Alecu Racoviceanu; Sursa: Arhiva EVZ Benignă zi e 25 ianuarie. Ca un respiro între un maraton tricolor și un periplu printre mărețele realizări ale poporului strâns unit în jurul marelui cârmaci.
Pe 25 ianuarie, românul își trage sufletul după ce a marcat Unirea Principatelor prin mesaje eroice și se pregătește pentru 26 ianuarie, ziua de naștere a lui Nicolae Ceaușescu.
Dacă postările despre Unirea din 1859 s-ar fi oprit la pasul făcut acum 163 de ani de români pentru a avea propria casă ar fi fost, din punctul meu de vedere, perfect. Dar nemulțumirea față de clasa politică actuală îi face să caute repere printre personajele Unirii. Imaginea idealizată a personajelor din trecut nu suportă nicio corectură, nicio umbră. Ce importanță are că Alexandru Ioan Cuza a deviat de la conduita unui domnitor sau că anii săi de domnie au însemnat o continuă luptă cu membrii grupului care l-a urcat pe tron? Pe cine interesează că vodă a fost devorat de proprii susținători?
La fel se va întâmpla și mâine, de ziua lui Ceaușescu. Tot răul Epocii de Aur va fi trecut cu vederea sau chiar negat, pentru a putea compara industria sau politica externă din acei ani.
Ne puteți urmări și pe Google News
Ce înseamnă, însă, idealizarea unui trecut, chiar cu riscul asumat al denaturării adevărului istoric? Dacă ar face-o autoritățile, ar fi o manipulare, cum au mai avut românii în istoria modernă. Dacă e asumată de oamenii simpli, ea trădează nemulțumire față de viața actuală, convingerea că lucrurile merg într-o direcție greșită, ea e rodul unui popor care-și privește conducătorii cu deznădejde.
Recomandările noastre
