La Cagliari joacă din vara lui 2018, Darijo Srna. A lăsat în urma lui 15 ani plini de glorie la Șahtior Donețk. Prin prisma relației cu Mircea Lucescu, despre care scriu de multă vreme o carte, am fost cu Șahtior la mari meciuri în Europa și Ucraina. Inclusiv în exilul de 2 ani la Lvov, unde echipa s-a retras în urma conflictului ruso-ucrainean izbucnit în vara lui 2014.

De Darijo m-am apropiat ușor. Îi povesteam despre simpatia mea față de fosta Iugoslavie, care pentru copiii români ai anilor ’80 însemna, adunând, meciurile văzute cu antenele de 7 sau 14 elemente, abțibildurile cu fotbaliști, guma de mestecat Casino, bomboanele cu aromă de mentă și fructe. Sau țigările Vikend, mai apoi…

El mă punea să-i povestesc despre regimul Ceaușescu. Și cum e acum în România. Prin noiembrie anul trecut, m-a sunat Victor Hexan. „Verișorule, m-o întrebat Căpitanul de tine. Te-o ținut minte, mă, bate-te! Vrea să te invite aici”.

„Căpitanul” era Srna. Cred că acest cuvânt s-a inventat și pentru el. Victor Hexan a fost masor la echipa națională și la Șahtior. Darijo Srna l-a luat masor personal la Cagliari, în amintirea și în aprecierea anilor de la Donețk.

„Aveam 10 ani când a început războiul”

În parcarea stadionului din Cagliari, Mercedesul negru al lui Darijo Srna domină parada de automobile. Fostul căpitan al lui Șahtior mă întâmpină cu brațele deschise: „Ce faci, prieten?”. După ce ai mâncat fotbal pe pâine mai bine de un deceniu cu Mircea Lucescu și cu Răzvan Raț, e un pic mai ușor să rupi destule cuvinte pe românește.

A jucat sub tricoul portocaliu-negru al marii echipe ucrainene construită de Lucescu, timp de 15 ani, între 2003 și 2018! I s-a spus „Icoana lui Șahtior”. A jucat 134 de meciuri pentru naționala Croației, record de selecții pentru vicecampioana mondială.

Srna s-a născut pe 1 mai 1982 la Metkovici, un orășel aflat pe atunci în fosta Iugoslavie. „Când ai început să joci fotbal, Darijo?”. „E, în copilărie jucam toate sporturile. Fotbal, baschet, handbal… Orice. Și cam toate posturile. Cred că și de asta atunci când m-am fixat pe postul de fundaș dreapta am fost unul dintre apărătorii cu mare apetit ofensiv. Aș fi făcut sport de dimineața până seara, dar tata mă mai stopa. Pentru el, importantă a fost școala. Tata a fost un tip sever, a avut și o copilărie grea, a rămas orfan după al Doilea Război Mondial. Din păcate pentru mine, nici eu nu am avut o copilărie prea fericită”.

Tatuajele lui Srna

Plecăm de la restaurant. „Despre câte vrei să vorbim, îmi dau seama că nu vom termina în două zile. Hai la noi acasă, mai continuăm la un pahar de vin și seara asta”. La „noi acasă” înseamnă acasă la Srna, dar și la Victor Hexan. Cei doi stau împreună, într-un apartament cu o terasă pe care dacă le desfășori atingi suprafața unui teren de handbal. Hexan desface o sticlă de vin roșu. Pune lângă ea bucăți mărunte de slăninuță, adusă de la el de acasă, din Ardeal. Darijo gustă una și adaugă zâmbind: „Marca Victor, marca Romania!”.

Se întristează când reia povestea de acolo unde am rămas. „Războiul din fosta Iugoslavie a izbucnit când eu aveam 10 ani. Părinții mei au plecat în Germania, eu am plecat la bunica din partea mamei, iar Igor, fratele meu care, din nefericire, are sindrom Down, la o școală specială din Split. Au fost ani foarte grei. Și clipe foarte periculoase, auzeam bombele căzând… Dar m-au călit foarte mult acei ani”. Hexan începe un masaj ușor, de sfârșit de zi. Pe glezna dreaptă a lui Darijo se ivește un cap de căprioară. Sau un cerb. Așa s-ar traduce din croată numele „Srna”. De pe glezna stângă, zâmbește emblema de formă ovală a lui Șahtior Donețk. Pe piept, mai are un tatuaj: „Igor”, prenumele fratelui său, diagnosticat cu sindrom Down.

Copil fiind, Darijo Srna a ținut cu Hajduk Split, dar a crescut și cu marea echipă Steaua Roșie Belgrad, câștigătoarea Cupei Campionilor în 1991. Marea trupă cu Savicevici, Prosinecki, Pancev, Mihailovici. Și, bineînțeles, Belodedici. „Am ajuns la Donețk în 2003. Jucam la Hajduk, iar ei aveau mare nevoie de bani. Au mai fost oferte concrete atunci de la Schalke și de Borussia Monchengladbach. La Șahtior era antrenor Bernd Schuster pe care îl admirasem ca fotbalist. Dar oferta clubului ucrainean a fost mai bună. Bine, îți dai seama, aveam 21 de ani și am considerat că Șahtior va fi o trambulină pentru un club foarte mare. Când am ajuns la Donețk, erau două hoteluri și vreo două restaurante unde puteai merge. Baza de cantonament era însă fantastică! Atunci când am văzut cantonamentul de la Kirsha, îmi venea să semnez pe zece ani!”.

