Incredibil. Episodul rasist prin care a trecut Marica, înainte de meciul Stuttgart – Poli Timișoara
- Alexandru Toader
- 11 aprilie 2020, 10:38
Fostul internațional Ciprian Marica a făcut o mărturisie șocantă despre un episod cu care s-a confruntat în vremea în care evolua pentru echipa germană VfB Stuttgart.
Marica a dezvăluit că, înaintea meciului Cu Poli Timișoara, din turul play-off-ului pentru grupele Ligii Campionilor din sezonul 2009-2010, a fost supus unui act de rasism din partea antrenorului Christian Gross.
„Una dintre încercările grele a fost când a venit un antrenor, în Germania, și urma să jucăm cu Poli Timișoara. A venit și a zis că vom întâlni niște țigani, la fel ca Marica. M-a văzut că sunt șocat și a zis că că «lui îi plac țiganii».
Șocul a fost destul de mare. De multe ori, e o doză de rasism și a fost un eveniment neplăcut pentru mine. La meci, antrenorul m-a băgat titular. Mă simțeam ciudat. Antrenorul era Christian Gross”, a povestit patronul lui Farul Constanța într-o transmisiune live cu vlogger-ul Selly.
În acel meci, Stuttgart s-a impus cu scorul de 2-0 în fața Politehnicii Timișoara, golurile fiind marcate de Gebhart (minutul 28), după un penalty scos de Marica și Helb (minutul 30).