Învățătoare, filmată când îi jignea pe elevi: Treci mai repede, să nu te târâsc. Tâmpita pământului!

Învățătoare, filmată când îi jignea pe elevi: Treci mai repede,  să nu te târâsc. Tâmpita pământului!Sursa foto: Dreamstime.com

O învățătoare din Constanța este acuzată de părinții elevilor că este foarte agresivă cu copiii, atât verbal, cât și fizic. Poliția a anunțat că a deschis o anchetă pentru purtare abuzivă. Învățătoarea este, de fapt, pensionară, dar a fost reîncadrată în muncă din lipsă de personal.

Învățătoare înregistrată când își jignea elevii: „Nesimțito, bolnavule”. Poliția a deschis anchetă

Ea  a fost înregistrată pe ascuns de mama unui copil, sătulă de „apelativele” pe care le folosea cu proprii elevi. Învățătoarea îi umilea  pe elev, numindu-i : „nesimțit”, „strâmb”, urât, ”tâmpit”,„ bolnav”. De asemenea, le-ar fi aplicat copiilor și pedeapsa „la colțul de rușine”.

Deși a fost informată cu privire la ororile prin care au trecut elevii, conducerea școlii nu ar fi cooperat cu Poliția, pentru a fi trasă la răspunderea penală.

„Doamna directoare nu vrea să furnizeze niciun fel de înregistrări. Nu a dat nici poliției înregistrările, deși, în luna decembrie, a fost un episod foarte urât cu un copil din clasă. Noi cerem înregistrările de un an de zile conducerii școlii. Avem și plângere depusă la poliție. Doamna este, în continuare, sub urmărire penală, pentru abuz în funcție”, a povestit mama unuia dintre copii, pentru ziarulamprenta.ro.

Dosar penal pentru o învătoare din România „Treci mai repede, ca să nu te târâsc”

Un profesor din Ploiești a întreținut relații sexuale cu o elevă de 13 ani

Elevi.. Sursă foto: Unsplash

Părinții elevului care a reușit să surprindă jignirile aduse de învățătoare spune că a depus plângere la Poliție, încă din luna ianuarie 2024, însă, dosarul bate pasul pe loc.

„Nu mai pot, nu pot să-mi mai fac orele din cauza unor nesimțiți. Te ridici și te duci la colțul de rușine la tablă, acolo. Haide, ridică-te! Hai, treci mai repede, ca să nu te târăsc! Acolo stai, la tablă, lipit cu spatele de tablă!

Tâmpita pământului! Mi-ai lipsit o săptămână şi te-a apucat vânzoleala! Ce ai? Dă-te fată și tu aici…

Ce ai? Urâtule, ce ești! Nu pot să fac lecții din cauza lui. Nici n-a scris urâtul! Dar dă-ți scaunul că ți-l arunc pe geam!

Așa e în familia ta, mă? Vorbiți toți? Ce obraznică, ce impertinentă fetiță, cum să fie o fată frumoasă acest copil obraznic”, sunt doar câteva dintre exprimările învătoarei acuzată de purtare abuzivă.

 

Ne puteți urmări și pe Google News