Joburile fantomă, o capcană pentru candidații aflați în căutarea unui loc de muncă. Strategia ascunsă a angajatorilor
- Mădălina Sfrijan
- 20 februarie 2026, 08:01
locuri de muncă. Sursa foto: FreepikDin ce în ce mai mulți candidați aplică pentru diferite joburi și nu primesc vreun răspuns de la angajatori. În multe situații, absența răspunsului nu indică respingerea candidaturii, ci faptul că locul de muncă nu exista în realitate, potrivit Il Post. Așa-numitele „joburi fantomă”, adică anunțuri de angajare publicate fără intenția reală de recrutare, devin tot mai frecvente, mai ales pe platformele digitale dedicate pieței muncii.
Ce trebuie să știe candidații aflați în căutarea unui job
Fenomenul este confirmat de investigații realizate în Statele Unite, Marea Britanie și Germania, care arată că, în 2024, între 22% și 34% dintre posturile publicate nu vizau un proces real de angajare.
Pentru mulți candidați, lipsa unui răspuns după trimiterea CV-ului a devenit o situație obișnuită. Deși această tăcere este adesea pusă pe seama concurenței ridicate sau a criteriilor stricte de selecție, realitatea este uneori diferită: poziția promovată nu era activă. Astfel, procesul de recrutare se transformă într-o etapă formală, fără finalitate concretă pentru aplicanți.

Laptop. Sursa foto: dreamstime.com
Un instrument pentru colectarea datelor
Companiile recurg la această practică din mai multe motive. Publicarea unor anunțuri poate crea impresia de dezvoltare și stabilitate economică, sugerând că firma se află într-o perioadă de expansiune. În alte cazuri, angajatorii folosesc aplicațiile pentru a construi baze de date cu potențiali candidați, utile pentru recrutări viitoare.
Totodată, candidaturile oferă informații valoroase despre piața muncii, competențele disponibile și nivelurile salariale așteptate. Unele firme folosesc procesul de recrutare și pentru a obține idei sau propuneri de proiecte din partea candidaților, fără intenția de a face angajări. Anunțurile pot funcționa și ca instrument de presiune asupra angajaților existenți, sugerând posibilitatea înlocuirii acestora. În plus, volumele mari de date colectate pot fi utilizate pentru studii de piață sau pentru îmbunătățirea algoritmilor de inteligență artificială.
Important pentru cei care își caută un job. Semnele care pot indica un anunț suspect
Specialiștii în resurse umane atrag atenția asupra unor indicii care ar putea trăda un anunț îndoielnic. Printre acestea se numără posturile care rămân deschise perioade lungi, sunt republicate constant fără modificări sau nu oferă detalii clare despre responsabilități și companie.
Lipsa unei date de publicare sau promisiunile de angajare rapidă urmate de absența oricărei comunicări reprezintă, de asemenea, semnale de avertizare.
Măsuri legislative pentru creșterea transparenței
Pentru a evita astfel de situații, candidații sunt sfătuiți să verifice dacă postul apare și pe site-ul oficial al companiei și, atunci când este posibil, să contacteze direct angajatorul pentru clarificări.
Fenomenul a determinat deja reacții legislative. În Statele Unite este analizat un proiect de lege care ar obliga companiile să elimine anunțurile după ocuparea posturilor și să crească transparența recrutării. În provincia canadiană Ontario, începând din 2026, firmele cu peste 25 de angajați vor trebui să confirme dacă un post este cu adevărat vacant și să ofere un răspuns candidaților intervievați în cel mult 45 de zile.