Încă o echipă din Liga I a rămas fără antrenor

Încă o echipă din Liga I a rămas fără antrenor

Sorin Cârţu, antrenorul echipei FC Braşov, a părăsit gruparea de sub Tâmpa, după înfrângerea suferită cu Pandurii Târgu-Jiu.

Sorin Cârţu nu a mai suportat înfrângerile bifate de formaţia sa, FC Braşov, şi a anunţat ieri că îşi dă demisia de pe banca tehnică a "stegarilor". După 15 etape disputat în campionatul intern, braşovenii se află pe locul 9, cu 19 puncte. "Eu nu vreau să mai continui la FC Braşov, m-am săturat să fim loserii de serviciu ai campionatului. I-am anunţat decizia mea directorului Ioan Stamatopol şi i-am cerut să facă actele pentru încetarea colaborării. O să vorbesc şi cu patronul echipei. În aceste ultime partide a fost şi neşansă dar şi altceva", a spus Cârţu. 

Ne puteți urmări și pe Google News