Unii văd într-o pisică neagră un semn de ghinion, alţii - un simplu animal. Cine are dreptate?
De ce ne-am certat? Uneori, soţia mea intră în sufragerie şi-mi spune pe un ton acuzator: „Iar ai lăsat cuţitul cu tăişul în sus!“. Sau „Ai vărsat sarea“. Concluzie: „O să ne certăm“. Evident, se întâmplă. Este puterea granulelor de clorură de sodiu sau cea a lamei de oţel de neoprit?
Nu. Pur şi simplu, omul se programează singur. E ca şi cum ţi-ai inventa un şef şi ai începe să asculţi de ordinele lui doar ca să-ţi complici niţel viaţa. Este acelaşi mecanism care funcţionează în cazul ghicitoarelor şi al zodiacelor: când vrei să se potrivească, întotdeauna se va potrivi ceva. După cum spunea Francis Bacon: „Miezul oricărei superstiţii este că oamenii observă de câte ori un semn se îndeplineşte, niciodată când nu“.
Ştiaţi că „dacă omori o albină în casă, vei avea în curând un oaspete nepoftit cu care te vei certa“? Asta chiar mi s-a întâmplat. O albină a intrat pe geam şi m-a înţepat, aşa că, în legitimă apărare, a trebuit s-o omor. Apoi a venit nevastă-mea acasă.
Acuma, nu ştiu exact de ce ne-am certat. Că ucisesem albina, că găsisem un ac - semn clar de sfadă - înfipt în braţul meu sau pentru că, frecând locul înţepăturii, am vărsat nişte sare pe masă? Asta e o altă mare problemă a superstiţiilor: nu ştii niciodată exact de la ce ţi se trage.
E ca în povestea cu tipul de 80 de ani care a văzut două pisici bătându-se, semn de moarte sigură, iar omul chiar a dat colţul. E drept, nu atunci, dar peste fix 13 ani. (Adrian Georgescu) Inexplicabil nu înseamnă neadevărat Cred în lucrurile care rezistă vremii, iar, din acest punct de vedere, superstiţiile stau alături de Teorema lui Pitagora sau de Mica Serenadă a lui Mozart.
Veţi spune că o teoremă rezistă probei timpului doar pentru că este demonstrabilă, în timp ce într-o superstiţie nu există nicio legătură logică între cauză şi efect. „Ultima teoremă a lui Fermat“, deşi are un enunţ extrem de simplu şi conţine un adevăr verificabil, nu a putut fi demonstrată timp de 357 de ani. Nici anomalia dilatării termice a apei nu a fost încă explicată pe de-a întregul, nici mecanismul producerii alergiilor. Nu a fost dată nici explicaţia raţională a transei hipnotice.
Toate sunt mistere încă de nedesluşit, aşa cum sunt şi superstiţiile, ale căror raţiuni au existat, probabil, acum mii de ani, dar care s-au pierdut. Dar de ce ar trebui să le explicăm? Dacă observ că un cuţit cu tăişul în sus aduce ceartă, prefer să fiu mai atentă cu tacâmurile.
Superstiţiile au de multe ori un bun efect psihologic şi motivaţional. Dacă un fotbalist se simte mai bine strecurându-şi câteva fire de iarbă în sân la intrarea pe gazon, de ce n-ar face-o? De fapt, superstiţioşii nu au niciodată o problemă cu micile lor obiceiuri, doar ceilalţi sunt deranjaţi de ele. De parcă ar trebui toţi să fim la fel, să avem aceleaşi idei, credinţe sau sentimente.
„Evitarea superstiţiilor este tot o superstiţie“. Ştii cine a spus acest lucru, iubitul meu soţ? Acelaşi Francis Bacon. (Elena Georgescu) Puteţi comenta pe http://www.adriangeorgescu.ro/
Recomandările noastre