Cei mai frumoși ani

În 2004, la Șahtior a venit Mircea Lucescu. În vitrina clubului ucrainean pâlpâia un singur titlu de campioană a Ucrainei, cucerit sub italianul Nevio Scala. Sceptrul și coroana de stăpâni ai fotbalului ucrainean erau deținute de Dinamo Kiev. Au urmai cei mai frumoși ani ai lui Șahtior: 8 titluri de campioană, Cupa UEFA, 5 Cupe ale Ucrainei. La tragerile la sorți pentru grupele Ligii Campionilor, Șahtior era acolo, la masa bogaților. Mai merge un pahar de vin. Și câteva bucățele de slănină „marca Victor Hexan”. Când vorbește de Lucescu, vocea lui Darijo Srna capătă alt ton. „Uneori, era dificil. Punea mare presiune pe noi. Ne analiza în cele mai mici detalii. Dar am înțeles că făcea asta ca să ne ambiționeze, să ne facă să dăm tot ce aveam mai bun. Toți jucătorii care au lucrat cu Lucescu au ajuns mari. Willian, Fernandinho, Teixeira, Mhihtarian, Douglas Costa… Mulți… Nu ți-o spun doar că ești român și că ai fost de atâtea ori la Donețk, dar sunt mândru că l-am avut antrenor pe Mircea Lucescu. El și președintele Ahmetov au schimbat fața fotbalului ucrainean!”. Îi aduc aminte de faptul că i s-a spus „Icoana lui Șahtior”. Are o reacție de actor mare sau de fotbalist mare, care nu tremură după omagii: „Dacă așa s-a spus, e ok. Dar să știi că, împreună cu ei, am scris la Donețk o istorie”.

 

A vorbit jucătorilor croați înainte de finala din Rusia

Darijo Srna a dezvăluit pentru „Evenimentul zilei” ce le-a spus lui Modrici și compania astă-vară, la fi nala Campionatului Mondial contra Franței!

 

– Ce modele de jucători ai avut, Darijo?

– I-am admirat mult pe Savicevici și pe Prosinecki.

– Chiar, te-ai născut în fosta Iugoslavie. Îți doreai să joci pentru „plavi”?

– Copil fiind, îți dai seama că pentru ei aș fi vrut să joc. Dar am jucat pentru Croația, care a fost țara mea. Și mă voi mândri totdeauna cu asta.

 

A debutat contra României, la Timișoara

– Mai ții minte meciul de debut la naționala croată?

– Daniel, nu mă pune la încercare! Contra voastră, la Timișoara, v-am bătut cu 1-0, într-un meci amical! Noiembrie 2002. Căpitanul vostru era Popescu. Ia, spune, cine a dat golul!

Marici (mă documentasem).

– Cine a centrat?

– ?

– Uite cine! (îmi arată pe telefon o secvență video). Eu!

– Unde ai văzut finala de astă-vară, din Rusia, de la Campionatul Mondial, între Croația și Rusia?

 

„Jucați pentru Croația și pentru voi!”

– Unde crezi?… La Moscova, normal! Am luat un avion privat și, alături de câțiva prieteni, am fost acolo. Zlatko Dalici, alături de care eu am fost alături de la începutul lui de selecționer, m-a și invitat să le vorbesc jucătorilor noștri.

– Când?

– Înaintea finalei.

– Și ce le-ai spus?

– Că fac parte din familia lor. Că le-am fost căpitan în zeci de meciuri. Că îi rog să joace pentru Croația. Pentru ei și pentru noi toți. Și le-am mulțumit că au ajuns în finală.

 

6 turnee finale, ca un vis

– Nu regreți că nu ai jucat la acest Campionat Mondial?

– Pentru un copil ca mine, care a văzut și războiul, faptul că am jucat pentru Croația la două Campionate Mondiale și la patru Campionate Europene a fost ca un vis.

– Tatăl tău a murit pe perioada Campionatului European din Franța , în 2016, după ce Croația a învins Turcia cu 1-0. Apoi, te-ai întors să joci din nou…

– Era bolnav. L-am văzut ultima oară cam cu vreo 20 de zile înainte. Am fost să-l înmormântăm, după care m-am întors să joc pentru Croația la turneul final. Și el și-ar fi dorit asta.

– Ce vrei să faci după ce o să retragi?

– Nu știu. Nu m-am gândit. Deocamdată vreau să joc. Cine știe ce îți rezervă viața? Aș vrea să mai joc pentru Cagliari încă un an sau cine știe cât? Când am plecat de la Șahtior am spus că aș fi în stare să mai joc și la Neretva Metkovici, echipa copilăriei mele.

A cumpărat 20 de tone de mandarine pentru copiii din Donețk

– Ce relație ai cu Modrici?

– Ohoo! Suntem prieteni vechi! Cine l-a primit în naționala Croației când era la început? Avem și un cerc comun de prieteni, soțiile noastre, copiii…

– Într-o iarnă ai cumpărat vreo 20 de tone de mandarine pentru copiii din Donețk…

– Da, dar nu vreau să vorbesc despre asta… Nu… Actele caritabile le fac pentru că așa simt, nu pentru că vreau să afle lumea. Nu te supăra, nu vreau să vorbesc.

– Ai avut oferte de la cluburi mari. S-a vorbit de Chelsea, Bayern, Real Madrid…

– Șahtior Donețk a fost un club mare. Crezi că era mai bine să plec? Nu știu. Cine știe cum ar fi fost dacă plecam? Garantezi tu că era mai bine? Eu nu pot garanta.

Te-ar putea interesa și: