În această zi a murit poetul care i-a spus lui Ceauşescu „Să trăiţi, Măria Voastră!”

În această zi a murit poetul care i-a spus lui Ceauşescu „Să trăiţi, Măria Voastră!”

Joi, 5 noiembrie, se împlinesc 10 ani de la moartea celui care a fost a fost un autorul, criticul literar, eseistul, directorul de reviste, publicistul, textierul, scriitorul, traducătorul şi omul politic român Adrian Păunescu, poet care i-a spus lui Nicolae Ceauşescu, printre altele, „Să trăiţi, Măria Voastră!”

Păunescu a simţit că-i vine sfârşitul

Anul 1990 a fost pentru Păunescu anul reînfiinţării cenaclului, dar cu un nume schimbat în „Totuşi iubirea”, într-o încercare de a lăsa trecutul ideologic în urmă. Cu această formulă poetul a participat la câteva sute de manifestări, în special dincolo de Prut.

Totodată, acesta fondează şi revista „Totuşi iubirea”, apoi „Flacăra lui Adrian Păunescu”. Publică o parte dintre poeziile care-i fuseseră interzise de regimul Ceauşescu şi o face în câteva zeci de volume. Reţeta lacrimogenă şi patriotică de la Cenaclul Flacără prinde în continuare la public, astfel că Adrian Păunescu pătrunde apăsat în lumea televiziunii, în calitate de moderator sau de invitat special în diverse emisiuni.

În vara acestui anului 2010, el dezvăluie în premieră că starea de sănătate l-a determinat să facă analize detaliate şi că a purtat anumite discuţii lămuritoare cu copiii lui. „Trec prin momente grele de viaţă. Otrava pamfletului meu se mută încet-încet la mine în pahar.

Ne puteți urmări și pe Google News

Voi împlini, în curând, 67 de ani. Mă tem că am uitat să mă bucur de aniversarea zilei mele de naştere. Mă adresez vouă, Ioana, Andrei şi Ana-Maria, pentru că, sentimentul care m-a cuprins în ultimele săptămâni şi asupra căruia n-am insistat în discuţiile noastre, n-ar trebui să vă ia prin surprindere.

(…) Ştiţi prea bine că zilele acestea mi-am luat curajul de a-mi face analizele medicale esenţiale. Concluzia nu e veselă. În orice caz, tratamentul pe care eu însumi simţeam că trebuie să mi-l aplic şi pe care, după aceste analize, mi-l confirmă şi medicii, mă obligă la retragere, discreţie, resemnare”, scria Păunescu la 21 iunie, în Jurnalul Naţional.

La 31 octombrie urmează o scrisoare redactată pe patul de spital, în care se referă la „bătăliile date zi de zi în ţară”, vinovate pentru boala lui, dar şi la profesionalismul medicilor care-l tratează. În cele din urmă, Adrian Păunescu a decedat în dimineaţa zilei de 5 noiembrie 2010.

Opera lui Adrian Păunescu

„Poetul, publicistul şi politicianul Adrian Păunescu s-a născut la 20 iulie 1943, în comuna Copăceni, judeţul Bălţi (Basarabia) şi şi-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei la Bârca, în judeţul Dolj.

După studii liceale la Craiova şi Bucureşti, a urmat Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti (1963-1968) şi a fost bursier, pentru un an, al Universităţii din Iowa-SUA (1970-1971). A intrat în presa scrisă ca redactor la revistele "Amfiteatru" (1966-1968), "România literară" (1967-1970; redactor-şef adjunct) şi ''Luceafărul" (1970-1972). A fost redactor-şef al revistei Flacăra (1973-1985).

(…) Adrian Păunescu a desfăşurat, de-a lungul anilor, o intensă activitate ca ziarist, colaborând cu articole şi reportaje la: România liberă, Scânteia tineretului, Magazin, Săptămâna, Luceafărul, România literară, până în 1990, şi, după liberalizarea presei din decembrie 1989, la Românul, Libertatea, Pro Sport, Gazeta sporturilor, Republica, Timpul, Sport Star, 7 Zile, Jurnalul naţional, Sportul românesc etc. De asemenea, a fost realizator de emisiuni social-culturale la Televiziunea Română (1971-1981) al emisiunii radio Cenaclul Flacăra (1980-1985); proprietar, fondator şi preşedinte-director general al Editurii şi Fundaţiei ''Adrian Păunescu'' SRL (din 1990) şi a condus revista ''Flacăra lui Adrian Păunescu''.

Ca poet, a debutat în revista Luceafărul (1 mai 1960), iar editorial cu volumul ''Ultrasentimente'' (1965). A publicat foarte multe volume de versuri, literatură pentru copii şi proză fantastică.

A primit premii şi distincţii pentru poezie şi activitate jurnalistică, între care: Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1968-1971); Ordinul Crucea Germaniei (1973); Meritul Cultural - clasa a doua (1979); Premiul Academiei Române (1983); Premiul pentru literatură decernat de Revista Literatură şi Artă de la Chişinău (1994); Ordinul Naţional Steaua României, în grad de Cavaler (2003). Adrian Păunescu a fost căsătorit cu poeta Constanţa Buzea (1961-1977), cu care a avut doi copii, Ioana şi Andrei. În 1990 s-a căsătorit cu Carmen Antal, cu care a avut un copil, Ana Maria”, arată Agerpres.

https://youtu.be/Ackv5OYnk_U