Preşedintele în exerciţiu al Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, liberalul Marius Nicoară, a declarat la un post naţional de televiziune că există tratative avansate pentru ca francezii de la Peugeot să construiască o fabrică în comuna Jucu.
În realitatea însă, lucrurile nu sunt chiar atât de roz. Deşi erau aşteptaţi în urmă cu cinci zile la Cluj-Napoca pentru a purta negocieri directe cu autorităţile locale, reprezentanţii companiei franceze nu au mai venit. „Ultimul e-mail a fost că vor veni personal să discută m“, susţine Marius Nicoară.
Solicitare care nu a mai ajuns la guvern
Pe de altă parte, pentru ca grupul francez să investească 600 de milioane de dolari în comuna Jucu are nevoie şi de un teren de 200 de hectare unde să fie amplasată fabrica. În acest sens, guvernul trebuie să treacă, prin ordonanţă de urgenţă, un teren al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj în patrimoniul CJ Cluj. Administraţia judeţeană, condusă încă de Marius Nicoară, a emis o hotărâre prin care solicită acest lucru guvernului. Însă documentul respectiv nu a mai fost trimis la Bucureşti, potrivit declaraţiei lui Călin Platon, prefectul judeţului Cluj.
„Dacă am primi terenul, atunci acesta ar urma să treacă la Peugeot la acelaşi preţ ca şi în cazul Nokia, adică 0,1 euro/mp. Însă lucrurile stagnează şi nu a fost rezolvată problema terenului. La nivel de guvern, trebuie avize de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, de la cel de Finanţe, de la cel de Interne. Acum nu ştim nici când va ieşi ordonanţa sau dacă va mai ieşi, acum că liberalii nu au câştigat preşedinţia Consiliul Judeţean Cluj“, afirmă, sub protecţia anonimatului, un oficial de la parcul industrial Tetarom, din comuna Jucu. Şi nu în ultimul rând, mai mulţi reprezentanţi ai Peugeot au fost, în ultimele luni, la Universitatea Tehnică în vederea recrutării de ingineri şi specialişti în domeniul auto.