn grefierei de ședință să-i cedeze locul . Cu fața acră, ca o poamă necoaptă, biata femeie părea nedumerită :

- Și unde să mă duc?

- Ioane, da știu că ești de groază! Marieta putea să-ți fie mamă, cum s-o ridici? Trageți un scăunel lângă maestru, poate mai învățăm și noi ceva.

Bietul procuror se simțea miloaga satului. Nimeni nu-l ajuta, nimeni nu-i punea un scaun sub fund, stătea nemișcat ca la fotograf așteptând sugestii.

- Ia-l pe al meu că mă exasperezi.

Președintele s-a ridicat, durduliu și trist, aruncându-i avocatului priviri complice și pline de înțeles, care păreau să spună: e prost, da e al nostru...

- Ei, cred că e timpul pentru o pauză, dacă tot am rămas în picioare. Ce să fac? Sunt sclavul prostatei și al colonului iritabil. Am neputința unei râme și dorința unui taur!

Și a ieșit din sală epuizat și nerăbdător să-și golească surplusul. Căldura insuportabilă și hemoroizii îi dădeau mâncărimi. Domnul senator părea iritat.

- La patru am ședință la partid. Ăsta e nebun? Unde s-a dus?

Grefiera l-a privit cu o pasivitate de paralitic și a început să tușească. Două ore au trecut și președintele îi dăduse uitării.

- Fiți drăguță, duduie, domnul prezident mai întârzie ?

- A, cel puțin până la 4. Are colon iritabil și când mai ies și hemoroizii nu te mai înțelegi cu el.

Între timp, femeia de serviciu intrase cu un mop uzat și o găleată cu apă murdară, iar acum lustruia de zor dușumeaua atingând, nepăsătoare, pantofii senatorului. Fiert ca un vițel cu borș din pricina așteptării și a neobrăzării de a-i fi murdăriți pantofii, a început să urle :

- Ce faci, femeie? Ești chioară ?

- În zece minute se închide sala, i-a replicat fără să se oprească.

Au fost scoși afară de jandarmul care îi primise dimineață, fără explicații sau scuze. În fața sălii de ședință stătea Ion , procurorul, supărat, dar împăcat cu soarta și vremurile .

- Dosarele care nu au fost strigate se vor relua pe 15 ianuarie, citea acesta cu voce tare.

- Ioane, iar ți-au amânat hemoroizii toate dosarele, ești de groază!

Senatorul Popa își scormonea uimit gândurile și nasul.

- Incredibil, domnule, pentru o mâncărime în fund să ratez o ședință de partid...