Întâlnirea cu agenții lui Putin dăunează grav sănătății. Suspiciuni de otrăvire în cazul unui poet rus care se opune regimului de la Kremlin

Întâlnirea cu agenții lui Putin dăunează grav sănătății. Suspiciuni de otrăvire în cazul unui poet rus care se opune regimului de la Kremlin

Un poet rus s-a îmbolnăvit misterios și a intrat în comă la doar două zile după ce s-a intersectat cu agenții secreți care îl urmăreau pe disidentul Alexei Navalnîi.

Poetul Dmitri Bikov, un opozant al regimului Putin a reușit să supraviețuiască afecțiunii misterioase care l-a adus în pragul morții, în 2019. Acesta a contactat boala, conform site-ului de investigații Bellingcat, la scurtă vreme după ce s-a intersectat cu agenții serviciilor secrete rusești. Este vorba despre aceleași persoane care s-au aflat și în apropierea disidentului Alexei Navalnîi înainte să fie otrăvit.

Potrivit sursei citate, poetul s-a îmbolnăvit, subit, după o călătorie cu avionul, la mai puțin de 48 de ore după ce agenții secreți au fost localizați în proximitatea sa. El a fost în comă pentru cinci zile, iar medicii care l-au tratat nu-și explică nici care a fost natura bolii și nici cum a reușit să-și revină.

În aceste condiții, principala ipoteză care se conturează în legătură cu Dmitri Bikov este cea a unei otrăviri intenționate. Mai ales că împrejutările în care s-a declanșat boala seamănă izbitor cu cazul otrăvirii lui Alexei Navalnîi. Poetul a fost supravegheat timp îndelungat de serviciile secrete, iar cu puțin timp înainte s-a aflat în preajma acelorași agenți FSB implicați în cazul Navalnîi.

El a prezentat simptome violente urmate de stare de comă, iar autoritățile s-au opus să fie transportat la un spital cu posibilități mai bune de tratament.

Boala misterioasă care l-a lovit pe Bikov

În aceste condiții, jurnaliștii Bellingcat au reconstituit mai multe călătorii ale unor echipe FSB, care coincid ca timp și loc cu cele făcute de Bikov. Agenții provin din departamentul împotriva extremismului sau sunt specialiști în arme chimice de la Institutul Criminalistic al FSB.

Călătoriile au avut loc între luna mai 2018 și aprilie 2019 și au culminat cu un zbor la Novosibirsk pe 12 aprilie 2019. Doi agenți ai echipei FSB au stat pe 13 aprilie în Novosibirsk, unde se afla și Bikov, iar a doua zi au plecat la Moscova, cu bilete cumpărate în ultimul minut.

Alexei Navalnîi

Dmitri Bikov a plecat apoi spre Ekaterinburg, iar în ziua următoare spre Ufa. În zbor spre Ufa, acestuia i s-a făcut brusc rău, a început să vomite și și-a pierdut conștiența. A stat cinci zile în comă, medicii punând inițial diagnosticul de edem cerebral și niveluri mărite de glucoză. A fost pus pe ventilație artificială și tratat simptomatic, inclusiv cu antibiotice împotriva unei „infecții bacteriene” din sursă necunoscută. Bikov a fost transportat, în cele din urmă, la un institut neurologic din Moscova, unde și-a revenit pe 20 aprilie 2019 și a fost externat pe 26 aprilie, deși cauzele stării sale nu fuseseră identificate.

Experți în arme chimice consultați de Bellingcat au confirmat că simptomele prezentate de Bikov pot fi explicate în mod rezonabil prin efectele neurologice ale unei acțiuni de otrăvire cu organofosfați.

 

Agenții secreți care s-au aflat în preajma poetului rus

Bikov a fost urmărit de trei agenți, dintre care doi - Vladimir Paniaev și Ivan Osipov - s-au aflat și în preajma lui Alexei Navalnîi înainte să fie otrăvit. Osipov este ofițer FSB decorat, care lucrează la Institutul Criminalistic al FSB.

Vladimir Paniaev este membru al unității împotriva extremismului din cadrul FSB. Împreună cu Osipov și Alexei Alexandrov, ambii de la Institutul Criminalistic, au fost pe urmele lui Navalnîi de la Novisibirsk la Tomsk în august 2020. În acele zile disidentul rus a fost otrăvit.

Cine este Dmitri Bikov

Dmitri Bikov este un scriitor, poet și jurnalist rus, critic foarte vocal al regimului Putin care organizează și participă la protestele antiguvernamentale. El a refuzat de două ori invitația de a-l întâlni pe Vladimir Putin, în cadrul unor evenimente culturale.

Poetul nu știe care anume din acțiunile sale au determinat reacția serviciilor secrete și de ce ar fi încercat să-l elimine. El a precizat că „motivele Kremlinului nu sunt neapărat clare” și că probabil el era pur și simplu „următorul pe listă”.

 

Sursa foto Bellingcat