Inovație românească. Primul balcon wireless din lume a apărut în Brăila
- Iulia Moraru
- 9 mai 2023, 16:47
Balconul unei clădiri din orașul Brăila a devenit subiect aprins de discuție, surprinzând și amuzând trecătorii care au observat că nu are podea și nici ușă de acces către interior. Imaginile au fost postate pe rețelele sociale și balconul a devenit rapid cunoscut în online.
Imaginea cu balconul a fost publicată de cunoscutul caricaturist Costel Pătrășcan, care a fost întrebat dacă cu acel balcon se poate realiza o caricatură. El a răspuns: „Este deja o caricatură”.
„Poza este reală. Este o clădire veche. Nu cunosc povestea balconului. Eu cred că a fost cândva a fost o ușă de legătură cu interiorul, pe care proprietarul a desființat-o. Asta ar fi logic. Mi-e greu să cred că cineva ar atașa așa un balcon doar de ornament. Nu ar avea sens…. Dar poate există o poveste în spatele acestui balcon”, a declarat caricaturistul Costel Pătrășcan.
Bizareria arhitecturală din Brăila: un balcon fără podea
După ce a fost postată, imaginea a devenit rapid virală pe rețelele sociale, atrăgând atenția a sute de oameni care încercau să găsească o explicație pentru balconul bizar. În același timp, alții au început să facă glume și să ironizeze situația.
„În Brăila, caricatură a devenit virală!”. „Deci Julieta a murit prin... prăbușire”. „Julieta era obeză! A picat cu „fundul” (balconului)!”
„În mod cert cândva se putea ieși pe balconul acela splendid, dar noii „arhitecți” au creat o mare minune acolo! ”. „Doar dacă Julieta e gimnastă”.
„Ce vă mai mirați atât și găsiți fel de fel de ironii care mai de care mai savante. Acolo a fost o ușă la balcon și probabil o fereastră … noul proprietar a eliminat ușa și a finisat peretele și a rămas balconul, pentru că e prea frumos!”
„Ea nu are unde să stea, el nu are unde să urce. Un fel de Pat dar în Șah, nu altfel... Eu cred că e la Caracal. Nici măcar în filmele cu Stan și Bran nu vezi așa ceva! ”
„Noroc cu balcon din ăsta, că nu mai trebuie Rapunzel să-și coboare părul...”; „Doi saci pentru Dorel…un sac pentru lucrare. S-a împărțit corect! S-a făcut frumos! S-a lucrat! Nu s-a stat!”, sunt câteva dintre comentariile din online, potrivit Adevărul.