Încă un scandal la Rapid. Un lider de galerie are informații noi despre meciul cu Poli Timișoara

Încă un scandal la Rapid. Un lider de galerie are informații noi despre meciul cu Poli TimișoaraSursa foto: Arhiva EVZ

Au trecut 5 zile de când Poli Timișoara a eliminat Rapid în optimile Cupei României, eșec care a generat un scandal de proporții între suporteri și echipă. Totuși, chiar și după ce formația de sub Podul Grant a jucat luni cu FC U Craiova în campionat (0-0), spiritele nu s-au liniștit, iar cel care a dat tonul a fost unul dintre cei mai respectați lideri de galerie ai giuleștenilor, Gigi Corsicanu (Gheorghe Răducanu, numele real), care a lansat marți câteva dezvăluiri despre antrenorul Mihai Iosif și jucătorul Alexandru Ioniță.

Amintim că imediat după eliminarea cu echipa care la ora meciului ocupa locul 15 în Liga a II-a, suporterii rapidiștilor au reacționat dur pe rețelele de socializare. Una dintre cele mai virulente intervenții a fost cea a lui Liviu Ungurean, alias Bocciu, lider al galeriei giuleștene.

El a dezvăluit că înaintea deplasării de la Timișoara, fotbaliștii antrenați de Mihai Iosif ar fi consumat băuturi alcoolice după remiza cu Dinamo (1-1). Totul s-ar fi întâmplat la un hotel cunoscut din Capitală, iar petrecerea ar fi durat până la 6:00.

Nu a fost singurul reproș la adresa favoriților. Au fost și mulți fani care i-a acuzat pe jucătorii alb-vișiniilor că au pierdut intenționat pentru că au jucat la pariuri.

Mai departe, au fost destule voci din rândul suporterilor nou-promovatei care i-au cerut demisia lui Mihai Iosif. În acest context, Gigi Corsicanu a aruncat noi semne de întrebare asupra evoluției de la Timișoara

Gigi Corsicanu a mirosit ceva suspect

„Suspiciunile vin de la modul în care a fost abordat acest meci de Cupă. A venit meciul de la Timișoara și aici a fost ceva în neregulă. Noi nu emitem pretenții la campionat, vrem doar să ne menținem.

Mihai Iosif - foto: Facebook/FC Rapid 1923

Nu vreți investiții, nu aveți posibilități să vă bateți la titlu, înțelegem. Din moment ce avem posibilitatea să mergem mai departe în Cupa României. pentru noi reprezintă un interes major.

Am discutat cu Mihai Iosif. Îmi pare rău că trebuie să spun chestia asta. A sosit momentul să spun adevărul. Am vorbit cu Iosif cu o noapte înainte de meciul cu Timișoara și mi-a zis că nu joacă Alexandru Ioniță, că a făcut nu știu ce întindere.

Ieri, Ioniță a zis că nu a jucat că l-a durut măseaua... Junior Morais l-a anunțat că e obosit… Nu știu ce titulari mai erau obosiți. Pentru ce îi odihnești? Din ce cauză? Ei sunt plătiți să joace fotbal”, a spus Gheorghe Răducanu la Digi Sport Special.

Replica lui Mihai Iosif pentru acuzatori

La conferința de presă dinaintea partidei cu FC U Craiova 1948, Mihai Iosif s-a apărat și a spus că suporterii nu au de ce să aibă dubii despre corectitudinea jucătorilor: „Eșecul de la Timișoara ne-a adus o tristețe tuturor.

Strategia pentru acest meci a fost discutată cu patronul și președintele. N-am fost, așa cum zicea Nichita Stănescu, foarte inspirați, pentru că inspirația nu este un proces continuu, la noi munca este un proces continuu.

Dar, în același timp, am avut doi, trei jucători pe care a trebuit să-i odihnim. Am avut doi jucători, pe Alex Ioniță și pe Hlistei, care s-au îmbolnăvit cu o zi înainte de plecare.

Alexandru Ioniță - foto: Facebook/FC Rapid 1923

L-am avut pe Belu care n-a jucat cu CFR fiind accidentat, l-am avut pe Adrian Bălan care a jucat accidentat cu Dinamo și pe Junior Morais cu dureri de spate.”

Tehnicianul a continuat cu exemple din marile campionate ale lumii: „La Bayern Munchen credeți că e tensiune? Că au luat 5-0 în Cupa Germaniei? A deci la Bayern e accident și la noi e… am înțeles! La Manchester United, că a luat 5-0, accident, nu? Deci noi când pierdem sunt alte lucruri.″

Ne puteți urmări și pe Google News