Ioana Dogioiu, despre incidentul din Parlament: Nu a primit niciun fel de indicaţie să intre în contact fizic cu jurnaliştii

Ioana Dogioiu, despre incidentul din Parlament: Nu a primit niciun fel de indicaţie să intre în contact fizic cu jurnaliştiiIoana Dogioiu. Sursa foto: Captruă video Facebook

Ioana Dogioiu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a afirmat joi, despre incidentul din Parlament, unde presa nu a putut să îi adreseze întrebări premierului Ilie Bolojan, că ofițerul de presă nu a primit nicio instrucțiune să atingă sau să împingă jurnaliștii. „Eu am considerat că a fost o atitudine nepotrivită”, a mai spus aceasta, după ședina de guvern.

Explicațiile purtătorului de cuvânt privind incidentul din Parlament

Ioana Dogioiu a fost întrebată cum s-a ajuns la „excesul de zel” al ofițerului de presă care, cu o zi înainte, a împiedicat presa să îi adreseze întrebări premierului la plecarea din Parlament.

„Cum se ajunge, în general, la excese de zel. Omenii consideră că e necesar să facă ceva într-un anumit moment. Dacă înţeleg eu corect substratul întrebării dumneavoastră, vreau să spun public, asumat şi cu toată hotărârea, pentru că am văzut că pe la televiziuni, aseară, au fost tot felul de speculaţii, nu a primit niciun fel de indicaţie să intre în contact fizic cu jurnaliştii, să îi împingă, să îi împiedice”, a răspuns aceasta.

Purtătorul de cuvânt a menționat că nu a existat niciun fel de mandat sau solicitare pentru ofițerul de presă. „De aceea, l-am numit un exces de zel”, a mai spus aceasta.

Ioana Dogioiu: Atitudinea a fost nepotrivită

Ioana Dogioiu a declarat că a considerat gestul nepotrivit și a adăugat că aspectele disciplinare vor fi verificate, așa cum anunțase încă de ieri.

„În ceea ce urmează, însă aş vrea să fie foarte clar acest lucru: nu a existat niciun fel de... Singurul lucru, pe care a fost mandatat să-l facă, a fost să comunice jurnaliştilor prezenţi acolo pentru că, aşa cum se întâmplă, de regulă, de altfel, domnul premier nu va face declaraţii pe holurile Parlamentului”, a continuat aceasta.

Incidentul, o coincidenţă

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a fost întrebat dacă este o coincidență că incidentul are loc în mandatul unui premier care preferă să răspundă doar în conferințe de presă, având în vedere că angajatul respectiv a lucrat și în alte guverne și nu s-a mai confruntat cu astfel de situații.

„Ce înţelegeţi prin "nu este decât o coincidenţă"? Din punctul meu de vedere, nu există absolut nicio îndrituire a ofiţerului de presă pentru această atitudine, nicio îndrituire”, a răspuns aceasta.

Ne puteți urmări și pe Google News

1 comentarii

  1. Stoicu Camy spune:

    Sa demisioneze si dogioiu si paznicul ala.