Iulia Timoşenko, spre preşedinţia Ucrainei

Iulia Timoşenko, spre preşedinţia Ucrainei

Premierul Iulia Timoşenko a dat de înţeles, astăzi, că intenţionează să se prezinte la alegerile pentru funcţia de preşedinte al Ucrainei, care vor avea loc la începutul anului viitor, informează AFP.

Actualul premier ucrainean figurează printre posibilii candidaţi cel mai bine plasaţi în sondaje, fiind devansată de fostul prim-ministru, Viktor Ianukovici, dar aflându-se înaintea fostului preşedinte al Parlamentului, Arseni Iaţeniuk.

Actualul preşedinte, Viktor Iuşcenko, a anunţat deja că va candida pentru un al doilea mandat, dar şansele sale de a câştiga sunt foarte mici, potrivit sondajelor, numai 3% dintre ucraineneni declarând că ar vota pentru el.

Alegerile pentru preşedinţia Ucrainei sunt programate pe 17 ianuarie 2010.

Ne puteți urmări și pe Google News