Incendiu pe Autostrada A2. Traficul spre București este blocat după ce un camion a luat foc

Incendiu pe Autostrada A2. Traficul spre București este blocat după ce un camion a luat focSursă foto: Captură de ecran Youtube

Traficul spre București pe Autostrada A2 este deviat prin localitatea Medgidia, după ce un autocamion a luat foc la kilometrul 199, în zona Murfatlar, Constanța, potrivit centrului Infotrafic al Poliției Române.

Traficul pe Autostrada A2 este deviat din cauza unui incendiu

Centrul Infotrafic al Poliției Române a anunțat că, joi, 26 septembrie, un autocamion a luat foc pe Autostrada A2 pe ruta București–Constanța, la kilometrul 199, în zona Murfatlar, județul Constanța. Fumul dens afectează vizibilitatea în trafic.

”Astăzi, 26 septembrie a.c., la ora 13:10, am fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că un camion a luat foc pe Autostrada A2, în apropierea localităţii Murfatlar, pe sensul de mers către Bucureşti. Din cauza incendiului, circulaţia este afectată pe ambele sensuri de deplasare”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean(IPJ) Constanţa.

Circulația spre București este blocată pe ambele benzi și redirecționată prin localitatea Medgidia. Pe sensul către Constanța traficul se desfășoară în continuare, însă șoferii au fost sfătuiți să se deplaseze cu atenție din cauza fumului dens.

Un autocamion ce transporta granule de plastic a fost cuprins de flăcări

Un autocamion încărcat cu granule de plastic a luat foc joi, la kilometrul 199 al Autostrăzii A2, pe sensul de mers către București. Fumul dens a redus vizibilitatea, iar traficul în zonă se desfășoară cu dificultate.

SMURD

SMURD. Sursa foto: dreamstime.com

La fața locului au intervenit trei autospeciale de stingere și un echipaj Smurd, iar pompierii acționează pentrulocalizarea și lichidarea incendiului. Până în prezent nu au fost raportate victime, iar autoritățile urmăresc reluarea normală a circulației cât mai curând.

În județul Cluj un alt camion a luat foc

Tot în cursul zilei de joi, pompierii clujeni au intervenit dimineață pentru a stinge un incendiu care a cuprins un camion pe Autostrada A3, pe sensul Turda–Gilău.

Potrivit ISU Cluj, focul s-a manifestat în zona compartimentului motor al autocamionului, ca urmare a unei defecțiuni electrice. Intervenția nu a fost de amploare, fiind mobilizate două echipaje ale Detașamentului Turda.

Ne puteți urmări și pe Google News