Înalta Curte a avertizat că va da Guvernul în judecată, după ce coaliția a luat bani de la magistrați pentru ajutoarele sociale

Înalta Curte a avertizat că va da Guvernul în judecată, după ce coaliția a luat bani de la magistrați pentru ajutoarele socialeÎCCJ .Sursa Foto: Arhiva EVZ

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a avertizat că va da în judecată Guvernul, după ce coaliția de guvernare a decis să amâne plata unor drepturi salariale restante pentru magistrați, potrivit unui comunicat emis de instituție.

Coaliția a redirecționat fondurile către ajutoare sociale

Proiectul de buget trimis inițial de Ministerul Finanțelor includea aproape 5 miliarde de lei pentru Înalta Curte în 2026, în creștere cu aproximativ 50% față de anul anterior. Suma suplimentară urma să acopere plata unor drepturi salariale restante pentru magistrați, rezultate din majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești.

Joi, coaliția a decis să amâne o parte dintre aceste plăți și să redirecționeze banii către pachetul de ajutoare sociale de 1,1 miliarde de lei promovat de PSD. Amendamentul susținut de PSD „este finanţat prin „diminuarea cheltuielilor de personal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Ministerului Public”, inclusiv a sumelor aferente unor hotărâri judecătorești.

Coaliție

Liderii coaliției - Dominic Fritz, Hunor Kelemen, Ilie Bolojan, Sorin Grindeanu. Sursa foto: dreamstime.com

Înalta Curte: Guvernul ignoră deciziile judecătorești definitive

Înalta Curte, ordonator principal de credite pentru toate instanțele judecătorești, a transmis joi, printr-un comunicat de presă, că acuză Guvernul că ignoră decizii judecătorești definitive.

„Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat act cu îngrijorare de atitudinea Guvernului României, care în mod constant şi sistematic a adoptat măsuri cu efect de restrângere şi afectare a drepturilor judecătorilor, începând cu intervenţiile asupra regimului pensiilor şi continuând, în prezent, cu ignorarea obligaţiilor legale de executare a hotărârilor judecătoreşti definitive. Această evoluţie nu este una izolată. Ea reflectă o practică care ridică serioase semne de întrebare cu privire la respectarea principiilor statului de drept. Executarea hotărârilor judecătoreşti nu este opţională. Executarea nu poate fi amânată, reinterpretată sau făcută discreţionar”, se arată în comunicat.

ICCJ a avertizat că va da Guvernul în judecată

Instanța supremă a transmis că drepturile stabilite prin hotărâri judecătorești sunt creanțe certe, protejate ca bunuri. Totodată, a arătat că amânarea repetată a executării lor, pe perioade lungi, afectează direct dreptul de proprietate și subminează securitatea juridică.

ICCJ a anunțat că va iniția toate demersurile legale necesare, inclusiv că va da în judecată Guvernul, pentru a asigura sumele necesare plății drepturilor datorate magistraților.

„Instanţa supremă, în calitatea sa de ordonator principal de credite pentru instanţele judecătoreşti, nu poate accepta ca hotărârile pronunţate de instanţe să fie tratate ca simple opţiuni. Respectarea lor este o obligaţie constituţională şi internaţională a statului român. În aceste condiţii, Înalta Curte solicită încetarea practicilor de reeşalonare unilaterală. În absenţa unor măsuri conforme cu legea, vor fi iniţiate toate demersurile legale necesare, inclusiv o acţiune în justiţie pentru obligarea Guvernului să asigure sumele în vederea executării obligaţiilor exigibile. Statul de drept nu este negociabil”, se arată în comunicat.